luni, 6 mai, 2024

Special Arad Logo

    „UTA vrea 1 milion de euro pe el, cred eu!” David Miculescu, în atenția lui MM Stoica și FCSB

    de Lucian Dănilă | 15 mai 2021, 6:30 PM | Sport

    0

    David Miculescu a avut un progres semnificativ în ultimele etape, el contribuind decisiv în acest play-out la două dintre cele trei victorii obținute de UTA în cele șapte meciuri disputate. Miculescu a marcat unicul gol în victoria de pe terenul lui Dinamo, dar tot el a deschis scorul în victoria cu 2-1 obținută de arădeni pe terenul Astrei Giurgiu.

    Din sezonul viitor, eligibili pentru regula U21 din Liga 1 vor fi jucătorii născuți după 1 ianuarie 2000. Astfel, UTA nu îi va mai avea la dispoziție ca jucători Under 21 pe Adrian Petre și pe Tescan, dar vor rămâne eligibili Isac, Denis Rusu – dacă continuă cu UTA -, și David Miculescu.

    Una dintre echipele care va avea probleme cu jucătorii U21 va fi FCSB. Ies din această regulă jucători ca Florinel Coman, Darius Olaru sau Moruțan, iar FCSB îi va avea la dispoziție pe Octavian Popescu și Robert Ion, sau pe jucătorii împrumutați Ovidiu Horșia și Cristian Dumitru.

    „Miculescu are un fizic în genul lui Milinkovic-Savic. Născut în 2001, este unul dintre liderii generației, el și Cristian Dumitru, jucător interesant, fizic chiar interesant, genul Milinkovic-Savic. După ce a avut unele probleme cu adaptarea în Liga 1, acum a început să joace mai bine. Dacă am vrea să-l achiziționăm de la UTA, ar vrea 1 milion UTA, cred eu”, a scris MM Stoica pe Facebook, conform Digisport.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.