luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    USR: „Un buget triumfalist, folosit pentru propaganda PSD-PNL” (P)

    de - | 15 decembrie 2023, 7:25 PM | Comunicate contra cost

    0

    Mai deunăzi, Marcel Ciolacu declara: „M-am săturat să văd la televizor Breaking News-uri că nu există bani de medicamente”

    De fapt, Ciolacu face balet politic, dezinformează, mistifică realitatea. Bugetul CNAS pentru 2024, de unde se finanțează practic mai toate serviciile medicale – medicina primară, ambulatoriile, spitalele, medicamentele compensate – crește doar cu 5%, nici cât rata inflației, în contextul în care doar deficitul pe 2023 a fost de peste 10%. Cu toate că ar mai trebui finanțări pentru axele din Planul de Cancer, medicina personalizată, fond de inovare pentru medicamente noi, screening populațional de cancer, acțiunile prioritare, creșteri de venituri pentru personal, tariful orar pe gărzi, psihiatria comunitară, extinderea serviciilor de paliație și tot ce trâmbițează ministrul Rafila

    În acest moment, sistemul sanitar funcționează la cota de avarie, cu furnizori neplătiți de 2 luni – medici de familie, ambulatoriile, iar spitalele au restanțe de plată către furnizori. Tocmai din cauza subfinanțării bugetului Caselor de Asigurări. S-au mai dat din pixul lui Ciolacu, din Fondul de Rezervă, câte ceva pentru cârpeli financiare, dar sistemul crapă. Toată lumea din sistem știe, puțini vorbesc. Sindicatele anunță posibilitatea protestelor din ianuarie. Creșterea de 5% față de bugetul – oricum insuficient – din 2023 nu acoperă nici măcar inflația.

    În paralel, PNL și Ciucă anunță un „buget pentru dezvoltarea României, o viziunea liberală referitoare la o societate dinamică și plină de oportunități.”

    Adică bugetul pentru Educație ajunge la 3,2% din PIB, mult sub acei 6% din lege și mult sub necesarul reformelor traficate politic deșănțat în Legile Educației: acolo de fapt ar trebui să regăsim masă caldă pentru 1 milion de elevi, transport școlar gratuit pentru toți elevii. Creșterea este consecința grevei profesorilor, a faptului că guvernul PSD-PNL a fost forțat în stradă să crească salariile profesorilor. Nu este consecința vreunei viziuni politice revoluționare pentru Educația din România.

    Niciun leu nu este prevăzut în bugetul din 2024 pentru Schema de plafonare a prețurilor la energie. Nici măcar pentru datoriile deja acumulate către furnizori pe 2023 – vreo 3 miliarde. NIMIC.

    Lipsesc vreo 6 miliarde de lei de la cheltuielile cu dobânzile. Guvernul Ciolacu a ajuns la un nivel al împrumuturilor în jur de 200 de mld doar pe 2023. La cele mai mari dobânzi din UE.

    Din bugetul de pensii lipsesc cam 15 miliarde. Creșterile anunțate prin indexare și recalculare nu pot fi acoperite din bugetul pe 2024. Cu siguranță va trebui rectificat.

    0 (zero) lei pentru autostrada Unirii – A8 și doar 15% din necesarul pentru A7- autostrada Moldovei, deși Grindeanu anunța că va deschide 5 tronsoane pe A7. La Cluj, zero lei pentru centură, iar pentru centura Timișoarei, a cărei deschidere era prevăzută de ministrul Grindeanu în 2024, sunt alocați doar 20% din banii necesari (100 milioane lei).

    Sunt tăiate drastic subvențiile pentru panourile fotovoltaice și mașini noi nepoluante.

    Restanțele salariale pe care și le-au decis magistrații ajung la 1% din PIB; guvernul vrea să le eșaloneze pe 7 ani. Se va ajunge la CCR și ghiciți ce se va întâmpla. Încă o neprevăzută gaură la buget.

    Bugetul Ministerului Sănătății crește, într-adevăr, cu 44% – acolo sunt finanțări și co-finanțări pentru investiții în curs. Oricum prea puțin pentru necesarul uriaș de infrastructură medicală din România. În Buget sunt prinse însă și sumele provenite de la Banca Mondială, PNRR sau împrumuturi BEI.

    Construcția însăși a bugetului este mincinoasă și iresponsabilă. Pilonii macroeconomici asumați nu au nicio bază reală. O spune Consiliul Fiscal, o spun și analiștii economici. Din nou, ca în 2023, sunt supraestimate veniturile și sunt subestimate cheltuielile. Grav. Cu zeci de miliarde. Cu o astfel de structură bugetară riscăm să ajungem la un deficit de peste 7% din PIB, mai mare chiar și decât în 2023.

    Creșterea economică previzionată este de 3,4%, cu aproape 2% peste cea din 2023 și asta în timp ce e evident că economia încetinește, investițiile străine directe scad, producția industrială e în scădere; fiscalitatea în creștere pune frână suplimentară pe creștere. Vulnerabilitățile externe sunt vizibile.

    Veniturile publice previzionate a fi colectate de ANAF se ridică la 34% dintr-un PIB supraestimat. Niciodată România nu a obținut peste 31%. Niciodată. Taxele declarate și neîncasate de către ANAF sunt la maxim istoric – peste 70 miliarde de lei. Deficitul de încasare la TVA e de vreo 9 miliarde de euro. E puțin probabil ca de fapt creșterea fiscalității să nu conducă la creșterea evaziunii. Așa a fost întotdeauna, peste tot. Consiliul Fiscal ne spune că veniturile sunt „fanteziste”.

    În schimb, bugetele jgheab pentru clientelă sunt tot acolo, mărite chiar: Institutul Levantului, Academia fantomă a oamenilor de Știință de unde își iau stipendele Ecaterina Andronescu, Ion Iliescu și fostul turnător la Securitate, Teodosie. Și alte zeci de institute, academii și agenții. Pensiile speciale sar de 1 miliard și cresc cu 18% după „reformarea” lor. Subvențiile merg către “gaura neagră” a companiilor de stat falimentare sau în insolvență, căpușate la greu.

    Nicio firavă reformă administrativă. Avem a doua cea mai scumpă administrație publică din Europa. Față de septembrie 2021, momentul în care USR a fost dat afară de la guvernare – pentru a aduce PSD – avem 10.500 de angajați în plus (excluzând pe cei din sănătate și învățământ, cu net 0 la interne și apărare unde au fost și intrări și ieșiri de personal). Au înființat un nou minister, al familie, și au împărțit altul în două – economie separat de antreprenoriat și turism, angajând în plus peste 300 de oameni. 850 de angajați în plus la MIPE. 500 de angajați în plus la Finanțe (inclusiv ANAF) dar bugetul și colectarea sunt în aer. 360 de angajați în plus la Secretariatul General al Guvernului că nu erau suficienți 4.750 de angajați.  Aproape 300 de angajați în plus la Serviciul de Telecomunicații Speciale. 200 de angajați în plus la Mediu și 100 la Transporturi. Și 4.300 în plus la autorități locale (în afara învățământului preuniversitar și a unităților sanitare locale).

    O țară pe care Sistemul s-a suit cu cizmele.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.