luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pentru ca Aradul să se facă bine. Adrian Wiener și-a lansat oficial candidatura la Primărie (P)

    de Adriana Barbu | 9 aprilie 2024, 4:10 PM | Politikos | Știri Arad

    7

    USR a lansat luni seara, la salonul Panoramic al Hotelului Continental, în prezența unora dinte cei mai importanți oameni ai uniunii, în frunte cu președintele Alianței Dreapta Unită, Cătălin Drulă, candidatura medicului Adrian Wiener la Primăria Arad, cu speranţa că ne vom face bine, Aradul se va face bine.

    În prezența a peste 200 de arădeni, lăudat pentru inteligența sa, pentru determinare, pentru dorința de a se implica civic, pentru tenacitate, pentru înverșunarea cu care a decis că nu se poate stea deoparte, pentru puterea de organizare şi pentru dorinţa de a face bine, atât de către președintele Alianței Dreapta Unită, Cătălin Drulă, cât şi de către europarlamentarul USR, Vlad Botoș și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, candidatul alianței pentru fotoliu de primar, Adrian Wiener a vorbit luni despre Aradul copilăriei, Aradul prezentului și Aradul viitorului, dar mai ales despre speranța tuturor celor prezenți în sală că Aradul se va face bine.

    Cine crede că Adrian Wiener poate face bine Aradul?

    A deschis discuțiile de la lansare Cătălin Drulă, care a ținut să puncteze faptul că “Aradul nu mai poate pierde încă patru ani. Ce încearcă PSD-PNL să ne facă să credem, că nu există alternativă, că jocurile sunt făcute și că ei nu pot fi opriți, este fals. Există alternativă la hoția și privilegiile PSD-PNL – aceasta se numește Dreapta Unită. Există alternativă la stagnarea Aradului – aceasta se numește Adrian Wiener. Există alternativă în toate localitățile în care Dreapta Unită are candidați. Aradul trebuie făcut bine. Pe 9 iunie, Adrian Wiener va fi noul primar și Aradul se va face bine”, a transmis Cătălin Drulă, președintele USR.

    Drula
    (Cătălin Drulă, la lansarea candidaturii lui Adrian Wiener)

    În timp ce europarlamentarul Vlad Botoș a vorbit despre faptul că a sosit momentul „să ne implicăm cu toții, să ne luăm orașul înapoi, să începem să-l readucem la ce a fost odată, cel mai important oraș din regiune, orașul care deschide poarta către România” și despre Adrian Wiener care „trebuie să fie primarul Aradului, pentru că știe să lucreze cu oamenii și pentru oameni“, primarul Timișoarei, Dominic Fritz le-a insuflat tuturor membrilor alianței prezenți la eveniment încrederea că pot câștiga alegerile locale, cu un efort minim: dacă fiecare dintre ei va convinge, unul, doi oameni de lângă ei că Adrian Wiener e soluția de care are nevoie Aradul.

    Botos
    (Vlad Botoș a vorbit despre de ce merită mediul Wiener să fie primarul Aradului)

    Adrian Wiener a pierdut alegerile locale de acum patru ani la mai puțin de 2.000 de voturi diferență față de actualul primar, penelistul Călin Bibarț.

    Fritz a amintit, într-un discurs spectaculos, despre cum nimeni nu-i dădea nicio șansă înainte de alegerile de acum patru ani, despre cum existau colegi care își pierduseră încrederea că USR poate câştiga bătălia pentru Timişoara, și despre cum cu încredere și determinare a ajuns acum nu doar primarul Timișoarei, ci și „moșul” USR care dă sfaturi în domeniul administrației, pentru că a crezut în el, în lupta dusă până la capăt și în bine. „Dar dacă cineva nu are nevoie de sfaturi, acela e Adrian Wiener”, a punctat primarul.

    Fritz
    (Dominic Fritz, decis să lucreze împreună cu viitorul primar al Aradului)

    Mobilizarea lui Dominic Fritz pentru Adrian Wiener 

    Dominic Fritz i-a sugerat, totuși, în baza experienței prin care a trecut în cei patru ani de mandat, trei direcții pentru viitorul mandat: o reformă administrativă cu oameni profesioniști, să facă echipă cu orașul şi o colaborare pe plan regional și chiar euro-regional, colaborarea cu Timișoara fiindu-i garantată.

    Edilul Timişoarei a vorbit mult de colaborarea specială care va fi între Arad și Timișoara după scrutinul din 9 mai, ba chiar despre o axă Timișoara-Arad, care să devină una din zonele industriale cele mai importante ale Europei Centrale, care să atragă companii importante, să mute firme din țările vecine aici, care să facă ca alte zeci de întreprinderi, care bat acum la porțile Timișoarei, dar pentru care nu mai e loc, să rămână în zonă, arătându-se convins de succesul la alegerile locale și de faptul că „împreună, doi primari ai Alianței, din Timișoara și din Arad, putem să facem minuni”.

    Lansarea a fost moderată de Grațiana Leucuța şi a fost gândită sub forma unei sesiuni de întrebări și răspunsuri, la care au fost supuși invitații pe rând, insistându-se mult, atunci când a venit rândul lui Cătălin Drulă și lui Adrian Wiener, pe chestiuni personale şi lucruri sensibile din viaţa liderului USR și medicului arădean: de la filme și cărți preferate, la principalele temeri, la eşecuri, cu accent pe speranţe și viitor.

    Wiener: „Nu consider că e moral să stau deoparte”

    Adrian Wiener şi-a justificat candidatura sa prin faptul că se simte obligat să se implice, să nu stea deoparte atunci când Aradului îi merge rău („Nu consider că e moral să stau deoparte. Trebuie să facem ce ține de noi ca să eliberăm Aradul. E o datorie să mergem la vot, să ne implicăm”) şi a subliniat că mizează plecând chiar şi de la „uriașă criză de încredere la nivelul societăți în clasa politică, care face ca absenteismul să fie mare, pe o candidatură bazată pe transparență și tenacitate, cu care vom reuși să schimbăm lucrurile”.

    Liderii USR şi-au exprimat la rândul lor convingerea că Adrian Wiener poate schimba în bine imaginea Aradului, că poate face din Arad un centru industrial, un oraş în care poţi trăi decent, dar şi un loc în care, de pildă, să se întoarcă acasă cei 21 din cei 24 de colegii ai europarlamentarului Botoş plecaţi în alte ţări. Adrian Wiener a încheiat lansarea mulţumind echipei Alianței, consilierilor, voluntarilor, susținătorilor pentru susţinerea de care se bucură.

    Wiener
    (Adrian Wiener, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Arad)

    Cine este Adrian Wiener?

    „Adrian Wiener este medicul, omul pentru care comunitatea este mai importantă decât orgoliile personale, care gândește și întoarce o idee pe toate părțile înainte de a o pune în practică”, a punctat euparlamentarul USR, Vlad Botoș.

    Adrian Wiener a fost primul dintre candidaţii la fotoliul de primar al Aradului la alegerile din iunie 2024 care şi-a asumat acest rol, negocierile dure dintre PNL și PSD, plus AUR făcând ca anunțurile acestor partide legate de candidatul la funcția de primar să întârzie mult și să devină ridicole și departe de interesul alegătorilor.

    Wiener este candidatul Alianței Dreapta Unită, are 51 de ani, este arădean, tatăl a 2 copii, medic, fost manager al Spitalului Județean Arad, este parlamentar USR de Arad din 2016, membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, inițiatorul celor mai multe legi cu impact asupra sistemului de Sănătate și parlamentarul care s-a întors în spital, în timpul pandemiei COVID, pentru a da o mână de ajutor sistemului sanitar atunci când a fost cel mai greu încercat.

    Citește și:

    Doctorul Adrian Wiener va fi, încă o dată, contracandidatul lui Călin Bibarț la Primăria Aradului. USR a decis, oficial, listele pentru 2024 

    Adrian Wiener, deputat USR: „De ce este toxic blocul comasat PNL-PSD?” (P)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Speram si sustinem candidatura…sperand ca sfaturile lui Dominic Fritz sa fie preluate si aplicate! Va fi dificil pentru ca structura populatiei este alta si acesta e un dezavantaj! Va fi nevoie de o echipa puternica, profesionista, onesta, neinregimentata politic ci civic! Ca si candidat la primarie – foarte bine ar fi sa-si poata numii consilierii si nu pe criteriul apartenentei politice ci pe cel al pregatirii profesionale, al performantei si specializarii!

      +3 voturi
      +1
      -1
    2. Iesiti la vot ! Spre rusinea mea am ales sa nu semnez lista pentru REPER deoarece credeam ca nu are rost . Am fost dus de nas de minciunile statisticiilor de pe la antena3,RTV si restu . Propaganda a reusit in cazu meu . Ma dus de nas . Insa , realitatea a fost alta . REPER a trecut pragu de 200.000 voturi .

      Ce vreau sa zic cu asta ?

      Iesiti la vot si va garantez ca o sa fiti surprinsi !

      --2 voturi
      +1
      -1
    3. Faptul ca lansarea candidaturii a avut loc la etajul sa zicem zece,arată că politicianul roman este rupt totalmente de realitate trăind în lumea lui.Jos la nivelul omului de rind se fac aceste lucruri.Dar pentru asta trebuie să te cobori din lumea ta,la un nivel de ești totalmente rupt de realitate.Plus că există riscul să o încasezi( verbal !) de la electorat.Chestiunea cu Fritz și Clotilda fac parte dintr-o regie unde o să se spună: vedeți doar un primar străin a reușit!Crearea unui precedent pentru numirea conducătorilor locali de către Marile Puteri,pentru a controla interesele lor.Aidoma situației după Anexarea din 1918 ,când toate resursele,telefonia erau detinute de străini.Tot ce am scris se referă la toți candidații care cerșesc voturile,dar probabil zarurile au fost aruncate!

      0 voturi
      +1
      -1
    4. @bluesbreakers Dacă un nume are rezonanță germană și în speța asta Wiener e născut și crescut în Arad cu ce îl face numele mai puțin arădean?
      Când Aradul e oraș multicultural și multietnic am avut 20 de ani viceprimar UDMR și nu a zis nimeni nimic. Eu cred ca e o dovadă de primitivism să vezi lucrurile în alb și negru ignorând realitatea.
      Din contra lansarea candidaturii într-o sală de conferințe la un hotel denotă modestie nu fanfaronada cum a făcut Bilcra acum 4 ani la Polivalenta cu nustiu câte mii de membrii de partid.

      +2 voturi
      +1
      -1
    5. D- lui Gogu,cu respect!,nu m-am referit la originea d-lui Wiener,ci la cetățenii străini care sunt numiți primari în România. În Grecia antică, unde s-au pus bazele democrației exista piața publică ( agora), unde fiecare putea să- și exprime opiniile.Deci pulsul orașului este în aceea piața. La noi nemaiavând piața, oborul( ocsko piat-ul) reprezintă acel lucru.De ce nu au decenta ,toți candidații să meargă duminica acolo să- și anunțe candidatura?Sau nu pot să coboare la nivelul omului simplu.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.