A încetat din viață Elvira Kapus, poetă și profesoară din Ineu
Elvira Kapus, poetă și fost cadru didactic la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu, a murit. Ea a publicat trei volume de poezie, s-a implicat în…
Elvira Kapus, poetă și fost cadru didactic la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu, a murit. Ea a publicat trei volume de poezie, s-a implicat în…
Deputatul liberal arădean Glad Varga, membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic, anunță că s-a aprobat înființarea rețelei naționale de ghișee unice de eficiență…
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a plagiat -scrie Emilia Șercan în PressOne– substanțial în teza de doctorat pe care a susținut-o, în urmă…
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac 2 au depistat, la controlul de frontieră, un cetățean român care a încercat să…
Comunicat IPJ. În perioada 1 iulie – 31 august, la nivel național, se desfășoară campania inițiată de Direcția Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului General al…
Luni are loc prima probă scrisă de la examenul de BAC 2024. Examenul a început la ora 9:00, iar elevii au la dispoziție trei ore…
Pe pagina oficială a naționalei de fotbal a României, Edward Iordănescu, antrenorul principal al echipei, a postat Mesajul selecționerului înainte de meciul cu Țările de…
Întunericul, macabrul pot avea o frumusețe aparte, iar Cristian Neamțu a convins prin cele două volume de poezii a căror lansare a avut loc duminică,…
Profesorul Ion V. Ionescu, legendarul antrenor de fotbal, care a antrenat de două ori UTA Arad, a murit aseară. Aceasta împlinise 88 de ani în…
Candidații care susțin astăzi examenul scris la Limba română la Bacalaureat 2024 au intrat în sălile de examen și așteaptă să primească broșurile cu subiecte. …
Grav accident rutier în localitatea suceveană Cumpărătura, luni dimineață. Accidentul s-a produs între o cisternă și un autoturism care tracta o platformă cu un alt…
În plin scandal pentru data alegerilor prezidențiale, Guvernul Ciolacu s-a gândit că este momentul cel mai potrivit pentru a aduce modificări Codului rutier printr-o Ordonanță…
S-au extras numerele norocoase la jocurile Loto de duminică, 30 iunie 2024. Potrivit extragerii transmise în direct de România TV, numerele câștigătoare la fiecare joc…
Marele Premiu de Formula 1 al Austriei, desfăşurat duminică la Spielberg, s-a încheiat cu victoria surprinzătoare a britanicului George Russell (Mercedes), care a beneficiat de…
ISU Arad informează că pompierii intervin la mai multe acțiuni de stingere a unor incendii, dintre care unul izbucnit la o casă din municipiu. Incendiul…
După ce a stârnit în mod repetat polemici în Statele Unite, rapperul american Kanye West a plecat la Moscova pentru o vizită privată, au anunţat…
Serviciul de Ambulanță Județean anunță un accident care a avut loc la ora 15:38 în apropiera localității Nădab, județul Arad. Sunt patru victime, dintre care…
Celebra actriță Ileana Stana Ionescu a murit astăzi, 30 iunie 2024. Aceasta și-a dat ultima suflare pe patul de spital, la vârsta de 87 de…
De la 1 iulie creşte, din nou, acciza la carburanţi, pentru a doua oară în acest an. Ceea ce înseamnă automat benzină şi motorină mai…
Poliția vine cu informații oficiale despre accidentul cu 5 mașini de sâmbătă noaptea, din centrul Aradului, de producerea căruia se arată vinovat un tânăr arădean…
Meteorologii atenționează că Aradul se află sub cod roșu de caniculă, astăzi urmând să fie o zi toridă. Sunt incluse în atenționarea de cod roșu…
A fost o reală surpriză pentru comunitatea culturală românească atunci când a aflat că Angela Martin, consacrată ca traducător, jurnalist cultural, eseist, a scris un…
În contextul ascensiunii extremei drepte în Europa, Ungaria populistului Viktor Orban, un apropiat al Kremlinului, urmează să preia, de la 1 iulie, preşedinţia Consiliului Uniunii…
Toți ochii sunt duminică pe Franța, unde aproximativ 49 de milioane de alegători sunt chemaţi la urne pentru a stabili noua componenţă a Adunării Naţionale….

Nu sunt mari speranțe că va fi bine la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Unitatea caută în această perioadă să angajeze personal medical, auxiliar...
Precizez din start că ceea ce voi prezenta în continuare se aplică mai ales în cazul persoanelor care ar avea de dat jos 6-15kg pentru...
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a lansat ieri un nou concurs de angajare, de această dată pentru 40 de posturi de asistent medical generalist....

Nu știu ce mi-a venit așa dintr-o dată de m-a dus gândul la Domnii Falcă și Fifor. Poate ușurarea după ce l-am văzut pe Nicușor...
Scriu aceste rânduri în timp ce Călin Georgescu, înconjurat de tricoloruri, și pupat la fiecare pas, vizitează Piața 100 din Oradea. Este de fapt piața...
Parafrazâdu-l pe cel mai dat naibii președinte pe care l-am avut până la Nicușor Dan, toamna nu-i ca vara. Vedem asta și acum oriunde ne-am...

Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...
Un arădean solicită administrației locale să verifice dacă mecanismele prin care călătorii pot cere ajutor în cazul unor incidente din transportul public funcționează eficient în...
Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel a criticat, în plenul Senatului, refuzul PSD de a susține Guvernul condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan și schimbarea...
Președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre nominalizarea lui Sigfried Mureșan pentru formarea Guvernului. Gheorghe Falcă a...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel a avertizat, într-o declarație susținută în plenul Senatului, asupra consecințelor legitimării politice a AUR de către PSD. Anghel a...

Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...
Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și-a înaintat demisia din funcție la 24 august 2026, invocând motive medicale, personale și familiale. Plecarea acestuia din funcție...

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a anunțat că își va depune demisia din funcție duminică, 27 septembrie. Anunțul a fost făcut joi seară, la New York,...
Ambasadoarea Statelor Unite în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că Washingtonul poate contribui la schimbarea guvernelor din alte țări, invocând în acest context situația...
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...

Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...
Dacia traversează unul dintre cei mai dificili ani din ultimul deceniu, după ce cota de piață a scăzut abrupt la 19,8%, față de aproape 29%...

Congresul SUA și mai mulți lideri din industria AI se confruntă cu o dezbatere tot mai tensionată privind introducerea unui „kill switch” pentru inteligența artificială,...
Compania Anthropic dezvăluie în cel mai recent raport operațiuni rusești extinse de manipulare informațională care au vizat România și Republica Moldova, inclusiv folosirea AI pentru...
Președintele Donald Trump a intervenit surprinzător, printr-un apel telefonic, în timpul discursului susținut de CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, pe scena All-In Summit din Los Angeles,...

„Malul vânăt“ / „A River’s Gaze“, primul film din trilogia despre iubire în mediul rural, al regizoarei Andreea Cristina Borțun și coprodus de actorul american...
Festivalul de film documentar fARAD și-a anunțat programul complet pentru cea de-a 13-a ediție, cu tema „ANIMAL”. Între sălbăticie, vulnerabilitate și relația contradictorie dintre oameni...
Cinefilii arădeni sunt invitați miercuri, 16 septembrie, de la ora 19:00, la Cinema Arta, la proiecția filmului „Afară” (Fuori), regizat de Mario Martone. Accesul publicului...

Festivalul Internațional JAZZAR a început joi seara, la Filarmonica Arad, cu JAZZAR SYMPHONIC, concertul de deschidere al celei de-a V-a ediții. Pe scenă au urcat...
Aradul vibrează din nou pe ritmuri de jazz. Festivalul Internațional de Jazz – JAZZAR, ajuns la Ediția a V-a, revine în perioada 24–26 septembrie 2026,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Israel Nash (cover după...

Fuziunea dintre Paramount și Warner Bros. Discovery a intrat în linie dreaptă, după ce Paramount a ajuns la un acord cu procurorii generali din 12...
Serviciul de streaming Apple TV a fost lansat oficial în România, iar utilizatorii pot accesa de astăzi platforma direct din aplicația Apple TV sau de...
Gala Premiilor Emmy 2026, desfășurată la Hollywood, a adus confirmări importante pentru marile producții ale anului, cu trei titluri dominând categoriile principale ale competiției, relatează...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...
Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...

Fostul polițist rutier arădean Stelian Paven, în vârstă de 41 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului de Investigații Criminale...
Un agent de la Penitenciarul Arad a intrat în atenția procurorilor DIICOT și a polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO), în...
Un bărbat de 42 de ani, din Curtici, a ajuns în arest preventiv după ce, deși avea ordin de protecție, s-ar fi apropiat de soția...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)