A încetat din viață Elvira Kapus, poetă și profesoară din Ineu





Elvira Kapus, poetă și fost cadru didactic la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu, a murit. Ea a publicat trei volume de poezie, s-a implicat în cercetarea istorică și etnografică a Ineului, orașul în care locuia și căruia i-a compus chiar și un imn.
„Kapus Elvira a plecat la cele veșnice… A fost cadru didactic și scriitoare! Sincere Condoleanțe familiei și celor care au cunoscut-o! Dumnezeu să o odihnească în pace! Priveghiul și înmormântarea vor avea loc la Capela Cimitirului Orășenesc Ineu!”, anunță primarul orașului Ineu, Călin Abrudan pe Facebook.
Elvira Kapus a apărut cu poezii în patru antologii literare și a lansat trei volume proprii de poezie, „Cărări tivind cu triolete”, „Catifelări pe drumuri sentimentale“ și „Un labirint cu esențe-n trăiri”, pe cel din urmă chiar în acest an, în data de 13 iunie, la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol”.
„După cele două volume de poezie, «Cărări tivind cu triolete» și «Catifelări pe drumuri sentimentale», după poezii publicate în patru antologii literare, după implicarea în cercetarea istorică și etnografică a orașului Ineu, unde trăiește de peste patru decenii, Elvira Kapus își perfecționează stilul liric într-un nou volum, ce vede lumina tiparului la editura arădeană Mirador, un volum ce constituie «un giuvaier în golfurile sublimului», după cum afirmă scriitoarea Doina Moritz în prefața atât de sugestiv intitulată «Sublimul din cuvânt»”, a scris radiotimisoara.ro înainte de lansarea ultimului volum semnat de Elvira Kapus.
Comentariile portalului
Voi ati vazut cat e biletul de intrare la festivalul p00lii??? 70 ron!!!!
Adică cum la un om ce își ridica casa îi ceri sa pună un panou la intrarea un proprietate cu toate informațiile ,nr autorizate, proiectant, executant,denumirea și descrierea (...)
Vin vremuri de restriște!