luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ping pong între Tribunalul Arad și Tribunalul Timiș cu dosarul „mită la PSD”

    de Ioana Costaș | 7 februarie 2024, 8:52 AM | Știri Arad | Topic special

    0

    Dosarul cunoscut drept „mită la PSD” – în care foștii parlamentari PSD Arad, Dorel Căprar, Florin Tripa, dar și mai mulți foști șefi din cadrul DRDP Timișoara sunt acuzați de infracțiuni de corupție – a fost „aruncat” de Tribunalul Timiș în curtea Tribunalului Arad, iar marți, 6 februarie, Tribunalul Arad a luat cauza și a „aruncat-o” înapoi la Tribunalul Timiș.

    Asta după ce dosarul a fost trimis prima dată la judecată în 2021, la Tribunalul Arad – care a decis că actul de trimitere în judecată era „nelegal, deficitar, lacunar și cu serioase carențe în privința descrierii faptelor care au făcut obiectul urmăririi penale”, hotărând totodată să trimită cauza înapoi la DNA pentru remedierea neregularităților din rechizitoriu. Așadar, Secția de combatere a corupției din cadrul Structurii Centrale a DNA a preluat cauza de la DNA Timișoara în luna decembrie 2022, iar procurorii de la Structura Centrală au remediat neregularitățile din rechizitoriu și tot ei au dispus trimiterea în judecată a dosarului. Astfel, cauza a fost trimisă, din nou, la judecată. De data aceasta, la Tribunalul Timiș.

    De ce a decis Tribunalul Arad să trimită rechizitoriul pentru a fi remediat de DNA? Detalii, aici: Cum s-a încăpățânat DNA Timișoara să trimită în judecată dosarul „Mită la PSD”. Tribunalul Arad, despre dosar: „nelegal, deficitar, lacunar și cu serioase carențe” · Special Arad

    Doar că în 17 noiembrie 2023, Tribunalul Timiș și-a declinat competența de soluționarea a dosarului. Decizia a venit ca urmare a „excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș invocată de către inculpații Ispravnic Cristian Ilie, Chisăliță Ioan-Narcis, Tripa Florin-Dan, Băețan Vasile-Alin, Dima Cristian, Pascu Patriciu-Mirel, Miuțescu Elisabeta, Jivan Luminița Maria, Căprar Dorel-Gheorghe”.

    Așadar, Tribunalul Timiș a trimis cauza la Tribunalul Arad pentru a fi judecată: „Declină competența soluționării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 2724/30/2023/a1 privind rechizitoriul nr. 287/P/2022 din data de 13.06.2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, în favoarea Tribunalului Arad, instanță căreia îi va fi trimis, de îndată, dosarul”.

    Așa a ajuns cauza la Tribunalul Arad. Numai că instanța arădeană a decis marți, 6 februarie, că dosarul trebuie să se judece la Tribunalul Timiș, invocând – din oficiu – „excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Arad”. Conflictul de competență iscat va fi judecat de Curtea de Apel Timișoara. Judecarea cauzei a fost suspendată până la soluționarea conflictului de competență.

    Soluția Tribunalului Arad

    Iată soluția Tribunalului Arad, postată pe portal.just.ro: „Admite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Arad invocată din oficiu cu referire la art. 41 alin. (4) teza a II-a Cod procedură penală şi declină competenţa soluţionării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 2724/30/2023/a1 privind rechizitoriul întocmit în data de 13.06.2023 în dosar nr. 287/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, în favoarea Tribunalului Timiş, instanţă competentă teritorial să soluţioneze dosarul prin care au fost trimişi în judecată:

    1. inculpatul Horgea Cristian, pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată (11 acte materiale); pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată (11 acte materiale); pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată (10 acte materiale); pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată (patru acte materiale);

    2. inculpata Miuţescu Elisabeta, pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată (39 de acte materiale); pentru infracţiunea de trafic de influenţă; pentru infracţiunea de complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite; pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată; pentru infracţiunea de trafic de influenţă;

    3. inculpatul Munteanu Bogdan Andrei, pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată (6 acte materiale), o infracţiune de trafic de influenţă în formă continuată (6 acte materiale);

    4. inculpatul Ispravnic Cristian Ilie, pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată (34 de acte materiale); pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată (5 acte materiale); pentru infracţiunea de abuz în serviciu;

    5. inculpatul Căprar Dorel Gheorghe, pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată (51 de acte materiale); pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată (două acte materiale);

    6. inculpatul Dima Cristian, pentru infracţiunea de complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată (două acte materiale); pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată (două acte materiale);

    7. inculpatul Lucaciu Mircea Andrei, pentru infracţiunea de complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată (19 acte materiale); pentru infracţiunea de luare de mită;

    8. inculpatul Zamiska Ioan-Iaromir, pentru infracţiunea de complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite; pentru infracţiunea de dare de mită;

    9. inculpatul Tripa Florin Dan, pentru infracţiunea de folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată (două acte materiale); pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu;

    10. inculpatul Pascu Patriciu Mirel, pentru infracţiunea de folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite;

    11. inculpatul Chisăliţă Ioan Narcis, pentru infracţiunea de folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite;

    12. inculpata Jivan Luminiţa Maria, pentru infracţiunea de folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite;

    13. inculpatul Băeţan Vasile Alin, pentru infracţiunea de complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite; pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu”.

    Prin urmare, instanța arădeană a constatat „conflictul negativ de competenţă între Tribunalele Arad şi Timiş şi trimite cauza în vederea soluţionării conflictului de competenţă către Curtea de Apel Timişoara. Suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă. Fără cale de atac. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 6 Februarie 2024”.

     

    Citește și: Dosarul foștilor parlamentari din PSD Arad acuzați de fapte de corupție se întoarce la procurori. Avocatul lui Dorel Căprar: „Este o soluție absolut firească”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.