Specialiștii aduși de primarul Bibarț la conferință au decis: arborii din Parcul Eminescu și Parcul Copiilor trebuie salvați!

„Aş prefera să încercăm să-l păstrăm. Aş încerca să păstrăm cât mai mult ce avem”. Aceasta a fost una dintre declarațiile făcute de unul dintre specialiștii aduși de primarul Aradului, Călin Bibarț, în Parcul Eminescu (iar mai apoi în Parcul Copiilor), la conferința de presă de sâmbătă, de la ora 11.00.
O conferință făcută parcă pentru noi, cei de la Special Arad, și în care am fost, de cele mai mule ori, urecheați pe la spate, fără a ni se face public numele, dar și jigniți pe față de edilul local. În fapt, și în postarea ulterioară conferinței, urcată de edil pe facebook, stă scris astfel:
„«Pseudo-specialiști» și «părerologi» avem la toate colțurile! Dar responsabilitatea este a noastră! Drept pentru care, am apelat la profesioniști și metode științifice pentru a determina gradul de «sănătate» al unor arbori, pentru a putea lua deciziile corecte și a evita situații neplăcute! #pentruARAD”.
(Specialiștii au fost chemați de Primăria Arad să facă teste în Parcul Eminescu și Parcul Copiilor)
Specialiștii au propus: arborii testați trebuie salvați!
Specialiștii au subliniat însă, că în opinia lor, nu e cazul ca cei doi arbori vizați acum să fie tăiați, ba chiar au precizat, despre tăierile de arbori din Parcul Eminescu, din vara acestui an, că „Din iunie am început din nou colaborarea (cu Primăria Arad- n.r., cu care colaboraseră în trecut).
Din păcate am ajuns prea târziu! Nu ştiu ce a fost în cealaltă parte (urmele decesului celui mai vârstnic copac din Parcul Eminescu se aflau la nici 6 metri distanță de arborele vizat acum), nu pot să-mi spun părerea pentru că nu am văzut nimic, dar ştiu că deocamdată, la Arad, sunt câteva locaţii unde trebuie să verificăm, să expertizăm. Şi în Parcul Copiilor avem doi stejari care arată mult mai rău decât cel de aici, așa că mergem şi la ei să verificăm şi, în funcţie de expertiză, vedem ce putem face mai departe”.
O expertiză de care cel mai vechi stejar din Parcul Eminescu nu a avut parte.
După ce au verificat salcâmul japonez din Parcul Eminescu şi stejarul bătrân de 200-300 de ani în Parcul Copiilor, uscat în mare parte, specialiştii au propus ca aceştia să fie salvaţi, doar parte din coronament să fie tăiat.
(Salcâmul pe care Primăria Arad îl dorea extertizat, propus pentru salvare de către specialiști)
Un salcâm japonez de 150 de ani, propus pentru salvare!
Primul arbore vizat sâmbătă de Primăria Arad şi de rezistograful cu care au venit specialiştii a fost un salcâm japonez: „E undeva la 150 de ani, posibil să mă înșel. După ce ne-a dat rezistograful, după tipul de înaintare, pot să spun că e posibil să aibă undeva la 150 de ani.
Posibil să aibă mai puțin. (…) Aş propune să reducem din coronament, suprafaţa coronamentului la vânt, să reducem pericolul să se rupă din rădăcină. În acelaşi moment, reducem şi tensiunea care apare pe crengi, pentru că și în sus, pe coronament, avem pe crengi bureți, care distrug lemnul.
Și încercăm să-l păstrăm cât mai mult, dacă sunteți de acord”, a spus Cosmin Truța, adresându-se și primarului, după ce a fost testată rezistenţa copacului.
Și ce tăiem?, l-a întrebat primarul Bibarţ. „O să trebuiască să-l lăsăm pe el pe mai târziu să-și refacă o coroană secundară. Noi trebuie să reformăm coroana, asta înseamnă că reducem acum mai mult de 50% din volumul de coronament.
Momentan este undeva la 32 de metri, ceea ce înseamnă că o să ajungem undeva la 20 de metri înălţime, părerea mea. Apoi, îl lăsăm pe el mai departe, să vedem cât timp mai rezistă, cum se dezvoltă anul viitor şi după aceea, încă o dată, va fi controlat”, a punctat specialistul.
„De fapt aceasta e şi recomandarea legii, pentru astfel de arbori, nu?”, am întrebat noi.
„Nu, pe legea dumneavoastră poate”, a intervenit, ironic, primarul. „Dacă nu este un arbore monument, atunci administraţia poate decide ce vrea să facă cu el”.
„Nu este momentan în România o lege care să protejeze arborii să nu se mai doboare, din păcate. Există o legislaţie europeană, iar după aceea legislaţia din fiecare ţară, care îşi pune în aplicare propriile norme. Din păcate, asta este la noi”, a spus Truța.
(Cel mai bătrân stejar din Parcul Eminescu, doborât fără expertizare)
Specialiştii au propus să se taie din coronament
Care este alegerea specialistului când vine vorba de arborele pe care Primăria a pus ochii temându-se că va cădea? „Încercăm să-l păstrăm, de aceea am început colaborarea din nou cu Primăria Arad. Ne-au solicitat dacă putem să ajutăm în cazul acestora. Din iunie am început din nou colaborarea, din păcate am ajuns prea târziu (…).
Conform graficelor: mai avem aici lemn sănătos până la 25 de centimetri, 100 de centimetri are copacul, adică undeva la 1.20 metri e diametrul lui. Conform spuselor specialitșii străini, dacă ar fi un tub complet, ar avea rezistență de 200 la sută. E ciudat, pentru că dacă ar fi plin ar avea rezistență de sută la sută doar.
Ca și tub, cu condiția ca mai mult de 30% din diametrul lui să fie sănătos, dar ca și tub am avea o rezistență de 200 la sută, pentru că permite, la vânt, să lucreze fără să crape. În cazul de față nu mai avem tub, avem întreruperi ale tubului în cel puțin șase locuri, din cauza aceasta trebuie să reducem, să evităm să se rupă. Noi încercăm să păstrăm ceea ce avem, nu vrem să doborâm nimic”, ne-a declarat expertul.
„Îmi bag piciorul în materialele tale”
S-a decis apoi, în cadrul conferinței, să se facă expertiză și la unul dintre cei doi stejari din Parcul Copiilor, și ei aflați pe lista neagră din cauza aspectului de copaci uscați. Echipa s-a deplasat în frunte cu primarul acolo, iar pe când specialiștii își pregăteau aparatul pentru analiză, edilul ne-a întrebat dacă și pe acest copac l-am salva.
Am răspuns că da, iar de aici și de la alte câteva răspunsuri elegante, spunem noi, s-a ajuns ca edilul să ne jignească. „Îmi bag piciorul în materialele tale și în nesimțirile voastre”, a spus edilul. Dar despre acest dialog șocant veți putea citi într-un material de opinie.
(Stejarul din Parcul Copiilor, pe care Primăria îl considera bolnav, uscat, fără viitor)
Au propus și salvarea stejarul de peste 200 de ani!
Analiza a fost făcută și aici, iar specialiștii au decis, în pofida aspectului bolnav al stejarului bătrân de peste 200 de ani, că ar încerca să-l salveze, că nu l-ar tăia nici pe acesta. Că i-ar mai da o șansă la viață, în pofida faptului că se află în imediata vecinătate a labirintului pentru copii și că există pericole și acolo.
„Noi recomandăm, depinde de administrație ce face. Arborele este infestat cu croitorul mare al stejarului, care este specie protejată la nivel european. Acesta a fost şi cazul stejarilor din Timișoara, plantaţi de Regină și Rege, care din cauza croitorului și a ce s-a întâmplat în piață, au trebuit să fie doborâți. Acest stejar din Parcul Copiilor, ca și dimensiune, seamănă cu cel de la Lipova, deci estimăm că undeva la 200 – 300 de ani, nu cred că ar avea mai mult și spun asta după experiența celui din Lipova.
Trebuie avut în vedere că a crescut liber, a avut destulă lumină, apă, s-a putut dezvolta. Când creșterea e devenit limitată, a fost altceva. Acum, mai are ceva coronament, dar, dacă ne uităm pe creanga din stânga, aceea e complet uscată, exact pe partea care e uscată și la trunchi. Aici nu a mai avut apă. Sunt mulți copii în zonă, sunt dale, a fost multă lume pe aici, aşa că aici nu mai intră apă, oxigen”, a fost diagnoza specialiştilor.
(Pericolul, evident pentru toți, de lângă stejarul din Parcul Copiilor)
Variante costisitoare de salvare
Ce e de făcut în cazul stejarului vechi de peste 200 de ani din Parcul Copiilor? „Varianta ca să îmbunătățim situația ar fi injectarea în sol de substanțe nutritive. De îngrășământ de lungă durată, să umplem golurile cu substanţă și pietriș, care permite să ajungă apă și oxigen la rădăcină.
Deocamdată, în România, nu există varianta respectivă, nu avem de unde, ne trebuie un compresor cu aer uscat, ne trebuie lancea pentru inserția în sol a substanțelor. Ca să aducem așa ceva pentru un singur proiect, e clar, nimeni nu plătește pentru așa ceva. Este extrem de costisitor, dar există variante să încercăm să-l păstrăm: reducem din el ce se poate reduce, îl punem în siguranță și zona pentru copii și părinți care vin cu copiii aici.
Dar aceasta este o investiție destul de mare. Personal, aș salva și acest arbore”, a punctat Cosmin Truţa.
(Rezistograful cu care au venit la Arad specialiștii)
Ce este rezistograful cu care au fost analizați arborii
Rezistograful cu care a fost testaţi arborii de acum a fost adus în ţară de echipa venită la Arad. „Anul acesta l-am avut la noi în ţară. A fost cu mine, la Lipova, pentru un stejar, aceeaşi problemă, pe care putem să-l păstrăm! El măsoară consumul de curent al burghiului în funcţie de înaintarea în lemn.
Când are o rezistenţă mai mare, are un consum mai mare, când nu are rezistenţă are un consum mai mic. De aceea, în funcţie de înaintare, ne dă pe diagramă consumul de curent al burghiului. Mulţi îşi fac probleme că rămân găuri în trunchi, dar viteza de înaintare a burghiului carbonizează.
Nu rămâne absolut nimic. S-au făcut teste, s-au dat găuri în aceeaşi locaţie, iar după 20 de ani, când s-a tăiat arborele şi au făcut secţiunile, nu s-a văzut absolut nimic, s-a văzut doar punctul de intrare, în rest nu apare niciun pic de putregai în zona respectivă. Rezistograful nu este foarte agresiv pentru un arbore, indiferent ce spun alţii”, a punctat specialistul contactat de Primăria Arad.
Experiența germană, absența românească
Firma care a fost chemată să intervină în iunie, de către Primăria Arad, este Fish Royal Glasss, după ce cel mai vechi stejar din Parcul Eminescu a fost pus la pământ, iar cei doi specialişti care au efectuat măsurătorilor, Valentin Latti şi Cosmin Truța, au experienţă de lucru în domeniu nu doar în România, ci şi în Germania.
„Am lucrat foarte mult în Germania cu aparatul. În România am început să lucrez din 96 cu aparatul, până în 2011 am lucrat cu Primăria Arad, după aceea am lucrat în Germania, unde am făcut mai departe calificările, pentru că, din păcate, la noi nu există. Dar, acum o să încercăm să aducem și la noi în România, să facem calificări”, ne-a destăinuit Cosmin Truţa.
(Când soluția e salvarea, chiar și în ochii specialiștilor, și nu alegerile ipotetice evidente)
Alegerile pe care nu trebuie, încă, să le facem
În urmă cu mai bine de două săptămâni am cerut Primăriei Arad pe Legea 544/2001 să ne pună la dispoziţie tomografiile celor doi stejari puşi la pământ în Parcul Eminescu la început de vară şi fotografiile pe care instituţia a susţinut într-un alt răspuns pe 544 că le-a ataşat Agenţiei pentru Protecţia Mediului Arad, când a solicitat avize de tăiere.
În paralel, am solicitat răspunsuri la APM, Direcţia județeană pentru cultură Arad şi Ocolul Silvic Iuliu Moldovan, iar parte din răspunsurile primite sunt interesante, am spune noi. Primăria Arad ne-a comunicat că are nevoie de mai mult de 10 zile să ne trimită răspunsurile solicitate.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a anunţat, tot în urmă cu două săptămâni, că a început cercetările în cazul copacilor tăiaţi în Parcul Eminescu, sesizându-se din oficiu.
Potrivit specialiştilor de azi, pe moment nu trebuie ales între copaci și copii, ci toți pot să-și ducă traiul în armonie în cele două parcuri, chiar dacă primarul lasă să se înțeleagă mereu că aici, la Arad, suntem mai tot timpul puși în fața unor alegeri grele, deși mult mai ușoare decât în Sophie’s Choice, de pildă, nu-i așa, o alegere impotetică. Cu un singur răspuns valabil, pentru oricine ar fi pus să aleagă între un copac şi un copil.
„Mă bucur că Primăria Arad a început să colaboreze să ducem ceva mai departe lucrurile”, a mai spus Cosmin Truţa, iar bucuria asta am împărtăşit-o şi noi, ziariştii părerologi, care sâmbătă am fost jigniţi pentru că am spus că am salva stejarul de 200 de ani pe care specialiştii l-ar salva şi ei.
Citește și:
Cei doi stejari din Parcul Eminescu, marcați pentru tăiere înainte de a fi declarați bolnavi
8 lei pentru cel mai bătrân stejar din Parcul Eminescu
A mai „căzut” un arbore din Parcul Eminescu
La moartea unui stejar. Primăria Arad, cu drujba în legi și în Parcul Eminescu
Primăria justifică tăierea stejarului din Parcul Eminescu: „prezenta stare de putrefacție”
Comentariile portalului
Romania e plină de oi rătăcite, fără pic de simț critic. Dacă încerci sa deschizi ochii habotnicilor, riști sa fii supus unui oprobiu fară limite. În (...)
Au fost montate doar la case blocurile vor merge tot pe consumul estimat.
Familia și cunoscuții victimei neagă vehement posibilitatea unei legături amoroase a omului respectiv cu acea femeie.