duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    A mai „căzut” un arbore din Parcul Eminescu

    de Adriana Barbu | 19 iunie 2023, 12:22 PM | Administraţie | Recomandările editorilor | Știri Arad

    9

    Încă un copac a fost pus la pământ, luni dimineața, 19 iunie 2023, în Parcul Eminescu. Un arbore care, la prima vedere, părea sănătos, dar care stătea probabil în drum (ocupa, cu rădăcinile sale, o parte mică a uneia dintre aleile principale din Parcul Eminescu) şi încurca planurile Primăriei Arad. E unul dintre arborii pe care ne așteptam să-i vedem puși la pământ: era printre cei marcați pentru tăiere și avea, încă din primăvară, înfiptă în scoarța lui o plăcuță pe care stătea scris „arbore tomografiat”. În plus, de curând, într-un rond de seară al primarului Călin Bibarț în Parcul Eminescu, rond organizat imediat după furtună (de parcă calamitățile naturale pot justifica modul în care se derulează în Arad sau oriunde altundeva viaţa de zi cu zi), acesta indica faptul că un alt copac va fi pus la pământ pentru că nu copacii şi nu animalele sunt importante pentru administraţia din Arad, ci oamenii.

    arbori notati tomografiati parcul eminescu
    Arborele din Parcul Eminescu și pancarta care îi stabilea destinul

    Câți arbori vor mai cădea?

    Câţi copaci vor mai fi puşi la pământ de drujbele muncitorilor în Parcul Eminescu este greu de spus în condiţiile în care fiecare susţine în declaraţii altceva, iar proiectul de modernizare al parcului nu a trecut de votul aleşilor.
    Dacă primarul Bibarţ vorbea în declaraţii că va mai fi pus la pământ un singur arbore, directorul Agrenţiei de Protecţia Mediului, Dana Dănoiu, spunea că a dat aviz pentru tăierea a 8 arbori sănătoşi, pentru cei bolnavi nefiind nevoie de avizul agenţiei, ci doar de un proces verbal al comisiei din cadrul primăriei după tomografierea lor. Proiectul de reamenajare a parcului vorbeşte însă de 22 de arbori care vor fi puși la pământ, pe lângă alți copaci!
    Unul dintre cei mai bătrâni stejari din Parcul Eminescu a fost eliminat de aici în urmă cu nicio lună. Nu a fost nevoie, spun reprezentanții autorităților locale, de avize speciale, nici de avize de la Agenția pentru protecția mediului, cu toate că arboriștii și peisagiștii contactaţi de noi spun că legea a fost încălcată şi că în acest caz chiar trebuiau acele avize speciale.

    protest stejar taiat parcul eminescu 2
    Probabil cel mai vârstnic stejar din Parcul Eminescu, pus la pământ

    Răspunsul Primăriei pe Legea 544

    Potrivit răspunsului remis de curând de Primăria Arad la solicitarea noastră, reprezentanţii Municipalităţii susţin că „urmare a solicitării dvs. formulată în temeiul Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, prin care solicitați enumerarea avizelor obținute de Primăria Municipiului Arad pentru tăierea arborelui din specia stejar din Parcul Mihai Eminescu, vă comunicăm faptul că pentru prestarea acestui serviciu au fost emise următoarele documente:
    – Proces-verbal Nr. 7.949/02.02.2023 elaborat de Comisia de stabilire a stării de sănătate a arborilor propuși pentru tăiere din cadrul Primăriei Municipiului Arad; Autorizația de exploatare Nr. A230020980007/01.02.2023 emisă de Ocolul Silvic „Iuliu Moldovan”; Proces-verbal de predare-primire a parchetului Nr. 3.211/01.02.2023 încheiat între Ocolul Silvic „Iuliu Moldovan” și S.C Gospodărirea Comunală Arad SA; Act de punere în valoare Nr. 2300209800030/26.01.2023 emis de Ocolul Silvic „Iuliu Moldovan”.

    Nu a fost cerut şi nici nu s-a obţinut, ca atare, așa cum am menționat și mai sus, niciun aviz de la forurile care se ocupă de monumente istorice, de la Ministerul Culturii mai exact, sau de la agenţii de protecția mediului, în condițiile în care copacul fusese etichetat drept bolnav. Am solicitat, ca atare, să ne fie pus la dispoziţie procesul verbal al comisiei de stabilire a stării de sănătate a arborilor propuși spre tăiere, cel în baza căruia s-a luat decizia tăierii lui, pentru a vedea bolile de care a suferit arborele pus la pământ. La momentul la care îl vom primi, îl vom face public.
    „Pentru intervenţiile în grădini și parcuri – monument istoric este necesar avizul de la Ministerul Culturii. Conform Cartei de la Florența (Carta de la Florența privind grădinile istorice– n.r.), componenta de vegetație este una definitorie pentru stilistica grădinii. Stejarul din Parcul Eminescu face parte din straturile cele mai vechi ale acestei componente, iar extragerea sa necesita avizul Ministerului Culturii”, a precizat, în materialul în care încercam să lămurim care sunt actele necesare tăierii unui stejar secular, specialistul peisagist Raluca Rusu.

    copac 7 zilele aradului 2021
    Stejarul, pe vremea când stătea încă în picioare și nu părea să pună în pericol viețile arădenilor

    22 de arbori pentru tăiere

    În plus, reamintim cititorilor că în planurile de modernizare a Parcului Eminescu erau notați 22 arbori pentru tăiere. Proiectul fusese pus la transparență decizională, în toamna anului trecut, scopul fiind cel declarat ca parcul să fie… în ton cu tendințele actuale peisagistice. La partea de studiu peisager, au fost oferite indicații stricte privind conservarea actualilor arbori seculari, atrăgându-se atenția să se ofere o „atenție sporită asupra coronamentului arborilor trecuți de 40-50 de ani, în vederea sporirii siguranței vizitatorilor”, dar nu mai mult de 15% din volumul acesteia, și „asigurarea respirabilității și permeabilității la nivelul rădăcinilor principale vizibile la sol (…) prin evitarea tasării pe viitor a solului, dar și crearea de drenaj pentru zonele unde se regăsesc aceste exemplare”.
    Pe de altă parte, se indica înlăturarea teilor tineri, pe motiv că supraaglomerează vegetația parcului, iar 22 arbori erau indicați pentru tăiere. Dintre aceștia, un procent de 20,6% erau arbori din specii invazive (de tip oțetar, de exemplu), iar restul erau arbori care au fost declarați prea degradați, fiind periculoși pentru persoanele care se plimbă în parc.
    Șeful de proiect a fost arhitectul Hamza Augustin-Răzvan, de expertiză s-a ocupat inginerul Cziszter Kalman, iar de peisagistică inginerul peisagist Silivășan Marius (de la Green Maze Design SRL).
    Proiectul nu a trecut de votul aleșilor locali municipali, dar arborii vechi din parc continuă să cadă sub drujbele muncitorilor.

    • Citește și:
    La moartea unui stejar. Primăria Arad, cu drujba în legi și în Parcul Eminescu

    Primăria justifică tăierea stejarului din Parcul Eminescu: „prezenta stare de putrefacție” 

    Cel mai vechi stejar din Parcul Eminescu, pus la pământ. Un angajat al Parcului Natural Lunca Mureşului a tras semnalul de alarmă

    Schimbarea la față a Parcului Eminescu. Putem avea încredere în calitatea saltului de la teorie la practică? 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. atat stie padurarul sa taie cu drujba. urmasul lui falka nu se dezice de la inaintasul lui.
      20 de ani negri in istoria aradului, fara dezvoltare, doua decenii falkoniste demolari de stadioane, parcuri, lucrari de mantuiala tehnodomus…
      2004-2024!!

      +6 voturi
      +1
      -1
    2. Nu există in istoria Aradului o administrație și un partid mai distrugator ca ciroza galbenă aka pnl!
      Locul acestei găști politice structurată ca o organizație mafiota este in coșul de gunoi al istoriei.
      Niște mizerabili.

      +6 voturi
      +1
      -1
    3. Au cazutt cativa si in Alfa. Se face skatepark. Dar gandirea lui Biibi piste nu e cea mai buna: :O sa-I mobiluzeze la in vot negativ pe cei sin zona la care le strica linistea, in timp ce „beneficiarii” nu sunt prea curiosi de alegeri, deja in mod traditional

      +5 voturi
      +1
      -1
    4. „Bibi, primarul drujbist, a decis să organizeze un concurs de tăiat lemne în oraș pentru a promova abilitățile locale. În timpul competiției, Bibi a luat drujba și, cu o mișcare precisă, a tăiat perfect un stejar secular.
      Cei prezenți au fost impresionați și l-au întrebat cum a reușit să-și păstreze atât de bine abilitățile de drujbist.
      Răspunsul lui Bibi a fost amuzant: ‘E simplu, în fiecare dimineață mă antrenez cu drujba în fața oglinzii din baie pentru a-mi păstra reflexele ascuțite!'”

      +6 voturi
      +1
      -1
    5. „Bibi, primarul drujbist, a decis să-și demonstreze abilitățile în fața unui public numeros.
      A organizat un spectacol de jonglerie cu drujbe în centrul orașului.
      Cu un zâmbet pe buze, Bibi a început să arunce drujbele în aer și să le prindă cu dexteritate.
      Însă, la un moment dat, o drujbă i-a scăpat din mână și a zburat într-o direcție neașteptată.
      Bibi a răspuns rapid: ‘Evident că nu a fost o greșeală! Era doar un truc pentru a tunde stejarii seculari care creșteau prea înalt în apropiere!'”

      +3 voturi
      +1
      -1
    6. Am întrebat odată pe ” băieții” care au acționat cu drujba la tăierea copacilor :
      – De unde știți, ce trebuie tăiat ?
      – Tot ce este însemnat cu vopsea roșie noi o tăiăm !
      – Și dacă pun un semn cu cerneală roșie pe gâtul Primarului ?
      – Păi dacă este roșie o tăiăm !

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.