Cu Necșulescu și Stamatescu, în căutarea lui… Reușitescu

    de [email protected] | 10 noiembrie 2022, 6:17 PM | Cultură | Topic special

    0

    (foto: Laurian Popa / Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad)

    Proiectul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” dedicat regizorilor debutanți, „Un teatru pentru început de drum”, este lăudabil din mai multe puncte de vedere. Dincolo de faptul că oferă o șansă de exprimare unui proaspăt absolvent al facultății de regie, respectiv o șansă de a lucra cu actori profesioniști, cu experiență, teatrul arădean își reînnoiește oferta cu viziuni artistice noi și își generează automat posibilitatea de a lovi jackpotul pe termen mediu sau lung, deoarece dă foarte bine să aibă în portofoliu un prim spectacol din carieră semnat de un posibil talent înnăscut în ale regiei, ori un viitor mare regizor, aflat – momentan – în căutarea propriului stil. Bucureșteanul Răzvan Enciu are toate șansele să devină un regizor renumit și extrem de căutat, dar va trebui, mai întâi, să-și găsească acea amprentă artistică distinctă, care face publicul să-și piardă mințile, vorba vine, să sară-n picioare și să aplaude frenetic la final. Spectacolul „…Escu”, jucat în premieră sâmbătă seara pe scena sălii Studio a teatrului arădean, nu a fost o mărturie clară a căutării sau găsirii unei linii regizorale precise, dar a fost un spectacol, fără doar și poate, reușit. În orice caz, un bun început de drum.

    Actorul din filmul „La drum cu tata”, Răzvan Enciu, și-a luat diploma de regizor în acest an, la clasa maestrului Theodor-Cristian Popescu – regizor extrem de apreciat și, la rândul său, un colaborator al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad (să ne aducem aminte de superbele spectacole „Perplex” din 2014 și „Vârful Aisbergului” din 2016!). Nu e cazul, în schimb, să căutăm asemănări între studentul Enciu și profesorul Popescu, deoarece nimic nu a indicat – cel puțin în spectacolul „…Escu” – o astfel de tentativă. Un lucru bun, de fapt, ținând cont tocmai de necesitatea străduinței pentru un regizor de a ieși în evidență în mod original, nu prin imitație.

    Dacă Răzvan Enciu s-a simțit sau nu în întregime inspirat de scenariul dat din oficiu de către Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, comedia lui Tudor Mușatescu… cel mai bine ar fi să rămână o chestiune de ordin speculativ sau chiar o întrebare uitată din lipsa unui răspuns hotărât, dar în orice caz, o anumită doză de inspirație pentru acest spectacol de teatru își are, în mod vădit, originea în filmul produs de Teatrul Național de Televiziune în 1990, în regia lui Constantin Dicu, o adaptare clasică, fără înflorituri ieșite din comun, fără actualizări sau alte inspirații de moment. Nu putem spune că Răzvan Enciu a urmărit textul original cu sfințenia punctelor și virgulelor, dar cu siguranță a mers pe un „safe mode” activat, în pas de „dans” în cercul stabilit, cu o pălărie închinată dramaturgului care a dat lovitura cu al său „Titanic-Vals”.


    Foto: Laurian Popa / Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

    „…Escu” – așa cum publicul arădean prezent la premieră știa dinainte, și-a dat seama pe parcurs, ori află chiar acum – este continuarea piesei „Titanic-Vals”, prezentând destinele odraslelor lui Spirache Necșulescu într-un ton mai incisiv, mai coroziv, mai sprinten, am putea spune „mai contemporan”, chiar dacă e doar la a doua generație distanță față de „Titanic-Vals” și acțiunea se petrece tot în perioada interbelică. În „…Escu” se aprofundează însă și mai mult latura politicianistă a poveștii, treburile de familie transformându-se în întregime într-un lifestyle tipic de politruci oportuniști, de traseiști „high class”.

    Într-un fel, era chiar de așteptat ca Teatrul Clasic „Ioan Slavici” să continue proiectul „Un teatru pentru început de drum” cu această piesă, din moment ce l-a început anul trecut tocmai cu „Titalnic Vals”, regizat atunci de debutanta Celina Nițu.

    Cei care căutau personajele comune în cele două spectacole și-au creat benevol bătăi de cap inutile, fiind o misiune destul de hazardată de faptul că în „…Escu” au jucat aproape toți actorii din distribuția spectacolului „Titanic Vals”, dar au avut acum roluri diferite. Pe atunci tânărul Decebal Necșulescu a fost, de exemplu, jucat de Bogdan Neciu, iar acum de Andrei Elek, în timp ce acum, în „…Escu”, Bogdan Neciu a intrat în pielea unui personaj nou, Platon Stamatescu. În „Titanic Vals”, Carmen Vlaga era Dacia Necșulescu, acum era Miza mai în vârstă, jucată atunci de Iulia Pop Dragoș… care acum a fost distribuită în rolul unei servitoare. În fine, exemplele pot continua cu Ștefan Statnic, Roxana Sabău, Florin Covalciuc, Călin Stanciu, Ioan Peter, Alex Popa și Zoltan Lovas, dar nu are rost să mai aruncăm o găleată în apa confuziei.


    Foto: Laurian Popa / Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

    Actorii arădeni, fiecare în parte, au jucat fără cusur, dar numai pe nivelul importanței rolului și a frecvenței intrării pe scenă. Mai puțin inspirați decât de obicei de personajele jucate păreau, de această dată, Ioan Peter și Zoli Lovas – primul, în rolul Generalului Gigi Stamatescu, al doilea într-un rol dublu destul de derutant, medic într-o scenă și comisar de poliție într-alta. Să nu mai vorbim de faptul că tocmai Zoli Lovas jucase (cât se poate de diferit) varianta tânără a lui Gigi Stamatescu în „Titanic Vals”… dar, din nou, acest detaliu n-ar trebui să conteze, spectacolul „…Escu” nefiind, în cazul nostru, un sequel de tip hollywoodian, în care actorii sunt îmbătrâniți artificial ori înlocuibili cu alți actori care, mai mult sau mai puțin, seamănă cu cel precedent în rol și îi mai și imită stilul de joc, de dragul credibilității.

    În mod inevitabil, cel care iese în evidență în „..Escu” este actorul Andrei Elek, dar nu numai datorită faptului că a primit tocmai rolul principal (Decebal Necșulescu). Elek este o forță nevropatică în sensul bun al cuvântului, un „cățel cu părul creț” care, atunci când latră, cu siguranță se face auzit și este ținut bine minte, marcându-și teritoriul teatral acum cu încă un rol memorabil, după „Tatăl” și „Our Last Terminal. Platonovka”, ca să dăm doar două titluri recente, dar se cuvine să ne amintim și de comedia „Scufița verde”, având în vedere că acolo a avut tocmai un rol canid, Lupul.


    Foto: Laurian Popa / Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

    Trebuie menționate accentuat actrițele Marina Palii și Alina Vasiljević pentru verva de care dau dovadă în „…Escu”, însă vedeta feminină incontestabilă a spectacolului este Carmen Vlaga, în rolul deosebit de ofertant, de altfel, Miza Stamatescu (fostă Necșulescu în „Titanic Vals”), cucoana „control freak” care își pierde mai repede decât crede influența asupra fiului său, Platon (jucat de Bogdan Neciu), cât și asupra soțului, Generalul Stamatescu (jucat de Ioan Peter), tocmai pentru că încearcă să-i țină pe amândoi sub papuc, la fiecare pas. Carmen Vlaga este explozivă într-o comedie care i se potrivește, cum este și cea de acum. Și-a făcut damblaua și a făcut show-ul să fie show și în „…Escu”, la fel ca în „Titanic Vals”. Neluând în calcul gluma improvizată cu referire la UTA a lui Florin Covalciuc (un alt actor foarte potrivit pentru comedii), Carmen Vlaga a plusat și a inserat în rolul ei mai multe replici inspirate („Dansul Pinguinului” și „Bésame mucho”, de exemplu), iar faptul că poantele ei au produs cele mai multe hohote de râs, dovedește că își cunoaște publicul. Cunoaște… ca să spunem așa – de dragul generalizării – umorul arădean.

    Celina Nițu, regizoarea spectacolului „Titanic Vals” a spus, anul trecut, înainte de premieră, ceva ce se certifică abia acum, într-un fel. Afirma că „există diferențe culturale destul de mari între această parte a țării (n. red. – Arad) și Câmpulung, oraș despre care spunea însuși Tudor Mușatescu că a fost sursa sa de inspirație”. Dacă este într-adevăr așa, ce poate fi mai edificator decât umorul – care, inevitabil, diferă într-o măsură anume în funcție de zonele țării?


    Foto: Laurian Popa / Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

    În definitiv, Carmen Vlaga i-a dat o lecție gratuită super-simplă, probabil chiar involuntară, lui Răzvan Enciu. Dacă planul e ca publicul să râdă, nu (tot timpul) este de ajuns umorul autorului piesei sau cel al regizorului (mai ales dacă vine dintr-un alt oraș). Actorii pot sonda și reflecta umorul publicului, pot nimeri rețeta care nu a dat greș niciodată aici, decât, eventual, în reprezentațiile din alte orașe. Astfel de devieri de la sursa originală nu strică, uneori, poate chiar se cer. Cu atât mai mult atunci când spectacolul nu redă în totalitate metehnele societății în forma lor originală, ca să nu mai vorbim de hainele sau de „ustensilele” vremii. Un astfel de detaliu (aparent neînsemnat) ar fi folosirea telefoanelor mobile deștepte în spectacol, aparate care indică neapărat și automat vremurile noastre. Detaliile de acest fel obligă, de regulă, la alegerea unui stil teatral (de la stilul de joc și stilul regizoral până la scenografie), la clasic, la contemporan, la minimal, la abstract etc. Calea de mijloc nu este obligatoriu și cea mai „safe” variantă. Regizorul Răzvan Enciu a încercat acest truc de hibridizare, dar parcă nu a făcut toți pașii într-o direcție anume, preferând o pendulare între lumea lui Mușatescu și între un „Succession” în variantă românească – mai temperată, mai puțin caustică.

    Totuși, a fost un început de drum bun, trebuie subliniat încă odată acest lucru. Traiectoria regizorală a lui Răzvan Enciu este de urmărit, în orice caz, mai ales din punctul în care va face pasul ferm spre un „safe mode” dezactivat.




    Foto: Laurian Popa / Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

    …Escu

    Regia: Răzvan Enciu
    Scenografia: Irina Chirilă
    Distribuția: Andrei Elek, Alina Vasiljević, Carmen Vlaga-Bogdan, Ioan Peter, Ștefan Statnic, Marina Palii, Călin Stanciu, Bogdan Neciu, Florin Covalciuc, Roxana Sabău, Zoltan Lovas, Alex Popa, Iulia Pop Dragoș, Robert Pavicsits și Marian Parfeni

    Light design: Alexandru Dancu
    Regie tehnică: Emanuel Florescu
    Sunet: George Dancu
    Lumini: Sergiu Poenar
    Make-up: Kinga Brenda Basiszta
    Recuzită: Florica Valea
    Cabiniere: Lavinia Pabin și Krisztina Mezei
    Șef producție: ing. Stan Ion
    Impresariat artistic: Carmen Ispas
    Mașiniști: Atilla Knapik, Alexandru Kreszta, Marius Cătană, Paul Andronic și Daniel Șod

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.