Special Arad îl felicită pe deputatul Măduța
Gestul nostru n-ar fi fost posbil dacă deputatul arădean n-ar fi făcut o „mișcare defensivă” care, până la urmă, chiar îi face onoare. În urma apariției, în paginile Special Arad, a articolului „Plata pentru munca de partid se face la „Premiere” și este plătită (parte și) din bani publici. De ce?… Pentru că Flavius Măduța”, în care dezvăluiam faptul că angajații din unele instituții descentralizate ale statului, aflate în subordinea Prefectului județului Arad, sunt îndemnați și li se „sugerează” să facă chefurile de final de an la unul dintre restaurantele Premiere și Amad, aflate sub directa îndrumare a familiei (și chiar) deputatului, alesul arădean a recurs la un gest aproape extrem.
Cu riscul de a-i supăra pe oamenii din administrație, care mai că nu urlau de fericire că-și fac Christmas Party într-o atmosferă rarefiată, parlamentară, deputatul pesedist Măduța a solicitat, el sau șeful de cabinet – nici nu mai contează, șefilor de la Prefectura Arad și Inspectoratul Școlar Arad -, să anuleze „bairamurile” care erau programate pentru după-amiaza zilei de joi… la Amad.
Așa că… am stat degeaba să îi fotografiem pe Cosmin Pribac și Claudius Mladin cum se distrează la „comun”, la Amad, la Măduța.
În consecință, felicitări domnule deputat…
Comentariile portalului
Și de votat cine-i votează? Eu aș vrea să-l votez pe Falcă. Cu el la primărie Aradul a " înflorit "
Faur dintr-un ilustru necunoscut secretar de comuna la Petris a devenit jurnalist, unde in scurt timp a devenit lingau a lui Falca pe la televiziunile de casa. Apoi Falca l-a (...)
==NORMALITATE == E LA NIVELUL OLTENIEI SI A BARAGANULUI == SCARBA MI E DE FANARIHOTZII LOCALI ==