Revoluția la Arad (IV) Demonstrația

    de E. Nola | 28 decembrie 2015, 7:09 PM | Reportaj

    2

    Cele două ziare aveau redacții separate și administrație comună. Cum intrai sub bolta imensă dar părăginită acum a fostei clădiri administrative a județului de pe vremea monarhiei bicefale, puteai alege s-o iei drept înainte în curtea interioară, unde puteai admira porumbeii pe care le hrănea nea Prokopecz, antrenorul pensionar din spatele succeselor tenisului de masă arădean, la dreapta, unde dădeai de redacția Flacărei Roșii și de o scară masivă și tocită care te ducea la etajul unde se afla Cabinetul de Partid al Județului, având și o sală de ședințe spațioasă, ori la stânga, unde se aflau două instituții. Imediat în față, o direcție socialistă, agricolă, parcă, iar mai în spate, redacția ziarului omonim în limba maghiară.

    Cele două redacții interacționau superficial, eventual datorită unor relații personale sau în caz de necesitate, atunci când foloseau aceeași mașină la deplasările în județ. Chiar și în restaurantul de la subsol, cele două redacții aveau mese diferite, discuțiile dintre redacții desfășurându-se peste ele. Se stătea destul de mult pe acolo, erau unii care munceau de fapt mai mult acolo. Treaba era puțină și se făcea la heirup, cafeaua proastă, dar nu nechezol, mai era și ceva de mâncare după niște vitrine luminate cu măsură. Ouă umplute și salate cu nume diferite și pretențioase dar care la gust erau la fel.

    În caz de invitați mai speciali, eu îmi amintesc de Mircea Micu aflat la Arad, se mai găsea și băutură, mai exact pentru cine se cuvenea, era și băutură.

    Tot în club, pentru că așa era alintată această cantină socialistă, se desfășurau întâlnirile cu activiștii de partid de rang superior. Cel care răspundea de ziare era secretarul cu propaganda, cel din Arad în acele zile se numea Floareș și era de prin Moldova, dacă nu mă-nșel. Împreună cu amicul și colegul în ale filozofiei, Vio Mureșan, am ajuns la concluzia că în ceea ce îl privește nu este nimic nou sub soare: este un adevărat iezuit, o întrupare peste timp a propagandistului de profesie original.

    Având de-a face cu intelectuali: profesori, artiști, ziariști, secretarul cu propaganda, dacă era bun, nu se demitea cu naivități pentru amețit țărănimea și proletariatul. Ducea un joc pervers, probabil pus la punct din cele mai vechi timpuri, prin care insinua că numai proștii cred, inteligenții și rafinații administrează puterea. Se folosesc de ea machiavelic, cu alte cuvinte nu ne cerea să ne exprimăm, mimând entuziasmul, adeziunea la idee, ci să acționăm așa cum se așteaptă de la noi. Cinismul acesta îl făcea simpatic pentru cei mai mulți, ideea era că Floareș este un dur, dar nu este prost deloc.

    Oricum, ziarul în limba maghiară avea un statut mult sub al celui în limba română, în fond era vorba de majoritatea populației căreia se adresa acesta din urmă, fără să-i mai punem și pe ungurii, în Arad destui, care citeau și românește. De asta, și datorită faptului că redacția maghiară a devenit în ultimii ani un adevărat refugiu pentru profesori fără catedră sau plictisiți de ea, la Vörös Lobogó chestiunile erau tratate mult mai lejer și cu o vagă urmă de profesionalism.

    Mai era și politica națională ceaușistă, în anii optzeci din ce în ce mai obtuză față de minorități și față de cea maghiară în mod special.

    Redactor-șef la Flacăra Roșie era Crăciun Bonta, aflat în prag de pensionare, iar din câte realizam noi, cei din afara nucleului, redacția se afla în toiul luptelor pentru succesiune. Cu toate acestea, omul puternic al redacției era Zăvoianu, redactor-sef adjunct, fost secretar județean cu propaganda, un antemergător al lui Floareș, iezuitul.

    Surghiunirea sa în redacție ținea de miturile care circulau în socialism precum bancurile cu Bulă: se pomenea mereu de o bacanalie undeva în județ la care tovarășele ar fi dansat oarecum sumar îmbrăcate, iar tovarășii ar fi jucat fotbal cu pui fripți. Adevărat sau nu, până și acest zvon îl făcea pe Zăvoianu, absolvent de filozofie la rândul său, să fie perceput mult peste ceilalți din redacție, unii dintre ei ajunși acolo direct de la strung sau de la menghină.

    O informație a ajuns și la mine în ceea ce îl privește: se spunea că e în concediu de boală iar asta se datorează nu vreunui virus obișnuit, ci evenimentelor de la Timișoara. Cu atât mai mare mi-a fost surpriza când, părăsind în grabă redacția, l-am văzut sprijinind stâlpul imensei porți de lemn a clădirii. Stătea acolo de parcă n-ar avea nicio treabă, privirea-i părea pierdută în nedefinit și așteptare, cu nimic diferită de a vreunui trecător interesat de ce se întâmplă mai încolo un pic, în fața primăriei. Grăbindu-mă, i-am făcut semn din cap, gest peste care el a trecut cu o anumită preocupare ce părea studiată în comparație cu lipsa sa de preocupare afișată.

    Piața din fața primăriei era deja ocupată de oameni. Tramvaiele nu mai circulau, lumea venea din toate direcțiile dar mai ales dinspre Podgoria.  Cei mai mulți veneau fără expresie, afișând un interes neutru, ce li se părea normal în asemenea cazuri. Cei mai tineri însă nu se ascundeau, pe fețele lor se vedea o tulburare înverșunată. Soarele strălucea de ziceai că așteptam Paștele, nu Crăciunul. Mă rog, oficial n-aveam voie să așteptăm nici, nici, Crăciunul având o scuză, totuși, datorită prevestirii Revelionului și a colindătorilor care în fiecare an pregăteau parcă ziua de naștere a Cârmaciului, din ianuarie.

    revolutia 89 Arad

    Fără să stau pe gânduri, m-am înfundat în mulțime, trecând printre oamenii care strigau deja lozinci. Unele păreau improvizate, altele prefabricate. Atmosfera din mulțime aducea cu cea a unui mușuroi deranjat de o mână nevăzută. Am colindat toată piața, am ajuns și în față, acolo unde, bine delimitat de șirul de soldați și de TAB-urile aliniate, se părea că se află liderii. N-am văzut nici unul, oamenii vociferau și gesticulau în gol, așteptând parcă ceva.

    Nu eram singurul care inspectam astfel piața, am obervat mai mulți care făceau același lucru. Pentru o clipă am simțit o spaimă compulsivă să nu fiu luat drept securist. De altfel, mușuroiul trăia din plin, miezul compact și nemișcat fiind înconjurat de mișuneala continuă a celor care veneau și plecau.

    Am umblat așa cel puțin o oră, între timp cineva s-a urcat pe o scară în fața TAB-urilor, încercând să vorbească către ceilalți. Nu m-am întâlnit cu nimeni cunoscut, se părea că oamenii aceștia au ieșit acum dintr-odată din locurile interzise și ascunse ale orașului. Cu toate acestea, eu îi cunoșteam foarte bine: ca absolvent al primului liceu industrial din Arad, am umblat la practică în toate întreprinderile din  oraș care aveau treabă cu prelucrarea metalelor.

    Ei erau. Muncitorii din acele întreprinderi sau altele, oameni pe care îi vezi rar la cafenelele sau magazinele din centru. Iar printre ei, tinerii care numai atât așteptau, băgăreții și curioșii. Mai era o categorie importantă: cei care treceau pe acolo și se opreau, nu-i așa, să vadă ce se întâmplă.

    Femei puține, câteva doar, tinere care nu știau încă ce înseamnă când bărbații își pierd mințile și frica…

    (va urma)

    Lajos Notaros

     

    Citește și:

    Revoluția la Arad (III) Prima zi

    Revoluția la Arad (II): Timișoara și Aradul

    Revoluția la Arad (I) Și ce dacă a fost ce n-avea voie să fie?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu-mi propun in acest serial sa scriu espre ceva anume. Ideea este sa descriu cele intamplate asa cum le-am trait eu, cat pot de onest, fara sa exagerez nici intro parte nici in alta.
      Bneinteles va fi vorba si de ziaristi, de fapt ei vor fi cei mai pomeniti, avand in vedere ca eram inainte de toate inte ei, cu ei.
      Urmariti serialul si poate gasiti ceea ce cautati.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.