vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Până acum, 168.705 de persoane s-au vaccinat: „Din dozele planificate a fi livrate în perioada ianuarie-martie vor putea fi vaccinate 1.650.904 persoane”

    de Special Arad | 15 ianuarie 2021, 4:00 PM | Naţional

    0

    În prima etapă de vaccinare, care a început la data de 27 decembrie 2020, până la data de 14 ianuarie a.c, s-au vaccinat 67,5%, repectiv 168.705 persoane, din totalul estimat de 250.000 persoane eligibile pentru vaccinare. Persoanele eligibile sunt cele care nu au trecut recent prin infecția cu SARS-CoV-2, nu au contraindicații de natură medicală și nu se află în izolare.

    Vaccinarea persoanelor din prima etapă continuă, iar până la 31 ianuarie a.c., sunt deja programate la vaccinare 42.765 persoane, ceea ce înseamnă că până la finalul acestei luni,
    211.470 persoane ar putea fi vaccinate, adică 84,6% din totalul estimat.

    Etapa a II-a a început azi

    Începând de astăzi, 15 ianuarie a.c., odată cu declanșarea activităților de vaccinare pentru populația aflată în Etapa a II-a, care se derulează în același timp cu imunizarea persoanelor din din Etapa I, în România sunt active 309 centre cu 413 puncte de vaccinare. Dintre acestea, 60 de centre, cu 84 de puncte de vaccinare sunt organizate de Ministerul Apărării Naționale (MApN), iar 39 de centre, cu 45 de puncte de vaccinare, de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

    Totodată, persoanele internate în cele 1.884 centre medico-sociale și rezidențiale de la nivel național vor fi imunizate prin intermediul echipelor mobile de vaccinare.

    „Precizăm că, din dozele planificate a fi livrate în perioada ianuarie-martie a.c., vor putea fi vaccinate 1.650.904 persoane, din care 994.704 vor primi și doza de rapel”, susțin reprezenanții Guvernului.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.