ANRE retrage licența unui furnizor de energie, în urma găsirii unor nereguli grave
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a decis retragerea licenței de furnizare a energiei electrice pentru compania IBN Energy, în urma unor verificări care au scos la iveală mai multe abateri și obligații financiare neîndeplinite, potrivit Adevărul.
Potrivit autorității, firma nu a constituit garanțiile necesare pentru activitatea desfășurată pe piața de energie și nu și-a onorat o serie de obligații financiare, inclusiv față de operatorii pieței. În plus, inspectorii ANRE au constatat că la sediul declarat al companiei nu era desfășurată activitate și nu au putut identifica reprezentanți ai acesteia.
Președintele ANRE, George Niculescu, a declarat că menținerea pe piață a unor furnizori care nu respectă regulile poate genera costuri suplimentare pentru ceilalți participanți și, indirect, pentru consumatori.
Conform informațiilor prezentate de ANRE, unele dintre probleme au fost identificate încă din august 2025, când compania a realizat tranzacții fără să dețină garanții suficiente. Tot atunci au fost semnalate dezechilibre semnificative între energia contractată și cea livrată, pentru care societatea trebuia să depună garanții de peste 3,5 milioane de lei, obligație care nu a fost îndeplinită.
Înainte de retragerea licenței, autoritatea a aplicat mai multe sancțiuni, inclusiv avertismente și amenzi, însă acestea nu au determinat compania să remedieze deficiențele constatate.
ANRE precizează că decizia nu afectează consumatorii casnici sau companiile, deoarece IBN Energy nu mai avea clienți finali în portofoliu și a desfășurat activitate de furnizare doar în intervalul februarie-august 2025.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)