Într-un peisaj hollywoodian saturat de filme cu temă sportivă, brodate în general pe arcul narativ al unor greutăți la prima vedere insurmontabile care culminează apoi într-o victorie epocală, găselnița intrigantă a peliculei „Marty Supreme” este că nu este neapărat un film despre tenisul de masă, ci este o partidă de tenis de masă, un exercițiu de formă, menit să redea mecanismele interne ale unui meci: cadrele se schimbă aiuritor de rapid, în ritmul unei mingi care pocnește când de una când de cealaltă parte a mesei, iar soarta personajului principal urmează traiectoria mingiuței de plastic care se poate ridica la înălțimi considerabile în timpul unor schimburi lungi, dar apoi, inevitabil, se va împotmoli în plasă, sau, și mai rău, va lovi cu un icnet podeaua.

Suntem în New Yorkul anilor ’50, Marty Mauser (Timothée Chalamet) lucrează în magazinul de pantofi al unchiului său Murray (Larry Sloman), dar visează la mult mai mult. Toți cei familiarizați cu cultura populară americană știu că a vinde pantofi echivalează cu treapta cea mai de jos a ierarhiei sociale – neuitatul Al Bundy petrece decenii încercând, în zadar, să progreseze și să devină gunoier. Mauser (inspirat parțial dintr-un personaj real, Marty Reisman) are ambiții mai serioase: are nevoie urgentă de bani pentru a călători în Marea Britanie și a participa la campionatul mondial de tenis de masă, pe care intenționează să-l și câștige. Nu suntem însă delectați cu scene de antrenament asiduu punctate de discursuri înălțătoare despre esența sportului, ci ne scufundăm în mocirla, surprinzător de distractivă, a găinăriilor lui Marty, care pendulează între inofensiv și ilegal. Femeia care pretinde că și-a uitat pantofii în magazin este Rachel (Odessa A’zion), o prietenă a lui Marty, căsătorită, nu cu el, pe care o duce în depozit pentru o partidă de sex care va avea ramificații neprevăzute. Nu peste mult timp, Marty îl va amenința cu arma pe colegul și rivalul său într-ale vânzărilor, Lloyd (celor care au crescut cu serialul Seinfeld nu le va scăpa aluzia la Lloyd Braun, dușmanul istoric al lui George Constanza cu care s-a duelat în vânzări de calculatoare) și va pune astfel mâna pe banii din seiful unchiului său.

Foto: A24 / TheMovieBox

Ajuns la Londra, Marty este nemulțumit de cazare și se transferă la Ritz, unde o cucerește pe glaciala Kay Stone (Gwyneth Paltrow), o celebră dar fanată actriță hollywoodiană, căsătorită cu un mogul al produselor de papetărie. Paltrow este magistrală în rol, lăsând să se înțeleagă, subtil dar clar, că nu are niciun dubiu în privința caracterului de escroc simpatic al lui Marty, dar pur si simplu avea nevoie de o supapă, o aventură atât palpitantă, cât și sordidă, pe fundalul unui mariaj plictisitor, dar lucrativ. Încercarea de a face un sumar al aventurilor lui Marty este superfluă, una dintre plăcerile filmului este să savurezi avalanșa de întorsături ale sorții acestui cavaler al tristei figuri a capitalismului sălbatic.  Pe parcurs, sunt slobozite glume infernal de incorecte politic despre Holocaust – Marty, fiind evreu, are voie, iarăși ne duce gândul la Seinfeld, și conversia la iudaism a dentistului Whatley pentru a putea spune glume cu evrei. Cele ale lui Marty, și ale asociatului său maghiar, campionul de tenis de masă en titre, Béla Kletzki (Géza Röhrig), sunt însă într-o categorie aparte, culminând cu o scenă absolut aiuritoare care îi include pe Kletzki și un stup de albine, într-un lagăr de concentrare, aluzie ironică la rolul său din „Fiul lui Saul”, filmul lui László Nemes, câștigător al Oscarului pentru film străin in 2015.  Până și numele lui Marty este, în fond, o glumă: Mauser te poate duce cu gândul atât la  sensul de Maus, șoarece, dar evident și la firma de armament, eminamente germană și inextricabil legată de regimul nazist.

Alte mici bijuterii includ o scenă cu o vană prăbușită prin tavan într-un hotel dubios care va duce la o lungă odisee legată de căutarea lui Moise – adică Moses, câinele gangsterului interpretat cu aplomb de  regizorul cultic Abel Ferrara. Într-un rol minor dar savuros apare scriitorul indiano-britanic Pico Iyer, cunoscut pentru jurnalele sale de călătorie și scrierile care explorează spiritualitatea. În „Marty Supreme” el este însă scorțosul și arogantul Ram Sethi, președintele asociației internaționale de tenis de masă, și unul dintre inamicii principali ai lui Marty în drumul său spre glorie, alături de Milton Rockwell (Kevin O’Leary), soțul lui Kay Stone. Cum tot am vorbit de sitcomuri, amatorii acestui gen mai primesc un cadou neașteptat în persoana lui Fran Drescher, cunoscută pentru rolul expansiv din „Dădaca” – aici ea o interpretează pe Rebecca, mama etern (pretins) bolnavă a lui Marty.

Dacă credeați că supremul din titlu vine de la o victorie supremă – vă înșelați amarnic. La Londra, Marty este tăbăcit neașteptat de japonezul Koto Endo (interpretat de Koto Kawaguchi, care este jucător de tenis de masă, și surd – asemeni personajului său din film). Japonezii sunt proaspăt reveniți în circuit după război și aduc palete de stil nou, acoperite cu burete și mai ușor de manevrat. Sunt aceste mici detalii neașteptate ale existenței care îl faultează mereu pe Marty – Supreme ar fi numele mingilor care urmează să fie lansate pe piață după ce câștigă campionatul mondial. Mingi portocalii, să fie mai ușor vizibile în timpul jocului, care adună praf în apartamentul prietenului lui Marty, Dion (Luke Manley), fiul cu un ușor handicap al unui afacerist grec. Tatăl, cu capul pe umeri, este desigur mult mai puțin impresionat de ideea lui Marty.

Foto: A24 / AwardsWatch

Camera lui Darius Khondji se delectează în cadre extrem de apropiate, reușind să exacerbeze toți porii și coșurile lui Marty, într-un efort susținut de a ne convinge că Timothée Chalamet nu este actualul frângător de inimi al Hollywoodului, ci, posibil-probabil, un câștigător de Oscar. Din multele nominalizări, meritate, ale filmului, care mai includ categoriile de regie (Josh Safdie), imagine, scenariu și montaj, lipsește în mod surprinzător cea pentru coloana sonoră, executată magistral de Daniel Lopatin, cunoscut în lumea muzicală mai ales pentru proiectul său electronic Oneothrix Point Never.

Ritmul nebunesc al filmului, explozia de idei, găselnițe și glumițe la limita bunului gust vor aliena probabil o parte din public, dar „Marty Supreme” rămâne un deliciu pentru toți cei care îi acceptă premisa și îi îmbrățișează efervescența. În scena finală din „Citește și arde” al fraților Coen, personajele, trecute prin aventuri rocambolești, declară că singurul lucru pe care l-au învățat e să nu mai repete cele întâmplate. Privindu-l pe Marty îți este clar că, dacă ar ști de la început cum se termină povestea,  tot ar lua-o de la capăt și ar face totul la fel. În tenisul de masă, după fiecare lovitură blocată de plasă, urmează un nou schimb de mingi. Un nou set. O nouă partidă.

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă

Citește și:

Oscar Special 2026: „Un simplu accident” – poveste din Iranuri paralele

Oscar Special 2026: Un nou film brazilian la mica artă despre agentul secret al firescului

Oscar Special 2026: Meserie și Leo DiCaprio în „One Battle After Another”

Oscar Special 2026: Brad Pitt și Formula 1! Ne mai trebe ceva?

Oscar Special 2026: „Sinners” – Care sunt greșelile noastre și cine sunt greșiții noștri

Oscar Special 2026: „Frankenstein” și un monstru – în sfârșit – de poveste

Oscar Special 2026: „Bugonia” – motive frapante și incomode să detestăm omenirea

Oscar Special 2026: Vocea fetiței din Gaza, un film dincolo de filme…

Oscar Special 2026: Hamnet – Doliu cusut cu ață albă

Oscar Special 2026: „Valoare sentimentală” – șaorma cu de toate în stil scandinav

Oscar Special Music | „Păcătosul” Göransson, Radiohead-ul Greenwood… mai un Desplat, mai un Richter… și un Cave