Când filmul „Sinners” a fost nominalizat la un număr record de 16 premii Oscar, multă lume aproape că uitase de el. Lansat în aprilie 2025, el a devenit disponibil pe platformele de streaming (în România, HBO Max) în timpul verii. În general, și membrii academiei uită de filmele apărute prea devreme în timpul ciclului anual, astfel că multe producții sunt decalate intenționat să apară în cursul toamnei – nici prea devreme, nici prea târziu pentru ca membrii cu drept de vot ai Academiei să aibă o experiență proaspătă în momentul în care își fac alegerea.

Regizorul Ryan Coogler, cunoscut pentru „Creed”, o continuare a universului Rocky, dar mai ales pentru cele două filme „Pantera neagră” din universul cinematic Marvel, probabil nici nu se gândise foarte intenționat la Oscaruri.

Vorbim, până la urmă, de un film cu vampiri – dacă nu le-a ieșit lui Robert Rodriguez și Quentin Tarantino să propulseze un horror spre o recunoaștere cu premii „serioase” (pentru rolul său din „De la apusul la răsăritul soarelui” Tarantino a fost nominalizat la o Zmeură de Aur pentru cel mai prost rol secundar), nu-i va ieși nimănui. Adevărul este însă că a sosit momentul ca Tarantino, epigonul asumat prin excelență, să aibă epigonii lui asumați, care, în momentele lor bune, îl pot surclasa pe maestru.

Ar fi ușor de zis că „Păcătoșii” a primit acoladele pentru-că se încadrează în politica de diversitate a Academiei, dar ar fi un păcat. Acoladele le-a primit pentru-că le merită.

Foto: Warner Bros. / Carl Wilson, ‘Crritic!’ – Substack

Scenariul este gândit și executat în mod virtuozic. După un scurt preambul despre tradițiile în care muzicienii cu talente speciale, de exemplu, grioții vest-africani, puteau intra în contact atât cu elementul divin cât și cu forțele necurate, povestea continuă ca un film istoric. Avem o dată concretă – 16 octombrie 1932, și un loc concret – Clarksdale, în regiunea statului Mississippi cunoscută ca Delta. Nu vorbim de fapt despre o deltă propriu-zisă, ci despre o câmpie aluvială, fertilă, unde comunitățile locale de culoare se susțin mai ales din cultivarea bumbacului. Deși sclavia fusese abolită, dreptul la proprietate al persoanelor de culoare era foarte limitat, majoritatea lucrând ca arendași pe pământurile proprietarilor albi. În bisericuța albă, arsă de soare, unde are loc slujba de duminică, intră Sammy (Miles Caton), fiul pastorului, purtând în mâna rămășițele ciuntite și însângerate ale chitarei sale.

În ziua precedentă, frații gemeni Elijah „Smoke” Moore și Elias „Stack” Moore (interpretați, în dublu rol, de Michael B. Jordan, actorul fetiș al lui Coogler), reveniți de la Chicago unde lucraseră în serviciul Mafiei, cumpăraseră o clădire de la un proprietar alb, bogat și inevitabil, membru al Ku Klux Klan-ului. Planul lor era să deschidă un „juke joint”, o instituție tipic afro-americană și cel mult semi-legală, unde pe lângă mâncare se serveau băuturi alcoolice (suntem încă în ere prohibiției), muzica și dansul fiind însoțite, în încăperile întunecoase din spate, de jocuri de noroc.  Pentru seara de deschidere, frații Moore apelează la oameni de nădejde din comunitatea locală: proprietarii chinezi ai băcăniei (Li Jun Li și Thomas Pang),  Annie (Wunmi Mosaku), fosta parteneră a lui Elijah și practicantă de hoodoo, Cornbread (Omar Benson Miller), arendaș cinstit dar sărac care se bucură de oportunitatea de a face un ban în plus și nu în ultimul rând legendarul muzician Delta Slim (Delroy Lindo, într-un rol de excepție).

Delroy Lindo. Foto: Warner Bros. / Awards Buzz

„Interviul” prin care Silm acceptă, în cele din urmă, să cânte la petrecerea fraților, este o mică bijuterie de dialog, jucată la perfecție de Jordan si Lindo – cu ecouri puternice de Tarantino, cei doi își brodează conversația în jurul unei băuturi, de data aceasta, o bere irlandeză, adevărată, adusă de frați de la Chicago. Tot acum o cunoaștem și pe Mary  (Hailee Steinfeld), fosta prietenă a lui Stack, care este ceea ce în societatea americană se numește „white passing” – persoane de rasă mixtă cu tenul de culoare deschisă, care în anumite contexte, își pot ascunde originea.

Hailee Steinfeld. Foto: Warner Bros. / The New York Times

Procesul de recrutare este cu siguranță familiar din filmele cu supereroi, unde grupuri eterogene de personaje coalizează în situații limită, conduși de un lider, imperfect dar carismatic, ales natural din grup. Coogler, de altfel, nu se dezminte nici pe final, când introduce o scenă în interiorul genericului. Spre deosebire de multe filme din universurile Marvel și DC, unde asemenea scene sunt mai mult glumițe, sau reclame ale unui viitor episod al francizei, scena din „Păcătoșii” este, din nou, extraordinară, reinterpretând întregul film în cartea minute – nu vă spun mai multe, pentru-că ar fi un spoiler forte urât.

Coogler este însă atent și la detaliul psihologic al personajelor. În momentul în care se abate urgia asupra petrecerii, spectatorul este investit în soarta tuturor personajelor adunate în casă. Urgia vine în forma unor vampiri – trei, ca în poveste. Faptul că vampirii sunt albi poate să pară tezist, dar Coogler introduce un element important: vampirul principal este irlandez, și, asemeni lui Sammy, un muzician desăvârșit.

Foto: Warner Bros. / Carl Wilson, ‘Crritic!’ – Substack

Într-un fel, bătălia dintre bine și rău se transpune în muzică: pe de o parte, bluesul lui Sammy , de cealaltă, melodiile irlandeze ale vampirului Remmick, și a celor pe care între timp i-a transformat în mica sa armată de vampiri. Dar dacă ne gândim mai bine, ambele sunt elemente pe care muzica modernă (americană, și nu numai) le-a apropriat fără să-i pese prea mult de soarta celor care au creat-o. Și bluesul și baladele irlandeze sunt muzici ale tristeții, ale surghiunului, ale sărăciei. Cultura dominantă vampirizează, cooptează și alege ce-i place. Remmick este deja și victimă, și călău. Muzica în sine nu este de la diavol – de aceea, Sammy nu-și părăsește chitara. Dar nici nu-și vinde sufletul pentru succes. Nu există niciun pact faustian – cel puțin, nu la prima vedere. Ideea principală care transcende filmul lui Coogler este una de-a dreptul metafizică: pe de o parte, ne spune destul de clar cine crede el că sunt păcătoșii. Pe de altă parte, lasă de înțeles că totul depinde de interpretare, deci poate că el însuși se înșală. Decizia ne aparține și nu e deloc un lucru ușor.

Muzica filmului merită o mențiune specială, fiind atotprezentă si fundamentală. Parcă tocmai pentru a broda în continuare pe tema (re)interpretărilor, este semnată de un suedez, Ludwig Göransson, colaborator aproape permanent al lui Coogler. Piesa nominalizată la Oscarul pentru cea mai bună melodie, „I Lied to You”, interpretată de Miles Caton însuși, pare atemporală și proaspătă în același timp. Într-unul dintre ultimele momente care precedă apariția vampirilor, dansul  celor prezenți la petrecere se metamorfozează într-o călătorie inițiatică în viitor, prin varietatea genurilor muzicale care se vor naște din rădăcinile sudului american.

Remarcabilă este și imaginea, semnată de Autumn Durald Arkapaw, scăldată în tonuri deșertice, calde și reci în același timp, afectate parcă de arșița permanentă, devenind mai vibrante noaptea, când lumina contrastează cu întunericul. Cromatica te poate duce cu gândul la deja menționatul Rodriguez, dar și la poveștile sudice din filmografia fraților Coen. Inspirațiile sunt evidente, dar Coogler reușește să le unifice cu brio într-o viziune personală, care nu numai că are ceva de spus, dar în același timp, dă de gândit. Un cadou extraordinar într-o lume în care ni se oferă, încontinuu, platitudini pe tavă.

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă

Citește și:

Oscar Special Music | „Păcătosul” Göransson, Radiohead-ul Greenwood… mai un Desplat, mai un Richter… și un Cave

Oscar Special 2026: „Bugonia” – motive frapante și incomode să detestăm omenirea

Oscar Special 2026: Meserie și Leo DiCaprio în „One Battle After Another”

Oscar Special 2026: „Frankenstein” și un monstru – în sfârșit – de poveste

Oscar Special 2026: Hamnet – Doliu cusut cu ață albă

Oscar Special 2026: „Valoare sentimentală” – șaorma cu de toate în stil scandinav

Oscar Special 2026: Un nou film brazilian la mica artă despre agentul secret al firescului

Oscar Special 2026: Vocea fetiței din Gaza, un film dincolo de filme…

Oscar Special 2026: Brad Pitt și Formula 1! Ne mai trebe ceva?