Un muzeu își atinge scopul principal în momentul în care reușește să îți oprească timpul. Orice obiect expus are o poveste, o microistorie proprie, însă bogăția informațiilor nu asigură întotdeauna creșterea atractivității. Misterul este cel mai prețios – și, desigur, intangibil – exponat secret al oricărui muzeu. Ce astfel de valori putem găsi în noua Secție de Arheologie a Complexului Muzeal Arad, redeschisă publicului recent, după o pauză de 11 ani? Răspunsul s-ar putea să zacă în mormântul tăcerii eterne al unei femei din Antichitate.

În cea de-a patra sală, după „femeia în flăcări”, chiar după colț, dacă te oprești să privești cu atenție, vei avea șansa să fii absorbit, pentru o fracțiune de secundă, într-o fereastră imaginară a trecutului, într-o poveste de viață nespusă, cu desăvârșire pierdută.

Acolo se află Sara.

Nu există nicio indicație că ar fi chemat-o așa, dar ar fi un nume potrivit.

Scheletul nu a rămas întocmai intact. Craniul este spart, lipsește bazinul, precum și oasele de la mâini și picioare.

Se distinge o gaură de-a dreptul dureroasă în vârful capului, deci un lucru este neîndoielnic: sărmana femeie a avut o moarte subită și odioasă.

Ce s-a întâmplat cu ea? Ce viață a avut și ce a dus la moartea ei timpurie? Cine și de ce a ucis-o cu sânge rece? Nu vom știi niciodată.

Rămășițele au fost găsite în anul 2010 în județul Arad, pe raza satului Hunedoara Timișană, alături de 17 morminte din Perioada Sarmatică (sec. II – sec. IV d.Hr.). Se știe – adică se aproximează – acest lucru deoarece obiectele de podoabă din mormânt au similitudini clare cu un exponat arheologic din Kiskundorozsma-Subasa din Ungaria, atribuit aceluiași orizont cronologic.

Obiectele înmormântate cu Sara sunt cele care atrag atenția cu adevărat. Se află acolo un colier, o brățară, o secțiune din vășmânt cu pietre prețioase și diverse cutii pentru cosmetice, ceea ce ne invită imaginația să concluzionăm că provenea dintr-o familie bogată.

Sunt alte trei morminte în sală, câte un schelet de la patru popoare străvechi care s-au perindat aici, marcând trecerea dinspre Antichitate spre Evul Mediu, începând cu retragerea romanilor din provinciile dacice.

Pe scara timpului, Sara este cea mai „bătrână”, deși în timpul vieții, s-ar putea să fi fost cea mai tânără dintre cele patru schelete expuse.

O imaginez chiar o adolescentă. Pentru o fracțiune de secundă o văd fiind victima unui atac monstruos, iar săraca, eroica Sara a înfruntat o brută de om, încercând să-și salveze părinții. Nu aș detalia cruzimea animalică prin care a trecut cu puțin timp înainte să-și găsească tăcerea eternă.

Poate cineva să spună că povestea ei a fost diferită? Posibil, dar adevărul este că anumite povești misterioase – oricât de tragice – ar trebui să rămână nespuse.

Program de vizitare, secția de arheologie:

Marți – Duminică: 09:00 – 17:00 (ultima intrare la ora 16:30). Luni, închis.

TAXĂ DE INTRARE

11 lei – adulți;
6 lei –  pensionari;
2 lei – preșcolari, elevi, studenți;
1 leu – grupuri organizate de preșcolari, elevi, studenți, pe bază de protocol semnat între Complexul Muzeal Arad și unitățile de învățământ respective.

Citește și: După o pauză de peste 10 ani, Secția de Arheologie se redeschide cu un suflu nou și instalații de realitate augmentată (Foto + Video)

Erată: Inițial, în articol s-a scris că Perioada Sarmatică a fost între secolele al V-lea î.Hr. și până în secolul al IV-lea d.Hr. Aceasta e perioada în care au existat grupurile de triburi nomade iranice din antichitate numite sarmați. Dacă ne referim la Perioada Sarmatică pe teritoriul actual al României, aceștia au apărut pe la gurile Dunării pe timpul lui Augustus. Triburi izolate de sarmați au apărut și în Dacia: iazigii – între Dunare și Tisa și roxolanii – în zona Moldovei, în sec. al II-lea și al III-lea d. Hr. Cea mai veche atestare a prezenței iazigilor în vestul României o constituie mormântul sarmat descoperit la Vărșand, județul Arad, datat aproximativ în anul 100. Așadar, perioada în care sarmații sunt menționați în istoria de pe teritoriul actual al României este între sec. II – sec. IV d.Hr.