luni, 8 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Noul pod peste Mureș, închis până la finalul anului. O demontare incorectă, cauza problemelor

    de Raluca Medeleanu | 7 iulie 2025, 1:50 PM | Administraţie | Știri Arad | Topic special

    14

    denivelările podului hobanat peste Mureș

    Deși constructorul a declarat finalizarea lucrărilor în martie, podul hobanat peste Mureș, care pornește de pe strada Andrei Șaguna către Aradul Nou, nu poate fi deschis din cauza unor probleme tehnice majore. Un raport oficial și un ultim control ISC au confirmat deficiențele.

    PAB România a tras linie în 28 martie, considerând toate lucrările ajunse la final. În luna aprilie însă, supervizorul lucrărilor a transmis un raport către PAB România notificând că „nu se poate trece la constituirea comisiei de recepție, până nu vor fi finalizate testele la încercări statice și dinamice”.

    Apoi, după finalizarea acestor teste, supervizor a mai întocmit un raport de inspectie si neconformitate, în 13 mai, care a fost transmis totodată și proiectantului și antreprenorului. 

    Inspectoratul de Stat în Construcții a efectuat tot în luna mai o nouă verificare pe șantier – a treia – în cadrul căreia au fost identificate probleme semnificative, deși controalele anterioare nu semnalaseră nereguli.

    ISC: Problemele au fost cauzate de demontarea incorectă a unor elemente

    Din răspunsul oficial primit de Special Arad de la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), reiese că în ultimul control s-a constatat că podul prezintă deformații vizibile în zona tablierului metalic, apărute în urma unor demontări efectuate fără o procedură tehnică de lucru și că PAB Romania a fost sancționat contravențional pentru abateri, însă nu ne-a fost comunicată suma exactă, ci se stipulează că este „în conformitate cu prevederile legii nr.10/1995 privind calitatea în construcții”.

    Conform legii invocate, constructorul poate fi amendat cu 20.000–40.000 lei pentru lucrări neconforme cu proiectul, 10.000–20.000 lei pentru nerespectarea controlului execuției, 5.000–10.000 lei pentru neinformarea privind proiectele greșite și aceeași sumă pentru refuzul remedierii deficiențelor și sancțiuni similare pentru nerespectarea normelor legale și tehnice.

    raspuns ISC pod Saguna

    Noul termen de inaugurare a podului: 31 decembrie 2025

    În baza tuturor acestor constatări, consilierii locali au aprobat în ședința de astăzi, 7 iulie, prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor până la 31 decembrie 2025.

    Se aprobă noua durată de implementare a proiectului până la data de 31.12.2025, în vederea finalizării activităților proiectului și asigurarea funcționalității sale”, se arată în actul normativ.

    Din răspunsul la solicitarea Special Arad, pe care l-am primit tot astăzi, 7 iulie, aflăm că Primăria a achitat constructorului 174.706.514,26 lei (TVA inclus) din totalul de 234.850.020,01 lei (TVA inclus). Garanția podului este de 8 ani de la recepția finală a lucrărilor și acoperă toate lucrările de modificare și remediere a viciilor și a altor defecte a căror cauză este nerespectarea clauzelor contractuale.

    Amintim că viceprimarul Lazăr Faur a afirmat, în iunie, că proiectantul trebuie să aleagă o soluție din patru variante, printre care consolidarea hobanelor, montarea unui sistem de sprijin sub tablier sau instalarea unor cabluri suplimentare. Proiectantul a transmis atunci o adresă solicitând un termen de 45 zile pentru prezentarea soluției tehnice de remediere a neconformităților constatate.

    Citește și:

    Pola Zilei: Cum să facem harpă din podul hobanat?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Vai, serios? Marii șantieriști demontează incorect un pod? Adicătelea ca mecanicul care îți pune rotile la mașină dar uita sa pună și prezoanele. Alta scuza mai patetică nu ați găsit? E lucrare de cacao , începând cu un proiectant ratat și probabil repetent.

      +30 voturi
      +1
      -1
    2. Oameni buni! Un tablier deformat nu va mai fi indreptat. Voi credeti ca-i tabla de 0.3 de la acoperis? Ala-i o structura foarte solida si daca se indoaie indoit ramane. Poate ne spune inginerul de pudri de la Brucsles cum se indreapta un pod indoit! Testele le-au facut cu podul sprijinit, nu in starea in care va functiona? Se pare ca nimic n-a fost corect la contractul asta! Cam general valabil pentru pentru jud. Aracal.

      +12 voturi
      +1
      -1
    3. Urmeaza scumpiri f. mari la materialele de constructii, cine va suporta noile costuri, poate aflam daca nu este „SS” cat au fost pusi la plata vinovatii acestui esec….anuntat, tot ce s-a construit in Arad a avut aceiasi soarta, de la podul Decebal, anveloparea blocurilor, reparatiile facute la liceele din Arad, stadionul „Francisc Neumann”, blocurile de pe str. Tarafului, si lista poate continua !

      +8 voturi
      +1
      -1
    4. Laserul ondulat din Arad aflat în stare de inferioritate
      Cât cântăreşte eticheta „made in Arad“ pentru podul hobanat de pe Șaguna?
      Se ondulează podul hobanat din cauza „riscului ridicat” de NEREALIZARE, vindem pod hobanat cu promisiuni de campanie!

      O comparație reală, prin urmare, se poate trage concluzia
      Rheinbrücke N4 Schaffhausen Switzerland (***linkuri eliminate de admin)

      +1 voturi
      +1
      -1
    5. Cancerul de măduva osoasa-de schelet oraș Arad, este o formă grava de rac, tratamentul trebuie urgent și cam radical .!
      Asteptăm dictorul-echipa pentru tratarea ACUM !
      Până atunci cumpărați la LAB, pardon PAB, chei dinamometrice de genul ‘ ZEISS ‘ meseriași categoria 11°♥︎, 3 topometriști de elită și cititori ‘alfabeți’ de detalii! proiect
      Cu executare imediata !

      Va rugam respectați LEGEA TRANSPARENȚEI !!! nu OMERTA !!!
      Stimă
      Corleone Jr

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.