Luați ostatici și uciși de fostul proprietar al casei pe care o renovau. Criminalul, împușcat de polițiștii din Onești

    de - | 2 martie 2021, 8:50 AM | Naţional

    1

    Doi constructori au fost sechestraţi de fostul proprietar al casei unde lucrau, în Oneşti, iar încercările poliţiştilor de a calma spiritele nu au dat rezultate.

    Agresorul i-a atacat pe cei doi, înarmat cu o sabie şi un cuţit şi a fost, la rândul său, împuşcat de poliţişti.

    Una dintre victime a murit la spital, cealaltă la faţa locului.

    Adrian Obreja, reporter Observator: „Totul s-a întâmplat într-o zonă de la periferia oraşului Oneşti. Cei doi meşteri lucrau la reabilitarea unui apartament. Fostul proprietar, care a pierdut casa în urmă cu 11 ani, a reuşit să intre peste ei în apartament, înarmat cu o sabie şi cu un cuţit. Tot el a şi sunat la 112, să anunţe că nu are de gând să mai iasă din casă. Mai multe echipaje de poliţie şi pompieri s-au dus la faţa locului. În încercarea de a-i elibera pe ostatici, a fost chemat şi un negociator. Din păcate, însă, agresorul şi-a pierdut cumpătul şi s-a năpustit asupra celor doi meşteri. I-a înjunghiat, iar poliţiştii nu au avut altă soluţie decât să tragă înspre el”

    Agresorul de 68 de ani a fost împuşcat în picioare şi trimis la spital, este în operaţie, însă viaţa nu îi este pusă în pericol.

    Medicii nu au mai putut face nimic pentru victimele sale. Ambii bărbaţi au murit, în urma rănilor suferite.

    IPJ Bacău: „Urmare a deplasării forțelor de ordine la fața locului, împreună cu negociatorul echipei operative, s-au purtat discuții și negocieri cu persoana în cauză, pentru a-l convinge să renunțe la acțiunile sale. La un moment dat, autorul, care părea calm, a început să exercite acte de violență asupra persoanelor aflate în apartament, moment sesizat și de forțele de ordine. În sprijinul peroanelor aflate în apartament, s-a forțat cu mijloace din dotare ușa metalică a locuinței, agresorul încercând să blocheze ușa, având în mână un cuțit. La acel moment, forțele de ordine au folosit armamentul din dotare prin foc executat asupra membrelor inferioare ale agresorului, acesta fiind rănit și imobilizat”

    Localnicii au reacţionat cu furie la vederea criminalului care era luat cu ambulanţa şi dus la spital, după ce le luase vieţile celor doi muncitori.

    sursa: timișoarastiri

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Multumim politiei romane care ne apara de batrane care vand patrunjel la coltu strazi si pe infractori si nebuni ii lasa sa ne omoare. Era greu sa il impuste pe nebun cu pusca cu luneta de pe blocu vecin. Rusine in ficare an fac parada cu echipamentul lor performant din dotare dar se pare ca este numa de fatada.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Ionel

    7 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.