Fiu de primar, sărbătorit în clasă cu animatori, cameramani și o cântăreață de muzică populară
Un elev de clasa a doua de la școala „Miron Costin” din Bacău a fost sărbătorit cu mare fast de părinți chiar în sala de clasă la împlinirea vârstei de 9 ani. Părinții au angajat o cântăreață de muzică populară, animatori, dar și mai mulți cameramani și fotografi care au filmat și fotografiat evenimentul.
Tatăl copilului pentru care s-a organizat momentul festiv este Dragoș Boghian, primarul comunei băcăuane Vultureni. Evenimentul a avut loc joi dimineață, 26 ianuarie, iar scandalul s-a declanșat după ce imaginile au ajuns pe rețelele de socializare.
Mai mulți părinți și-au exprimat dezacordul cu privire la opulența evenimentului și la impactul negativ pe care l-ar putea avea asupra celorlalți elevi ai școlii. Ulterior, filmarea a fost scoasă de pe rețelele de socializare.
Directorul școlii „Miron Costin” i-a convocat pe părinții elevului sărbătorit la școală pentru explicații, dar a cerut lămuriri și de la personalul care a permis pătrunderea animatoarelor și a celorlalte persoane în școală și dacă a fost solicitat acordul părinților pentru filmarea care a fost realizată în clasă și publicarea ulterioară a imaginilor.
Surpriza de ziua fiului primarului, anchetată de ISJ Bacău
Și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău a declanșat o anchetă în acest caz.
„Conducerea Școlii Gimnaziale ,,Miron Costin” Bacău ne-a informat, în data de 26 ianuarie, despre incidentul pătrunderii în școală, la pauza mare (9.50-10.10), a unor adulți (între care o cântăreață de muzică populară, un cameraman, 2 animatori) în vederea sărbătoririi unui elev de clasa a II-a, în prezența doamnei învățătoare. Mama elevului lăsase o cerere la secretariat, în dimineața respectivă, solicitând accesul dumneaei în școală, pentru a-i face o surpriză fiului cu ocazia zilei de naștere”, a declarat Anca Egarmin, inspectorul școlar general al ISJ Bacău.
„Directorul școlii ne-a precizat că nu avea cunoștință despre ceea ce urma să se întâmple, de prezența altor persoane, cu excepția mamei. În urma incidentului, s-a demarat anchetarea aspectelor invocate, atât la nivelul unității de învățământ, cât și la nivelul ISJ Bacău.
Inspectoratul Școlar Județean Bacău nu încurajează nicidecum vreo formă de viciere a procedurii privind siguranța elevilor în interiorul unităților de învățământ și dezaprobă astfel de practici”, a mai adăugat inspectorul școlar general.
sursa: adevărul
Comentariile portalului
RASPUTIN, dragă, nu ți-au spus rușii ca dacă scrii cu maiuscule iți crește păr in palmă?
Ok. Si ce vreti sa spuneti cu asta ? Ca alegatorii sint de vina ? Te pomenesti ca acum ca votant trebuie sa verific vreo 4 sute si ceva de candidati sa nu (...)
Desi nu sunt fan POT,si a niciunei gasti de politicieni,nu pot sa nu constat ca individul este rabilitat de drept,iar reabilitarea face incetate orice ingrdiri sau restrangeri (...)