De la început doresc să precizez pentru cei înverșunați că mai jos nu este vorba de credință și religie. Autorul acestor rânduri are tot respectul pentru credința fiecăruia, nu face diferențe între diferitele culte, chiar și necreștine. Până când aceste credințe și ritualuri nu ies din sfera intimă și nu se erijează în ceva superior și de nediscutat.

Se știe, de exemplu, că Aradul, mai precis județul Arad este un fel de capitală a cultului penticostal românesc. Pentru cei mai puțin interesați, doar atât: prima comunitate penticostală din România, importată din Statele Unite, a fost înființată la Păuliș în 10 septembrie 1922. Cu alte cuvinte, anul trecut, penticostalii din România au sărbătorit o sută de ani de existență. În februarie 1923 a urmat Cuvinul, iar în patru ani a ajuns și la Arad, prima comunitate arădeană de penticostali înființându-se în Micălaca în 1927.

La început, penticostalii au fost considerați ca neaveniți, atât biserica ortodoxă, cât și organele statului românesc de atunci încercând să blocheze extinderea cultului. Fără șanse însă, dimpotrivă, cultul se împrăștie în toată țara, crește chiar și în perioada comunistă, fiind recunoscută legal prima oară de aceștia în 1948, la ora actuală, fiind una dintre cele mai active comunități neoprotestante de inspirație americană din România.

Toate acestea sunt necesare de știut, având în vedere reacția arădenilor la decizia administrației locale de a prelungi cu încă zece ani închirierea pe gratis a sălii fostului cinema Dacia „bisericii” penticostale Ekklesia din Arad. Nemaivorbind de atribuirea unui teren pentru construirea unui centru penticostal. Reacții pro și contra, dar nu așa, ci dure de ambele părți. Neoprotestanții, simțindu-se luați în vizor, îi fac păgâni pe ceilalți, ceilalți întorcându-le etichetarea, nu de puține ori ajungându-se la un limbaj de neacceptat în biserică.

Și cum am spus de la început: nu e vorba în acest caz de religie și credință, ci de afaceri. Și de politică…

Aradul fiind în continuare centrul cultului penticostal – cu o facultate de teologie la Universitatea Aurel Valicu –, nu este deloc neimportant pentru politicienii locali cum votează această comunitate. În județul Arad, numărul penticostalilor trece de 30 de mii, ceea ce înseamnă minim 20.000 de voturi. Adică, să ne înțelegem – având în vedere participarea lor disciplinată de lideri – pot deveni oricând acul balanței la alegeri. Ajunge doar să ne gândim la ultimele alegeri, cele din 2020, atunci când nici unul dintre concurenții la nivel de județ, în afara PNL, nu a luat mai mult de 20.000 de voturi.

Liderii penticostalilor din Arad nu au ascuns niciodată activismul lor politic. Pavel Riviș Tipei, seniorul de necontestat, aproape două decenii președintele cultului penticostal din România, este cel care a inițiat toată povestea. Fiul cel mare al seniorului, Lucian, a fost deputat PDL între 2008-2012, ulterior consilier municipal, condamnat în 2019 la închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală. Cel mic, Oti, este cel care conduce așa numita biserică Ekklesia, cea din cinematograful Dacia.

Neoprotestanții sunt foarte uniți, oferă foarte puține informații despre problemele din interiorul cultului lor. Cu toate acestea, istoria bisericii Ekklesia poate fi dedusă și în mod indirect. Cert este că Tipei-tatăl a fost liderul de necontestat până pe la începutul deceniului trecut, dirijând cu mână forte destinele bisericii Betania. Această comunitate, poate cea mai puternică din Arad, și-a construit încă în anii nouăzeci un locaș de cult, o biserică, să zicem, impozantă pe str Vișinului în Grădiște. Din donații și ajutoare, pe atunci implicarea în politica locală fiind minimă.

Povestea noastră de acum începe de fapt în 2004, atunci când sprijinul penticostal din turul II al alegerilor locale l-a făcut primar pe Gheorghe Falcă. Asta după ce în turul I a obținut un pic peste jumătate față de concurentul pe care l-a bătut în turul II. Jocul a fost dramatic, Aradul fiind condus de zece ani de primari neoprotestanți, contracandidatul său find, primarul în funcție, baptistul Dorel Popa. Însă pe lângă penticostalii lui Riviș, Falcă și-a asigurat și susținerea unei părți a baptiștilor, prin Cristian Moisescu, căruia i-a promis un post de viceprimar. Bineînțeles, ulterior, nu s-a ținut de cuvânt, sacrificându-l pe Moisescu, având, pe moment, spatele asigurat de penticostali.

Din această clipă, biserica Betania devine un jucător politic de primă importanță în Arad. Pavel Riviș Tipei, lider pe atunci încă necontestat, se folosește din plin de recunoștința noului ales. Fiul său cel mare ajunge deputat și consilier și mai sunt și altele.

Numai că după o vreme apar tensiuni în sânul comunității, Pavel Riviș Tipei este din ce în ce mai contestat, pierde postul de președinte, iar în 2016 își dă demisia din biserica Betania. Prevăzător însă, în 2013, fiul cel mic, Iosif (Oti), necompromis și întreprinzător, a transformat deja grupul loial familiei, Ekklesia, într-o biserică diferită de Betania. Normal, nu mai putea rămâne în sediul din Grădiște. Nicio problemă.

Domnul Falcă, primar de zece ani, a rezolvat chestiunea, în mai 2014, oferind noii biserici cinematograful Dacia.

Pe scurt, cam asta este povestea: nu are nicio legătură cu Biblia și alte sfinte scripturi, nu este vorba de înălțare spirituală și mântuire. Sunt simple afaceri susținute politic, învârteli de oameni descurcăreți care nu pot concepe să piardă controlul și puterea. Și, mai ales, banii.

Textele care ne amețesc cu citate biblice și alte citate bine simțite de natură religioasă sunt doar pentru a ascunde realitatea. Acea realitate care nu are nicio legătură cu moștenirea lui Isus.

Nu știu dacă mai rețineți, Mântuitorul nici măcar nu punea mâna pe bani…