marþi, 16 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Fuga în Underground. Un pariu contra cronometru și un bombardament cultural semi-ne(mai)văzut | Foto • Video

    de Tomck@t | 13 iunie 2024, 6:26 PM | Cultură | Gonzo | Reportaj | Topic special

    0

    Într-un viitor poate nu foarte îndepărtat, în care reporterii vor fi niște drone-roboței înzestrați cu AI, acoperirea jurnalistică a acestui festival de teatru, film, workshop-uri și etc-etc, așa cum a fost la ediția din acest an, va fi o treabă „easy-peasy”, o floare de mai sau de iunie la ureche, un „newsflash” LIVE, direct în virtual, indirect în underground. Pentru presă ar fi superfacil, pentru public ar fi cu siguranță mai convenabil, căci [s-a văzut (din nou)] cu greu mai scoți arădenii din casă. Da… doar că, exact astfel s-ar pierde complet și iremediabil tocmai ideea de bază și farmecul, rolul și scopul cultural, până la urmă, al festivalului. Dacă ar fi prea vizibil, prea comercial.

    A fost uman imposibil, dar am încercat să fiu prezent la toate spectacolele și evenimentele conexe. Mai ales, dar nu numai, pentru că am făcut parte din juriu. Am văzut și public de teatru, nu chiar numeros, dar existent… și am eșuat fantastic-mizerabil în executarea ca la carte a planului inițial. Am reușit să fiu peste tot doar parțial. Inclusiv în viitor. În underground. La Festivalul Underground.

    Precizez din capul locului că în rândurile următoare nu voi încerca să ofer o colecție de cronici de teatru, în niciun caz critică de teatru (așa cum am procedat, de exemplu, la Festivalul Internațional de Teatru Nou de luna trecută). Veți citi, mai degrabă, un reportaj exaltat, cvasi-gonzo-agitat, despre tumultul cultural – mult așteptat și bine venit – din aceste zile de festival.

    Monoloagele vaginului - Teatrul în culise - FESTIVALUL UNDERGROUND

    A început cu vagin.

    Ca de obicei, în viață și în lume, însă fac referire acum la spectacolul bucureștenilor de la Teatrul în culise, „Monoloagele vaginului”, cu regizorul-actor (în rolul unui prezentator TV) și cu trei actrițe (Cristina Munteanu, Ioana Nichita și Grațiela Popa) de o visceralitate teatrală remarcabilă. Deși e o piesă oarecum cunoscută pe aici (s-a mai jucat la Arad, dar în interpretarea unei alte trupe), s-a simțit, totuși, o oarecare stinghereală bizară în întunericul rece al fostului magazin din fostul mall Galleria, precum și pe fețele celor din public, din cauza, presupun, atmosferei intim-incomode (cu răbufniri nonșalant și spontan amuzante), pe care actrițele au reușit, voit, să o creeze și s-o transmită. Nu a fost un spectacol genial, dar categoric genital, și, în orice caz, un început promițător pentru Festivalul Underground – ediția a XIV-a, după o (meno)pauză lungă de 12 ani.

    Next!…

    A urmat agitația. Așa, din prima lovitură. Fuga la următorul spectacol, care începuse deja, în Flex. Din ce am auzit de la cei prezenți, am ajuns perfect (mereu ajung perfect la timp, chiar și atunci când întârzii. Am zis!). Am pierdut o oră din care n-am pierdut nimic, dar am ajuns la ultima bucată, care chiar a fost haioasă. De spectacolul „Durata medie de viață a mașinilor de spălat” (regia: George Constantinescu) e vorba, al Teatrului din buzunar. Mai exact, din Galați. Pe actorul principal, Valentin Terente, am tot avut impresia că îl știu de undeva, deși n-am văzut „Libertatea” lui Tudor Giurgiu (observ pe IMDb că a avut un rol în film), iar la „Las Fierbinți” nu mă uit nici măcar din greșeală (a apărut într-un episod). Aceeași impresie mi-a dat și doamna Isabela Oancea, actrița principală. Formidabili, amândoi, în această comedie – cum s-ar spune în comunicate – „spumoasă”. Spectacolul, chiar în această formulă, s-a mai jucat la Arad, de altfel, la Teatrul de Vară, anul trecut, dar cu condiția să nu-mi fi spălat amintirile cu Coccolino în creier, sunt ferm convins că nu am fost să-l văd atunci. Cu atât mai mult, mă bucur că am fost acum și că nu am întârziat!

    Durata medie de viață a mașinilor de spălat - Teatrul din buzunar - FESTIVALUL UNDERGROUND

    „Miorița”, al treilea spectacol din prima zi a festivalului a fost prezentat în aer liber și, evident, cu acces liber (în parc, La Băncuțe), deci, la fel de evident, cu un public mult mai numeros. Un mic apropo aici: spectacolele cu bilet de intrare au costat 30 de lei, un preț, zic eu, acceptabil, rezonabil, chiar, dar – ce-i drept – sumele se cam adună în cazul mai multor spectacole. Mă mir și nu mă mir, așadar, că la majoritatea spectacolelor din programul festivalului a cam bătut vântul. Vorbesc despre minim 10-20 sau între 30 și 50 de oameni în public, cu tot cu voluntari, 2-3 jurnaliști, organizatori și câțiva participanți la workshop-urile festivalului (unul dintre ei a venit la Arad din Brașov – vezi aici, dar au fost la Arad și critici de teatru din București).

    public FESTIVALUL UNDERGROUNDPUBLIC FESTIVALUL UNDERGROUND FLEX

    Au fost și excepții notabile, trebuie adăugat, cu sălile pline!

    Am mai spus în acest articol de opinie, n-am să mă repet acum, menționez doar că starea asta sedentară dusă la letargie se observă deja la orice eveniment în Arad (mai puțin cele pentru bobor)… dar, în același timp, ar fi fost culmea ca tocmai Festivalul UNDERGROUND – deci un eveniment în mod asumat pus mai în penumbră, mai de nișă, mai neconvențional și, în principiu, anticomercial – să facă valuri socio-culturale neașteptate.

    Miorița - Teatrul Auăleu - FESTIVALUL UNDERGROUND

    „Pe-un picior de plai, / Pe-o gură de rai”

    „Miorița” (regia: Ovidiu Mihăiță), așadar și deci, a fost un veritabil „șlagăr folcloric” alternativ, o mimodramă muzicală, o baladă experimentală, cu mișcări lente și mimică înghețată pe măștile supradimensionate, dar de o expresivitate fermecătoare. Un spectacol audio-vizual temperat prin prisma simplității arhicunoscutei povești, dar grozav de năzdrăvan, o producție aparte – aș putea spune supraponderală prin realizare artistică.

    Programul din a doua zi a început atipic, nu chiar Underground, mai degrabă clasic. Chiar în teatru, dar nu în cel „Clasic” și cel „Ioan Slavici”. La Marionete / Aradi Kamaraszínház, s-a jucat spectacolul „Povestiri culese” cu deloc undergounderița Maia Morgenstern și extrem de talentata tânără actriță Ana Maria Pop, de care, sunt sigur, vom mai auzi (amândouă semnează și regia, de altfel). E cazul să adaug aici încă un apropo, dar nu vă speriați, mult mai scurt: teatrul Underground (deci implicit acest festival arădean) nu înseamnă neapărat doar teatru de birt și de beci sau de prin locuri d-astea obscure, și nici în mod obligatoriu cu și despre subiecte abstracte sau șocant de alternative. Înseamnă – în principiu – teatru independent, o zonă artistică din ce în ce mai populară în lumea artelor zilelor noastre, susținută – din fericire! – chiar de actori de renume, din „categoria grea”, cum e și cazul de față, respectiv Maia Morgenstern.

    Povestiri culese - Teatrul Godot - Maia Morgenstern - Ana Maria Pop - FESTIVALUL UNDERGROUND

    Spectacolul Teatrului Godot a fost, astfel, nucleul tare și totodată experiența mai tradițională în ceea ce privește jocul actoricesc și montarea teatrală. Nici nu mai are rost să mă arunc în explicații și argumente pe lângă, sub și pe deasupra: a fost un spectacol cu Maia Morgenstern, deci unul ireproșabil. Iar efectul scontat a funcționat, firește: a atras mai multă lume în sală decât majoritatea spectacolelor din program. Dar nu a fost singura astfel de excepție. A mai fost și spectacolul – de același calibru și din aceeași categorie teatrală tradițională – cu Marcel Iureș… dar voi ajunge și acolo.

    „Zambara Kabarett” (regie: Ana Maria Ursu) al timișorenilor de la Teatrul Basca, jucat la Agora (fostul mall Galleria, adică), s-a apropiat deja mult mai mult și bine de zona underground. Bașca bășcălie tipic „cimișoreană” a fost, care mi-a dat un feeling studențesc fain, de teatru piratat sau de rebeliune lejeră TMBase- sau barem Sabotaj-style, cu miros imaginar de ganja de Arad sau import Bacău, whatever, cu fete mișto, femeie de servici care urlă pe derbedei, cu jazz experimental (partea narativă și instrumental-muzicală a spectacolului este realizată chiar de trupa timișoreană Blazzaj – din care face parte și arădean-lipovanul nostru, Petre Ionuțescu!). A avut aproape „tot ce trăbă”, mai puțin un mesaj coerent și realmente plauzibil… pentru arădeni, cel puțin, în piesă fiind vorba despre cât de nașpa este – sau a devenit de o vreme – Timișoara („Zambara” e nume de cod deloc subtil pentru Timișoara), chit că – sau mai ales pentru că – Capitală Culturală Europeană și alea-alea. Dana Borteanu a fost fenomenală (cei care vă uitați la așa ceva, o știți probabil din „Vocea României”), dar au surprins plăcut și fetele-cochetele, rând pe rând: Larisa Belcea, Cristina Chiperi, Ana Indricău, Jacqueline Kohl, Alina Mihocaș și Jasmina Mitrici.

    Zambara Kabarett - Teatrul Basca - FESTIVALUL UNDERGROUND

    La al treilea din a doua zi a festivalului, „Voyager” (regia: Theo Herghelegiu), nu m-am mai dus, pentru că l-am văzut deja la premiera de la începutul acestui an și am și scris atunci o cronică, poftim: Monodrama unui înger sălbatic… in the middle of everywhere.

    Pierdut șirul, firul și niște spectacole

    La spectacolul „Crocodil” (regia: Mihaela Alexandru și Sabina Brândușe) al Asociației Antiteatru din Brașov, jucat la Agora, am ajuns, am stat cât am stat, dar a trebuit să plec. Chestii, treburi. Se mai întâmplă. Îmi pare rău, pentru că începuse promițător: „O fată este îndrăgostită și suferă. Nimic ieșit din comun în asta și totuși, ea iubește, dar iubirea ei nu este ca toate celelalte iubiri acceptate social și convențional, iar ea nu este ca toate celelalte fete. Ea este hărțuită și marginalizată pentru că este diferită: nu încalcă vreo lege, nu caută să facă rău nimănui, nu deranjează. Este doar diferită de normă, iar pentru asta trebuie pedepsită” – asta anunță sinopsisul, pe care l-am pus aici ca să semnalez că subiectul merită atenție, sper să apuc să-l mai revăd, cap-coadă.

    Crocodil - Asociația Antiteatru Brașov - FESTIVALUL UNDERGROUNDCrocodil - Asociația Antiteatru Brașov - FESTIVALUL UNDERGROUND (2)

    N-am mai ajuns, din păcate, nici la „Dureri fantomă” (regia: Laurențiu Tudor), jucat într-o hală părăsită din fosta fabrică Indagrara.

    De altfel, n-am mai ajuns – cu mare părere de rău, pentru că era tocmai cea mai inedită locație a festivalului și, din câte am înțeles de la organizatori, chiar cel mai vizitat – la niciun spectacol din Indagrara. M-am bazat doar pe părerile colegilor din juriu când mi-au spus ulterior dacă ar fi meritat sau nu. Singurul spectacol la Indagrara la care aș fi avut timp și am vrut să mă duc a fost, de fapt, o greșeală în program pe website-ul festivalului, fiind jucat, de fapt, la Ratio Beach (ulterior s-a corectat greșeala pe site).

    „(In)Dependenții” de la unteatru, cu Mihaela Rădescu, Florina Gleznea și Andrei Raicu, inspirat jucat chiar underground, adică în Club Flex, a fost un show similar cu „Zambara Kabarett”, diferența era că nu a fost parodiat un oraș, ci teatrele independente din România, cu tot ce înseamnă asta, de la greutăți financiare la orgoliu, disperare, stres și dilema de a rămâne „în afara sistemului” și până la ipocrizia de a (nu) accepta finanțare de la stat, direct sau indirect.

    In-Dependenții - FESTIVALUL UNDERGROUND

    Începând cu ziua de luni a început să se aglomereze programul, fiind nevoit să particip (din ce în ce mai) selectiv, deoarece anumite spectacole s-au suprapus în program, parțial sau complet. Am văzut și mi-a plăcut – deși, despre un subiect atât de serios și trist este destul de deplasat să spun că „mi-a plăcut”„Despre sexul femeii – câmp de luptă în războiul din Bosnia” (de Matei Vișniec și în regia actriței Mihaela Alexandru). A fost vorba, mai exact, despre agresiune sexuală, despre traume, despre ineficiența terapiei, despre cruzimea războaielor în general și despre un „produs” nevinovat al războiului: un copil bastard în pântec. S-a jucat în sala de evenimente a restaurantului Ratio Beach la Ștrandul Neptun și chiar s-a simțit ca și cum ne aflam într-un spital de provincie, undeva în Elveția, dar asta, în primul rând, datorită jocului puternic al actrițelor, Mihaela Alexandru și Lorena Zăbrăuțanu.

    Jos căciula, maestre!

    Nu am avut cum să ajung la „Văzduh” (regie: Victor Olăhuț), fiind început deja și, nu în ultimul rând, în celălalt capăt al orașului, la Agora, dar am fost la „Moș Nichifor” (regia: Alexandru Dabija), în sala Teatrului de Marionete, al doilea spectacol cu sală plină în cadrul festivalului, așa cum era de așteptat, deoarece cap de afiș a fost Marcel Iureș, alături de actrița Ruxandra Maniu. Dabija, pentru cunoscători, este un nume de rezonanță, de asemenea, ca să nu mai vorbim de autorul arhicunoscut, Ion Creangă. Precum în cazul Maiei Morgenstern, despre Iureș n-ai ce să comentezi. Dacă așa vrea, este underground, chiar și atunci când nu e deloc underground, ci clasic pur-sânge (în ceea ce privește jocul și spectacolul în sine).

    Moș Nichifor - MARCEL IUREȘ - FESTIVALUL UNDERGROUND

    A urmat – pentru mine, cel puțin… dar mulți sunt cu asentimentul meu – spectacolul NR. 1 al festivalului, o lecție de teatru trup și suflet din țara lui Shakespeare, „Toby Welch is Unwell” (scris și regizat de John Knowles), cu actorul Sidney Kean, în Club Flex. O piesă despre iubirea depravat de nemărginită față de teatru, indiferent de locul de desfășurare, fie pe scena sau în culisele teatrului Royal Drury Lane, London Coliseum sau National Theatre, fie într-un birt infect din suburbia Londrei, ori în Arad. La final, i-am strâns mâna și i-am spus doar „Congratulations, sire!” și m-a emoționat pe mine cât de mult l-a emoționat simpla, dar sincera mea gratulare. Desigur, nu am fost singurul. Au urmat îmbrățișări, poze cu actorul și alte felicitări calde, la ieșirea din local.

    Cu Sidney Kean am și făcut un interviu în a doua zi:

    •  Interviu Sidney Kean, după vibrantul „Toby Belch is Unwell”, jucat la Arad: „Când părăsești scena, personajul tău e încă acolo!” | VIDEO

    Toby Belch is Unwell - Sidney Kean - The Fetch Theatre - Festivalul UndergroundToby Belch is Unwell - Sidney Kean - The Fetch Theatre - Festivalul Underground (2)

    A doua zi, actorul Sidney Kean a fost invitat, alături de regizorii Florin Caracala, Balázs Zoltán și Theodora Herghelegiu, dramaturgul, criticul și traducătorul Victor Scoradeț și managerul cultural Dr. Anca Doczi Luchian, la conferința „Mișcarea teatrală independentă din Europa: Oportunități și Amenințări”, în sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ.

    Nu am fost, marți, la „Iphigenia in Splott” (regia: Mateea Marin) la fostul Galleria, pentru că altfel n-aș mai fi ajuns la „404:noise” la Ratio Beach, un spectacol-performance nonverbal realizat de NØN Centru de Arte Performative. Nu mă omor după performance-uri strict acrobatic-coregrafice sau de tip flashmob artistic, dar pot să apreciez coregrafia sau mesajul dacă are sens sau pare să aibă sens… iar „404:noise” chiar mi-a plăcut. Recunosc că nu am înțeles mare lucru, decât că nu e nimic de înțeles în marea de Fake News-uri și în feluritele percepții distorsionate. Poate că exact asta era și ideea. Iată sinopsisul: „Tema de la care pornesc membrii echipei este percepția. Ajung să vorbească despre imagine, și reprezentare, și se blochează la obiect. Colaborează cu artistul Roxan Afloarei, pe care îl comisionează pentru realizarea uneisculpturi care să însoțească viitoarea producție. El nu apare pe afiș, dar dă viață unei lucrări în jurul ideii de adevăr absolut și bias. 404: noise este un performance la limita dintre spectacol și destabilizare în spațiu expozițional. Publicul intră în galerie și e invitat să interacționeze cu mediul. Cu obiectul. Cu imaginea. Cu percepția sa asupra acestora. cu reacția sa la ceea ce vede sau a venit pregătit să i se ofere. cu realitatea. Totul este o minciună. 404: noise este un performance despre stimulii din jur și despre cum realitatea e deja acolo”.

    404 noise - NØN Centru de Arte Performative - FESTIVALUL UNDERGROUND

    „Dar dacă?…”

    Nu am obiceiul să citesc sinopsisul înainte să văd spectacolul, aștept să fiu surprins, de regulă. Dintr-un motiv anume, am făcut o excepție marți seara, am citit despre ce ar fi vorba în „Bărbatul perfect defect” (regie: Radu Gabriel), la Indagrara, și bine am făcut, cred: am decis că nu mă interesează, e de Teatrul de Vară, o comedioară sau ce mama supărării despre relații și „bărbatul ideal”. Skip. Am făcut același lucru, dar am decis să-i dau, totuși, o șansă ultimului spectacol din acea zi, în Flex, „Dar dacă? – O călătorie în universul feminin” (regia: Bogdan Untilă). „De la metode extreme de slăbire și mame care își dispută supremația în parc, până la conflicte între prietene și întrebări existențiale, «Dar, dacă?» explorează cu umor negru și o doză bună de satiră universul complex al femeilor. Vei râde, vei reflecta și poate chiar vei începe să te întrebi «Dar, dacă?» în propria ta viață” – asta e în sinopsis. Mi-am pus întrebarea „dar dacă… aș bea această bere din sticlă și aș pleca, ce-ar fi?” și așa am făcut, cu aplauzele mele imaginare.

    Ziua de miercuri a început mai light, cu un spectacol de Commedia dell’arte, cu acel scaun gigantic și cu spanioloaicele Rosita Calvi, Tere Solà și Anna Confetti (cea care a venit și cu ideea și concepția spectacolului), „Fresh Air” (regie: Pep Vila), jucat de două ori, în timpul zilei, în spații deschise, în Piața Catedralei și în scuarul Bisericii Roșii. A fost haios, a fost drăguț… și ar fi fost un aer proaspăt, gratuit, pentru arădenii necurioși de cultură, chiar dacă – sau tocmai pentru că – acest spectacol este mai degrabă pentru copii și publicul larg. Am fost la reprezentația din jurul Bisericii Roșii, din păcate însă prea puțină lume s-a oprit să vadă despre ce este vorba, în ciuda faptului că spanioloaicele vesele au făcut tot posibilul să „deranjeze” sau să atragă atenția trecătorilor sau a celor de la mesele restaurantelor din apropiere, ca parte interactivă din spectacol. Despre „Fresh Air” a scris și domn’ prof’ Lajos Notaros, vezi aici.

    Fresh Air - Anna Confetti - FESTIVALUL UNDERGROUNDFresh Air - Anna Confetti - FESTIVALUL UNDERGROUND (2)

    „Hoții” (regia: Cristi Juncu – marele Cristi Juncu), jucat la fostul Galleria, sincer să fiu, nu m-a impresionat, cu toate că jocul actorilor Marius Turdeanu, Theo Marton și Cristian Iorga a fost foarte bun. Drept e… nu a fost un joc, propriu-zis, actorii au stat pe scaune și au povestit, pur și simplu, cu intonația și mimica potrivită, desigur. Dacă-ți închideai ochii, era teatru radiofonic.

    Hoții - Centrul Multimedia Teatru - FESTIVALUL UNDERGROUND

    M-a impresionat într-o oarecare măsură, în schimb, „13”, adus la Arad de Teatrul din Stejar din Iași, la Ratio Beach… și nu pentru că actorii împărțeau beri la discreție. Adică, nu pot să neg, a contribuit și acest lucru, fiind unul dintre beneficiari. „Într-un bar, un tată și un fiu intră să bea o bere, prima lor bere. E un moment de came out important pentru fiu, dar prăpastia de construcție dintre el și tatăl său se concretizează într-un roller coaster de moduri în care poate fi încasată vestea. Este un spectacol despre fragila relație paternă, înstrăinare și accepțiune”. Vestea e: „tată, sunt gay”. Pare o premisă prea banală pentru un spectacol de teatru, dar „13” a dovedit că dintr-o idee simplă, se poate face lejer un spectacol excelent. S-a generat un rând întreg de beri și un rând întreg de variante de reacții, unele omise, dar poate tocmai cu intenția de a pune imaginația publicului la încercare. Ce m-a impresionat, în schimb, a fost jocul atât de natural și degajat al actorilor Doru Aftanasiu și Marian Chiculiță, ca și cum aș fi asistat la o discuție reală… sau mai multe discuții reale dintre un tată și fiul său, într-un bar. M-am și mirat că nici nu s-au atins de berile lor!

    13 - Teatrul din Stejar - FESTIVALUL UNDERGROUND13 - Teatrul din Stejar - FESTIVALUL UNDERGROUND (2)

    A urmat „Tango în III” (regia: Theo Herghelegiu) în Flex, un spectacol-concert / cabaret de bucătărie simpatic, antrenant și amuzant, despre „istoria unui triunghi amoros ai cărui protagoniști aparțin periferiei (acolo unde pasiunea se transformă rapid în patimă), livrată spectatorilor de către un personaj pitoresc – Aglae (jucată de Costina Cheyrouze), soferiță de camion – și susținută muzical prin tangouri celebre (de la clasicul Jalousie la piesele lui Astor Piazzola), în interpretarea celor doi muzicieni internationali, MoldoDuo” (Ștefan Diaconu la flaut si Radu Rățoi la acordeon).

    Tango în III - Denis Florent Media Group - FESTIVALUL UNDERGROUND

    În următoarea zi a avut loc conferința de presă despre rezultatele workshop-ului „Soundtrack”, coordonat de colegul din juriu, compozitorul și omul de radio Gabriel Basarabescu. Despre această secțiune a festivalului puteți afla mai multe aici sau vizionând acest videoclip:

    Du-mă-n viitor, măi, tramvai!

    De departe, cel mai inedit proiect teatral s-a anunțat a fi cel în tramvai, cu titlul „Întâmplări stranii în Arad” (adaptat, titlul original fiind „Întâmplări stranii în Pipera”), care… nu s-a mai jucat în tramvai.

    Nu s-a jucat, în sensul teatral, mai nimic! De fapt, proiectul (căci „spectacol” nu era sub nicio formă) gândit și implementat de Teatrul Apropo și Asociația Teatrul.ro a însemnat mai degrabă un RPG (Role Playing Game) în care participanții nu au fost spectatori, ci figuranți, actori de ocazie într-un basm distopic SF-realist, ghidați prin oraș și teleghidați audiovirtual de actorii-performeri Dorin Enache, Teodor Ghiță, Teodora Daiana Păcurar, Luiza Ghindă, Sidonia Doica și Cătălin Nicolau.

    A început cu un interviu în Hazard Cafe, a continuat pe tramvaiul 3 până la Făt Frumos (timp în care a trebuit să ascult un podcast din viitorul spre care, imaginar, mă îndreptam), după care a urmat un monolog al unui ghid-bodyguard, intens tatuat și foarte jovial, care ne-a adus, pe mine și pe un alt participant, la periferie (în fostul mall Galleria), ascunzișul „sectei de artiști”, „paria societății” în această distopie, unde am interacționat cu un Morpheus cioban-boschetar care ne-a arătat roșiile sale stricate. Mă opresc aici cu relatarea (chiar mi s-a indicat să nu mai filmez de aici încolo), pe de o parte pentru că mi s-a părut deja cam prea mult Illuminati-Mambo Jambo, pe de altă parte pentru că, totuși, ca experiență, nu pot să spun că nu a fost interesantă și nu vreau să împușc vreo surpriză pentru cei care undeva, cândva, cumva, vor mai participa. De asemenea, mă opresc aici, că altfel cei de la Teatrul Apropo mă vor suspecta că sunt pe felie cu „Corporația”.

    Întâmplări stranii în Arad - Teatrul Apropo - Premiul Underground - Festivalul Undergroundroșii stricate - ÎNTÂMPLĂRI STRANII ÎN ARAD - Teatrul Apropo - FESTIVALUL UNDERGROUND

    Am ratat „You Wanted a Hit?” (regie: Nana Balint) de la Indagrara și „Decalogul după Hess” (regia: Gabi Cadariu, cu actorul Nicu Mihoc în rol) – cu mare părere de rău, deoarece pe cel din urmă l-am văzut, în urmă cu mai mulți ani, în montarea Aradi Kamaraszínház (cu actorul Harsányi Attila) și am fost perfect uimit. De aceea, sunt convins că și această versiune s-a ridicat la nivelul așteptărilor sau chiar l-a depășit.

    Viniercuri sau lunieri

    Nu mai știam, după alergătura din aceste zile încărcate de artă teatrală (plus job în tot acest timp, plus conferințe, plus interviuri etc.), dacă era deja vineri, sâmbătă sau luni, dar chiar dacă mi-am propus în continuare să văd cât mai multe spectacole, începând cu această zi, programul a devenit și mai „nemilos”, cu șase spectacole într-o singură seară, dintre care jumătate s-au suprapus.

    În această zi curioasă de viniercuri sau lunieri am vizitat și workshop-ul de cronică de teatru, coordonat de traducătorul și dramaturgul Victor Scoradeț, „Între reclamă și protecția consumatorului”, atelier la care au fost puțini participanți, dintre care, în cele din urmă, a rămas unul singur, Emil Călinescu, blogger și podcaster LaTeatru.EU, venit la Arad special pentru acest festival, din București. Iată despre ce a fost vorba:

    Spre seară, am fost în curtea Facultății de Științe Economice să văd spectacolul-circ al spaniolilor de la Circo de Eia, „Madera”, dar asta a însemnat să pierd „The Story of Lost Stories” (de la aceeași oră, la Galleria). Am fost la „Toxic” (regia: Florin Piersic Jr.) la Teatrul de Marionete, dar asta a însemnat să pierd „Un Jorno di Fuoco” cu actorul italian Beppe Rosso (care a avut un rol în filmul „House of Gucci”, regizat de Ridley Scott, potrivit IMDb) de la aceeași oră, la Ratio Beach.

    Madera - Circo de Eia - FESTIVALUL UNDERGROUND

    „Toxic” este un spectacol regizat de Florin Piersic Jr. și creat în cadrul workshop-ului coordonat tot de el, cu doi actori arădeni (Cosmin Blaga și Nana Balint) și alți actori tineri, veniți la Arad pentru acest workshop din Timișoara și București (Radu Mateucă, Ilior Spătar, Daiana Cristin Marinescu, Irina Ichim, Ana Maria Pandele Andone, Darie Doklean și Diana Stancu). Spectacolul are la bază piesa dramaturgului Bruce Kane, „Opposites Attract”, tradus de Florin Piersic Jr. Chiar el a mai jucat în acest spectacol, câțiva ani la rând. Rezultatul, respectiv spectacolul „Toxic”, este o colecție de scheciuri despre relații disfuncționale, cu accente minimal-abstracte, dialoguri intenționat emfatice, mișcări calculate și gesticulații simbolice. Oarecum, conceptul și execuția artistică mi-a amintit de filmul „Shirley: Visions of reality” de Gustav Deutsch. Ar fi meritat din plin un premiu al festivalului, dar juriul a decis că este hors compétition (în afara competiției), fiind un produs al workshop-ului Festivalului Underground.

    TOXIC - Florin Piersic Jr - FESTIVALUL UNDERGROUNDTOXIC - Florin Piersic Jr - FESTIVALUL UNDERGROUND (2)

    Gigantul underground, ciclopișorul cel scârbos

    După „Toby Belch is Unwell”, favoritul meu NR. 2 a fost spectacolul de vineri seara, în Club Flex: „Ciclopul după Euripide” (regia: Adi Iclenzan / 3GHub). Un spectacol vulgar de underground, dezgustător de fascinant și revoltător de ilar, care a urinat… pardon, s-a pișat, efectiv, pe teatrul antic, doar ca să reinventeze, să remixeze cu îndrăzneală colosală opera clasică a poetului „tragic prin excelență”. O tragicomedie „de neprivit și de neratat totodată, pe care nimeni nu ar trebui să o vadă” (am citat din descrierea spectacolului, oferită chiar de producători), care a excelat nu doar prin abuzul de miștocăreli subversive, ci și prin ingeniozitatea folosirii clubului Flex ca spațiu de joc.

    Ciclopul după Euripide - 3GHub - FESTIVALUL UNDERGROUNDCiclopul după Euripide - 3GHub - FESTIVALUL UNDERGROUND (2)

    Până aici!…

    Din păcate, ca membru al juriului, l-am votat degeaba, ceilalți nu au fost foarte convinși, ori au fost realmente scârbiți de posibilitatea premierii unui spectacol atât de (voit) dezbinator. Căci, da, publicul s-a împărțit în două. Unii au aplaudat frenetic la final, entuziasmați ca maimuța pentru propria-i coadă (inclusiv eu), alții ori au plecat cu gesticulații de „marțafoii naibii, hahalerele dracului!”, ori au stat până la final doar ca să răsplătească șocantul show cu tăcere deplină și priviri a lehamite definitivă.

    Nu am mai avut cum să ajung la „Espero” – cel de-al doilea spectacol al spaniolilor de la Circo de Eia (fiind început deja când s-a terminat „Ciclopul”), iar aici… pentru mine, din păcate, fiind de servici la job în acel weekend, festivalul s-a terminat. Partea teatrală, cel puțin. Nu am mai văzut spectacolele „Sonata Strindberg”, „Silent Cehov”, „La Caputxeta Galàctica”, „Sunt aici”, „When I Said Let’s Get Wet I didn’t Mean Tears”, „497”care a câștigat, până la urmă, TROFEUL FESTIVALULUI(!), vezi aici – și „Legături de sânge”.

    În schimb, am fost, sâmbătă și duminică, la secțiunea de film a festivalului, la Cinema Arta.

    Sâmbătă a fost gala de vizionare și premiere a filmelor realizate în cadrul workshop-ului coordonat de regizoarea Carmen Lidia Vidu și operatorul de imagine Julien Javions, intitulat „ARAD – Platoul de Cinema”. Workshop-ul de film a avut două secțiuni: non-ficțiune (documentar), coordonată de Carmen Lidia Vidu, la care au participat tineri veniți din orașele Baia Mare, Iași, Bacău și București: Felicia Simion, Radu Ana, Ștefania Bakιmcι, Iustin Florian Băbău, Valentin Mocanu, Norbert Boda și, nu în ultimul rând, arădeanca Flavia Dragoș, realizatoarea documentarului despre Cetatea Veche de la Sântana (citește interviul Special Arad cu ea AICI).

    La secțiunea de ficțiune și actorie de film, coordonată de Julien Javons, au participat Ana Maria Pandele Andone, Ionel Ioniță, Elena Bologan, Ana Maria Tidula, Cristina Maria David, Nora Sas Barbut, Silvia-Maria Camanaru și Mert Bakιmcι.

    Ambele workshop-uri au avut și un rezultat concret, două scurtmetraje, realizate în doar câteva zile (!), care au fost proiectate la Cinema Arta, dar vor fi vizibile, în curând, și pe site-ul festivalului, undergroundfestival.ro și pe site-ul organizatorului, hubmarta.ro.

    Duminică, în ultima zi a festivalului, au fost proiectate cinci filme independente de scurtmetraj (ar fi trebuit să fie șase, dar unul n-a fost trimis la Arad într-un format digital bun), realizate – majoritatea – de tineri studenți sau masteranzi la Arta Regiei de Film și la Scriere Dramatică la UNATC București. Nu am să le mai analizez acum pe toate, spun doar că cel mai profesionist și demn de premiul festivalului a fost scurtmetrajul „Maria Tănase” (regia: Maria Drăgoi), care tratează o scurtă perioadă din viața cântăreței Mariei Tănase, mai precis relația amoroasă cu jurnalistul-spion francez Maurice Negre și arestarea lui la sfârşitul anilor ’30. Așa cum am scris și în motivarea juriului, „Maria Tănase” pendulează între genuri cinematografice precum dramă, romantic, musical și thriller cu o iscusință și inspirație hollywoodiană, creând o poveste oarecum abruptă și impresia că este o secvență dintr-un lungmetraj. Un film de epocă din perspectiva Gen Z, romanțat și puțin „glossy”, dar care excelează prin atenția deosebită la detaliile tehnice: scenografie, recuzită, lumini, cromatică, încadrări și sunet.

    •  Citește și: Premiile Festivalului Underground, la finalul ediției a XIV-a | Video

    Ar trebui să închei aici. Cu greu, pentru că agitația, pentru mine, nu s-a terminat. Încă-mi revin, cu doze mici de respiro. Dar… știi ce? Mai vreau! Mai vreau o asemenea forfotă, mai vreau o asemenea nebunie artistică, un asemenea bombardament cultural.

    MAI VREAU UNDERGROUND!

    Va fi, la anu’.

    Atunci să mă / vă văd!

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.