Mihai Fifor: „PSD a depus amendamentele la OUG privind plafonarea prețurilor la energie”
„PSD își respectă angajamentul de a susține modificarea OUG 119/2022 astfel încât prețurile plafonate să se raporteze la consumul curent și nu la cel din…
„PSD își respectă angajamentul de a susține modificarea OUG 119/2022 astfel încât prețurile plafonate să se raporteze la consumul curent și nu la cel din…
„Salariații cu venit minim și pensionarii sunt printre cei care resimt cel mai mult povara inflației. Nu trebuie să ne ascundem în spatele unor calcule…
Locul de secretar de stat rămas vacant în cadrul ministerului Justiției, după plecarea judecătorului Otto Sandor Szep, a fost ocupat astăzi, o dată cu publicarea…
„PSD va depune un amendament în Parlament pentru modificarea OUG 119/2022, astfel încât persoanele care își reduc consumul curent de energie electrică să poată beneficia…
În ședința de azi de la CJA, consilierul județean Ruben Budău (PSD) i-a cerut demisia vicepreședintelui CJA Răzvan Cadar, nemulțumirea consilierului fiind starea drumurilor județene,…
„La baza acestui pachet a stat ideea de a face o distribuție justă și echitabilă a resurselor către cetățenii care o duc greu, dar și…
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a dat asigurări, marţi seară, la Antena 3, că în ceea ce priveşte preluarea funcţiei de premier anul viitor, rotaţia se…
„Soluția corectă este cea propusă de PSD: reglementarea temporară a prețurilor la energie. Cum? Reglementare în două trepte: 1) 1 septembrie – 31 decembrie 2022:…
Forma rectificării bugetare arată încă o dată că PSD este preocupat să protejeze românii vulnerabili, fără să neglijeze problemele economiei. Iar coaliția de guvernare a…
„E nevoie de seriozitate, implicare și documentare temeinica a partenerilor de Coaliție pe tema energiei. Speculațiile, arbitrariul, solicitările fanteziste de zeci de miliarde de lei…
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că nimeni nu doreşte ca UDMR să iasă de la guvernare, însă liderii formaţiunii trebuie să vină cu explicaţii…
Astăzi a fost semnat cel mai mare contract din ultimii 30 de ani, pentru o autostradă din România, în valoare de 5,32 de miliarde de…
Respectarea Acordului, asumată necondiționat de către România, prin reprezentanții ministerului Energiei, face și mai necesara soluția PSD de REGLEMENTARE a pieței energiei, pe întreg lanțul,…
Lista obiectivelor de investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny” a fost finalizată pentru judetul Arad și este publicată pe…
„Este criminal că, în plină criză de energie electrică, să se reducă capacitatea de producție de energie, alimentând sarabanda scumpirilor, în dauna populației și economiei….
Numire controversată la ANRE, votată azi în Parlament. Fostul deputat PSD Iulian Iancu va fi membru în Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare…
„PSD a prezentat soluțiile pentru reducerea prețurilor la combustibili prin plafonare, respectiv introducerea unui preț maximal sau limitarea adaosului pe lanțul comercial. Acest lucru nu…
„În acest context, ministrul Energiei trebuie să vină URGENT cu o soluție alternativă, care să aibă ca finalitate oprirea creșterilor prețurilor de la pompă. Nu…
PSD consideră că scopul principal al reformării sistemului fiscal din România este de a reduce inechitățile sociale și de a asigura solidaritatea socială între contribuabili….
În această săptămână guvernul va promova prin OUG prevederi dure anti-speculă, care vor sancționa, cu până la 1% din cifra de afaceri, practicarea unor prețuri…
Noi discuții în coaliția de guvernare privind modificările la Codul Fiscal: PSD propune introducerea unei taxe pe solidaritate sub numele de „taxa pe educație și sănătate”. Taxa…
„Pachetul de măsuri fiscale este în faza de definitivare, dar, din perspectiva PSD, următoarele coordonate sunt esențiale: -NU vor fi taxe noi pentru veniturile salariale….
Nu e vorba doar de creșterea salariului minim la 3.000 de lei. TOATE salariile din acest domeniu vor crește ca urmare a scutirii sau reducerii…
Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la numărul de angajări făcute în sistemul public, după intrarea PSD la guvernare, facem următoarea precizare:…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Lucrurile la nivel național se calmează încet-încet, Nicușor e primit cu brațele deschise de cei loviți de soartă – și de nepăsarea administrativă – din...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Deputatul PNL de Arad Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Parlament în favoarea nominalizării lui Ilie Bolojan pentru funcția de prim-ministru. „Într-un moment...
Cei implicați în marea parte a guvernării din ultimii 30 de ani, moștenitori al genei comuniste postrevoluționare, au rămas pe “nu ne vindem țara” –...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Alesia Gorgan a reprezentat Aradul la evenimentul Creative Fashion Week, unul dintre cele mai importante evenimente de modă din Europa de Est, parte integrantă a...
Zilele trecute s-a încheiat preselecția Miss Arad, în cadrul căruia s-au decis finalistele concursului Miss Arad 2025. Aceasta,a fost organizată în stil hibrid: parțial online,...
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă seară un atac „foarte reușit” asupra a trei situri nucleare din Iran, într-o declarație care marchează o escaladare...
Președintele rus Vladimir Putin s-a declarat vineri îngrijorat de riscul declanșării unui al treilea război mondial ca efect al conflictului ruso-ucrainean și al atacurilor israeliene...
Singurul supraviețuitor al accidentului Air India a vorbit despre cum se luptă să-și accepte sentimentele de vinovăție după ce a ratat ocazia să-și mute fratele...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
„Tomorrow is fear” a fost una dintre secțiunile nou introduse la TIFF (Transilvania International Film Festival) în acest an și, la distanță mare de zilele...
După două zile de American Independent Film Festival (17-18 iunie), vor fi încă două zile cu filme la Cinema Arta, aduse de Caravana Les Films de...
American Independent Film Festival (AIFF), ediția a IX-a, ajunge și la Arad, și va aduce între 17 și 18 iunie o selecție electrizantă de filme...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Wet Leg, The Limiñanas...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Colestaza neonatală este cea mai frecventă cauză de internare într-un serviciu de hepatologie pediatrică și de transplant hepatic la copiii cu vârsta de până la...
Inspectoratul de stat în Construcții spune că a realizat două controale la șantierul noului pod hobanat peste Mureș, în perioada 2022 – 2024, dar nu...
O terasă modernă se ridică în aceste zile pe jumătate din trotuarul din fața cafenelei Corso (cunoscută arădenilor în trecut ca Segafredo) și pe câteva...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
==MDA -- PT PROSTALAI == IRAN E PETROLIERUL CHINEI -- 90/100 DIN PETROLUL IRANIAN AJUNGE FIX IN CHINA == BUSH RETARDUL O DATDEA CU ARME CHIMICE IN IRAK == OVVREII O DAU CU ORME (...)
Bună Adriana, m-ai făcut nostalgic. Poate adaugi la secțiunea ”încă visez frumos” ceva frumos: Pussycat - If You Ever Come To Amsterdam, de pe youtube. Ultima dată câ (...)
Trump pacifistul. Multa **** ii dorim.