Ştiri aproape ratate (30). Un pod care cade, câțiva politicieni care rezistă, un drum de 116 ani pentru femei și toate secțiunile ireale dintr-un festival imaginar
Visez, poate și din cauză că încă sufăr după TIFF (când îmi va trece, nu voi mai visa chiar așa), la un festival de știri care, dacă ar trebui să-l organizez azi, ar fi cu guverne și politicieni care se rebranduiesc, dictatori care se clatină, sticle care ne omoară și un drum lung de 116 ani pentru femei.
Sunt, ce-i drept, „un visător bolnav într-un oraș fără vise” (și aceasta e tot un citat dintr-un film de la TIFF), care s-a reîntors, cu coada între picioare, ar spune unii — deși nu-i așa —, dar s-a întors, oricum, după Roma, Jazz in the Park, TIFF (citeşte povestea mea AICI) și alte câteva căpșuni pe inimă, la știrile sale ratate de duminică.
Și pentru că a fost în toate aceste locuri minunate, visează la secțiuni de festival de știri cu titluri dintre cele care creează dependență, la invitați de renume — fie ei ziariști, fie eroi, fie criminali. Și-a pus și câteva nume la secțiunile din festivalul său de știri, unul cât o lume de mare, cât un continent de important, creat pe genunchii de-acasă.
Dar m-am întors acasă, la poduri noi care nu leagă decât eşecurile (citeşte neapărat AICI) și la tăceri, și frici, și lipsă de asumare, și la „e bine și așa”, „mai rău să nu fie” și la „să trecem cu toții peste pentru că încă nu e bine”, la închisul în casă și închisul de ochi — iar festivalul de știri din minunatul meu cap visător și-a pierdut din prestanță și amploare. Rușinea unui oraș a îmbolnăvit festivalul meu imaginar.
Rușinea de oraș e o boală grea, deși nu se vede de către unii decât când e prea târziu pentru a mai putea fi tratată.
A rămas atât din festivalul meu, după ce am luat boala locală a tăcutului, fricii și fugii: un panaceu imaginar pentru eșecuri locale și un înlocuitor nevinovat pentru staticul — poate, de pe acum — calup de știri ratate.
Ştiri într-un festival imaginar
Dar tot încep așa festivalul meu de știri: cu secțiunea „Încă mai visăm frumos”, pentru că așa e când mereu îți vine să fugi în toate celelalte lumi.
Amsterdam e, oficial, orașul NU-urilor și, parcă, dintr-o dată, mi-e dor și de Amsterdamul cu nu-urile sale, pentru că încă nu le știu pe toate. Amsterdamul acesta l-am selectat pentru secțiunea „Încă visăm frumos”.
View this post on Instagram
Nu știu ce ați selecta voi la secțiunea asta și la toate cele de mai jos, dar nu vă sfiiți să-mi scrieți despre orice mică nebunie vă trece prin minte. Faptul că v-a interesat unde s-au dus, de trei săptămâni încoace, știrile mele ratate și că mi-ați trimis materialele care vi s-au părut interesante m-a adus aici, în festival.
E posibil — și îmi cer scuze de pe acum pentru asta — să fie vorba de un festival al dezamăgirilor, condimentat doar cu mici speranțe, grupat pe prea multe secțiuni: unele la care nu ai cum să renunți, altele care nu merită să existe mai mult decât duminica aceasta.
Iată secțiunile din festival:
La secțiunea „Nou, dar vechi” pun știrea cu posibilul viitor cabinet al lui Bolojan, ca să înțelegem, odată pentru totdeauna, cât de greu ne va fi să ne facem bine:
Cea mai nouă variantă pentru noul guvern Ilie Bolojan. Suspans la două ministere cheie
La secțiunea „Dictatorii noștri cei de toate zilele”, una dintre principalele secțiuni din festivalul știrilor mele de duminică, i-am făcut nițel loc lui Orban, pentru că de ceilalți dictatori nu-ți mai vine nici să vorbești.
“Hungarian opposition party has 15-point-lead ahead of Orban’s Fidesz, poll says”
Ar fi loc şi de știri cu Trump aici, minut de minut, dar poate ar fi bine câte o pauză de America, parcă prea ne sufocă și nici festivalul nu poate fi prea lung.
La secțiunea „Investigați cât mai puteți”, care nu ar putea lipsi din niciun festival, real sau imaginar, ca al meu, e loc destul pentru politicianul care ne spune cum e cu solidaritatea și ce trebuie să facem noi pentru binele țării — din mașina sa de lux, închiriată pentru sine pe termen nelimitat.
Snoop face serial cu el (ce bucurie!), pentru că domnul minte de fiecare dată când deschide gura:
Secțiunea n-ar fi serioasă dacă n-ar conține măcar un material despre șpagă în lumea bună. Săptămâna aceasta l-am ales pe cel cu mita din lumea militară — aia în care, cică, mai avem nițică încredere:
„Prost, dar bun”, „Și bogaţii au suflet”, „Și ce ne mai omoară?”
La secțiunea Învățământul, adică „Prost, dar bun” — la care și-ar putea face loc și câteva exemple de pe la noi — e loc de și mai rău. De pildă, de Giurgiu, unde, într-o localitate, niciun elev nu a luat bacul. Bine, au fost șase înscriși în total și doar cinci s-au prezentat la examen.
Pun mai jos și topul primelor 20 de licee după nota la bacalaureat, dar vă sugerez să nu căutați după vreunul din Arad. Nu-l veți găsi:
La secţiunea „Și bogaţii au suflet”, secţiune căreia nu i-aş vedea o viaţă lungă, şi-a făcut loc rusul fondator al Telegramului, care îşi va lăsa, cândva, averea, copiilor. Nu vor primi mulți bani, dacă are de gând să mai facă copii.
Pavel Durov, fondatorul Telegram, își lasă averea de 20 de miliarde de euro celor 106 copii ai săi
La secţiunea de unde a plecat toată povestea știrilor ratate de duminica aceasta, cea de la TIFF, „Tomorrow is fear”, sunt zeci, sute de materiale pe săptămână, dar cel de mai jos e atât de relevant pentru frica asta de-ţi vine să mergi la un psiholog adevărat:
Am gândit și o secțiune pe sănătate, desigur, căreia însă nu i-am găsit un alt titlu mai bun pentru duminica aceasta decât „Și ce ne mai omoară?”
Ce mâncăm ne omoară oricum și oricât ne-am chinui să ne împotrivim, dar s-ar putea să ne omoare mai încet decât pe americani, care sunt convinși că mâncarea din Europa le face bine, iar cea de acasă îi bagă în spitale:
View this post on Instagram
Dacă nu vi se pare o știre care să merite selectată în această secțiune, celei de mai jos sigur îi veți da creditul cuvenit, pentru că, după ce ani de zile am auzit că plasticul ne face rău, acum ni se spune că e mai rău să bem apă din sticlă.
Tot la capitolul acesta aș pune și știrea asta, deși nu știu cât e de pozitivă. Eu, care n-am niciodată timp, mă uit la cei care își salvează timp pentru viitor ca la extratereștri. Știu, din proprie experiență, că fără să ne dăm timp de respiro ne îmbolnăvim, așa că mă uit cu scepticism, dar și cu indignare, că tinerețea s-a dus la ce e mai jos:
View this post on Instagram
We are fucked up”, „Cad copacii, dragii mei!” , „Femei”
La secțiunea „Shit happens / We are fucked up” am găsit loc pentru o influenceriță disperată că are contul de TikTok blocat, după ce a convins, pentru 20 de dolari, o persoană fără adăpost să sară într-un lac, deși aceasta nu știa să înoate.
View this post on Instagram
„Cad copacii, dragii mei!” ar putea fi secțiunea de suflet a festivalului, de respirat și de visat la o lume mai bună și nițel mai verde. Dar e de coșmar, credeți-mă, va fi greu de dus pentru iubitorii mediului. Doar imaginea asta, care tot sper să nu fie reală, pune pe jar toată secțiunea. E imaginea cu drumul către schimbările climatice, care e pavat cu schimbări climatice.
View this post on Instagram
Dar nu pare să nu fie așa:
As UN climate talks loom, Brazil’s Amazon forest loses in May an area larger than NYC
Nu văd vreun nume mai bun pentru rubrica de mai jos decât acesta, simplu — „Femei”, titlu de care vor face mișto chiar femeile, pentru că și de aceea suntem unde suntem acum.
Dar simt că, dacă chiar aș face un festival al știrilor ratate, ar fi una dintre rubricile cu premii mari și cu greutate.
Uitați-vă numai la cele două titluri alese acum, pe viteză, din zecile pe care mi le-am selectat de când am tot ratat știrile mele ratate:
Activistele poloneze au deschis o clinică de avorturi. Oponenții au stropit-o cu acid
116 ani ne-a trebuit să ajungem aici. În filme am ajuns de mult, dar viaţa nu-i ca în filme. Nu pentru femei:
View this post on Instagram
„Supraviețuitorii părerilor de rău” şi „Mai multă muzică, vă rog tare frumos”
Mi-a fost și mai greu să aleg un nume pentru secțiunea asta și știu că, dacă voi gândi vreodată un festival de știri, această secțiune nu va rămâne niciodată cu numele de acum: „Supraviețuitorii părerilor de rău”.
Acum, această secțiune are și cea mai tristă dintre știrile ultimelor zile: librăria „La două bufnițe” se închide la final de iunie. Era singura librărie independentă din Timișoara — știți, orașul care a fost acum doi ani capitală culturală europeană.
Despre asta scrie și Mircea Mihăieș mai jos și despre cum plătești atunci când vrei să fii independent într-o lume în care termenul e de neînțeles pentru majoritate:
„Oana și Raluca au optat pentru independență, în sensul cel mai larg al cuvântului. Le-a interesat doar cartea, și numai cartea. Au refuzat să transforme librăria într-un bazar demi-monden căptușit cu căni de ceai și cafea (deși la micul lor bar se putea bea și ceai, și cafea de cea mai bună calitate), cu insigne, bricege și cuțitașe, cu magneți colorați și abțibilduri. În schimb, au reușit, din prima clipă, să creeze un adevărat institut cultural”, spune Mihăieş.
Arta rămâne una dintre cele mai de impact forme de protest, iar asta sper să nu dispară niciodată. Mai jos aveți e o instalație, care prezintă un deget mare în sus pe o Statuie a Libertății spartă, cu un semn pe care stă scris „aprobat de dictator”. Statuia a apărut în fața Capitoliului SUA, după parada militară.
View this post on Instagram
Uneori, arta e doar artă şi e de ajuns. Mai e loc de ea şi în Ungaria, deşi ți-e frică să te întrebi până când:
La secțiunea „Mai multă muzică, vă rog tare frumos”, pun munca lui Tom desigur:
, pentru că ea se încadrează cel mai bine aici, dar și piesa care mă duce cu gândul la „Pământ străin”:
și piesa celor de la Bloto, dragostea mea de la Jazz in the park, dar despre jazz şi (iar) Cluj şi Bloto, altă dată:
Şi, la final, unde fugim când nu mai există acasă
„Să fugim care încotro” ar fi întotdeauna penultima secțiune a festivalului meu ireal de știri. Săptămâna viitoare putem fugi, întreaga săptămână, sub pământ, la Ovidiu Balint și al său Underground.
Putem să mergem, pentru un gram de nostalgie injectat direct în vene, la Timișoara, sâmbătă, 28 iunie, la Sărbătoarea Bufnițelor: Closing Party.
putem să mergem la Cărturești Arad, la o dublă lansare de carte, dar și la Arta, la filme, la Filarmonică, la concerte, la Teatrul de vară, la Casa Pianului, pentru Vibrations Classical 2025, și-n lumea largă, pentru că mai peste tot e bine când e vară, singurul anotimp în care suntem liberi să mai și trăim.
„Cea mai bună vrajă” e secțiunea de final de festival și e dedicată poeziei, deși, de curând, am auzit — tot la TIFF — că cea mai bună vrajă e timpul:
Angelica Stan, poem din cartea „O femeie urmărește ploaia de la etajul opt”, Casa de pariuri literare (via Noise Poetry)
„Fiecare viață e un cerc care crede că e unic” — e o replică culeasă de pe la TIFF, așa că nu mă judecați pentru știrile ratate de duminica asta sau pentru toate celelalte.
„Să te însănătoșești e omenesc, să te îmbolnăvești e omenesc”, să scrii cu vulnerabilitate, fără inspirație, pe viteză, dar cu speranță despre știri ascunse și festivaluri imaginare, e la fel de omenesc.
Ne vedem săptămâna viitoare, încă oameni, sper, pe tărâmul știrilor.
PS. Pe când să închei lucrul la festivalul meu imaginar de știri aproape ratate, „Pământ străin” câștiga premiul Transilvania la TIFF, iar pentru mine vestea asta a venit ca un avertisment că cel mai greu e, totuşi, atunci când nu mai există „acasă”.
Citeşte şi:
Ştiri aproape ratate (28). Ţara-mlaştină, ţara-confiscată, ţara-panică
Știri aproape ratate (27). 5 minute pentru România, o sută de violuri și cum arată lacrimile de țară
Ştiri aproape ratate (25). Toate veștile bune din Săptămâna Patimilor şi încă o înviere
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Galerie foto
-
9
-
Comentariile portalului
==MDA -- PT PROSTALAI == IRAN E PETROLIERUL CHINEI -- 90/100 DIN PETROLUL IRANIAN AJUNGE FIX IN CHINA == BUSH RETARDUL O DATDEA CU ARME CHIMICE IN IRAK == OVVREII O DAU CU ORME (...)
Bună Adriana, m-ai făcut nostalgic. Poate adaugi la secțiunea ”încă visez frumos” ceva frumos: Pussycat - If You Ever Come To Amsterdam, de pe youtube. Ultima dată câ (...)
Trump pacifistul. Multa **** ii dorim.