Mihai Fifor: „PSD, prin vicepremierul Sorin Grindeanu, face posibilă, dupa 30 de ani, prima autostradă care traversează Carpații”
Astăzi a fost semnat cel mai mare contract din ultimii 30 de ani, pentru o autostradă din România, în valoare de 5,32 de miliarde de lei. Contractul prevede proiectarea și execuția lotului trei al autostrăzii Sibiu-Pitești, care va traversa efectiv Carpații, între localitățile Cornetu și Tigveni.
„Din acest moment putem spune că întreaga autostradă este contractată, iar un important sector al coridorului 4 Pan European, în lungime totală de 122 de km, are un termen de finalizare predictibil.
Toate contractele pentru Autostrada Sibiu-Pitești, cu o valoare totală de 13,56 miliarde de lei, fără TVA, sunt finanțate din Fonduri Europene Nerambursabile (POIM și POT).
Sorin Grindeanu a reușit să deblocheze lucrările pentru construcția acestui sector al Autostrăzii Sibiu – Pitești, după 3 ani în care licitația pentru desemnarea constructorului a stat blocată. Pentru deblocarea acesteia, a fost nevoie ca ministrul PSD să facă demersuri susținute pentru modificarea Legii Achizițiilor Publice.”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)