Viziunea PSD privind noul model fiscal: echitate socială și solidaritate între contribuabili
PSD consideră că scopul principal al reformării sistemului fiscal din România este de a reduce inechitățile sociale și de a asigura solidaritatea socială între contribuabili. În viziunea PSD povara fiscală trebuie distribuită în mod echitabil la nivelul societății. Astfel, trebuie îndeplinite concomitent două condiții esențiale: veniturile supradimensionate trebuie supraimpozitate, iar veniturile mici trebuie să beneficieze de impozite mai mici.
În acest sens, PSD a făcut următoarele propuneri în cadrul Coaliției de guvernare:
1. Supraimpozitarea veniturilor salariale mai mari decât salariul Președintelui României;
2. Supraimpozitarea pensiilor speciale care depășesc consistent pensia medie din România;
3. Diminuarea poverii fiscale prin deduceri aplicate veniturilor mici
4. Contribuție pentru Sănătate și Educație din partea firmelor mari, pe o durată limitată.
Pragurile si cotele de impozit pentru propunerile de mai sus urmează să fie discutate cu partenerii de guvernare.
PSD consideră că, în această perioadă dificilă, este profund inechitabil ca cei cu venituri supradimensionate să se bucure de același regim fiscal aplicat celor care se zbat în sărăcie severă.
În același timp, Guvernul are obligația de a promova solidaritatea între contribuabili și de a asigura un echilibru just între impozitarea muncii și a capitalului.
Nu în ultimul rând, noul model fiscal trebuie să asigure resursele pentru continuarea investițiilor și a stimulării mediului de afaceri, pentru susținerea dezvoltării economice și a creșterii nivelului de trai.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)