Epilogul unei naivități. Cum am fost dus de nas de Primăria Arad ani la rândul

    de Mihai Todoca | 5 mai 2021, 11:38 AM | Strada | Topic special

    2

    EPILÓG, epiloguri, s. n. Parte finală a unor lucrări literare în care autorul rezumă concluziile, subliniază anumite idei din operă și face cunoscută pe scurt evoluția viitoare a personajelor sale; încheiere.

    Dacă cei din Primărie nu vor încheia povestea cu liftul de la pasarelă, o voi încheia eu. Pentru că, deja, dacă iau toate articolele scrise pe acest subiect, sigur pun de-o carte. Personajele le am și sunt destul de controversate ca să atragă cititori, o ancorare în realitate am pentru a face povestea mai atrăgătoare (e știut că o poveste sau un film bazat pe fapte reale are un succes), iar epilogul îl scriu eu acum.

    Nu pentru că în sfârșit cineva din Primărie s-a ținut de cuvânt, nu. Scriu epilogul liftului de la pasarelă pentru că mi-e teamă că nu voi mai apuca să fac acest lucru.

    Înainte de asta, un mic istoric. În iunie 2013 încep lucrările la pasarelă. Acestea se încheie cu un an întârziere în anul 2015, iar costul s-a ridicat la 12,8 milioane de lei (puțin sub 3 milioane de euro). Pe atunci, Falcă declara că dacă Tehnodomus (executantul lucrării) nu va termina la timp, vor fi impuse penalități de întârziere. Nu s-a mai întâmplat.

    Patru ani mai târziu descopăr că liftul nu funcționează. După o mică documentare ce a durat aproximativ o lună, am primit și răspunsurile de la Primărie. Niște… le zic tâmpenii, că nu pot să arăt cu degetul și să spun că sunt nesimțiți, deși ar trebui să o fac.

    „Nu au fost cereri!”. Acesta a fost răspunsul lor în 2019. Plus de asta, ca să dea cu stângul în dreptul pentru un final apoteotic, ne mai și anunță foarte senin că ISCIR-ul liftului a expirat. Pur și simplu magnific.

    În 2020, de la Primărie am mai primit alte răspunsuri labile cum ar fi:

    „Am vorbit cu colegii în legătură cu liftul. Până acum s-a reușit remedierea tuturor defecțiunilor, dar mai sunt necesare câteva lucrări suplimentare care urmează să fie făcute. Cert și sigur e că până la debutul noului sezon estival el va fi funcțional și preluat de societatea RECONS”.

    Bineînțeles că nu s-a mai întâmplat acest lucru. Dar i-am crezut. Mi-am pus încrederea în ei, din nou. A trecut și sezonul estival din 2020 și liftul tot nu funcționa.

    Apoi, cu câteva zile înainte de Crăciunul din același an, am avut o licărire de speranță. Sătui să îi tot deranjez cu subiectul acesta, cei din Primărie mi-au înlesnit o întrevedere cu domnul Ignat, directorul executiv al Direcției Patrimoniu. Locul unde a ajuns tot „romanul” cu liftul.

    „Aveți cuvântul meu! În martie eu vă sun. Vă sun să veniți să faceți poze!”, mi-a spus domnul Ignat. Și l-am crezut. E un domn mai în vârstă, amabil, politicos. Mi-a plăcut. Mi-am zis că în sfârșit am dat de cineva pentru care un cuvânt dat valorează ceva. Asta mi-a lăsat impresia acel domn. Că el dacă promite ceva, va și face. Am purtat o discuție amicală și pe alt subiect, cu promisiunea că este off the record. Și așa a și fost. Asta mi-a dat încrederea că omul e de cuvânt.

    A trecut și Crăciunul, și a început luna martie. Am avut răbdare și am așteptat cuminte telefonul promis. Nu a mai venit. A trecut întreaga lună, dar domnul Ignat nu m-a mai sunat. Eram aproape convins că nu mai are numărul meu și de aceea nu m-a mai sunat, așa că în aprilie l-am sunat eu.

    „Bună ziua domnule Ignat”, spun. „Mihai Todoca sunt…”

    „Da, știu”, mă întrerupe el și dând de pământ cu tot scenariul meu. Deci avea numărul…

    „În maxim o săptămână și jumătate am promisiunea că liftul va funcționa. Doar niște piese să mai…”, dar eu nu îl mai ascultam deja. În capul meu era: „Haide, măi! Până și tu îmi dai răspunsuri din astea? Nu te diferențiezi cu nimic de Falcă, de UNII funcționari din Primărie, ca să nu mai spun de purtătorul de cuvânt?”

    Nu am mai crezut nimic din ceea ce îmi spunea directorul. A trecut și săptămâna aceea și jumătate, ba mai mult, a trecut toată luna aprilie. Am vrut să scriu în 1 Mai toată această poveste, dar am vrut să aștept să treacă sărbătorile.

    Și acum, epilogul. Liftul de la pasarelă nu funcționează nici acum, iar peste uși s-a pus un placaj. E pus de atâta timp încât e acoperit deja cu mâzgăleli care ar trebui să fie graffiti.  Domnii din Primărie se duc în continuare la lucru, asemenea și eu. Cererile pe 544 către Primărie sunt uitate prin colțurile unde se bea cafea și se discută discuții. Personajele noastre o duc în continuare bine, nederanjate cu un băț de cei care ar trebui să îi ia la întrebări. Comisia de recepție a pasarelei e și ea bine, apa curge pe Mureș, afară e soare și cald, iar lumea se vaccinează.

    Păcat că nu există și un vaccin pentru naivitate, aș avea mare nevoie de el.

    Articolele asociate:

    Promisiunea lui Falcă și a societății Tehnodomus, făcută persoanelor cu dizabilități, a împlinit 5 ani! Și cică mai durează până apa Mureșului ajunge la nivelul liftului de la pasarelă

    Un arădean a reușit să facă în șase minute ceea ce nu a reușit Primăria și DNA-ul în șase ani

    Banalul lift de la pasarela peste Mureș e pietroiul lui Sisif pentru o întreagă administrație locală

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.