marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Un arădean a reușit să facă în șase minute ceea ce nu a reușit Primăria și DNA-ul în șase ani

    Avem câteodată nefericita ocazie de a ne declara stupefiant de înfrânți, oricât am încerca și insista pe un subiect, pe o problemă, să se rezolve, suntem scuipați de undeva de sus în mod persiflant și ni se spune să avem răbdare, să nu mai fim răi. De multe ori noi, reprezentanții din presa locală suntem „ăia răi”, „ăia mai catolici decât papa”. În unele cazuri, da, în unele cazuri ba. Acum însă ne declarăm înfrânți în a mai spera că problema liftului destinat persoanelor cu dizabilități de pe pasarela râului Mureș va fi vreodată rezolvată. Deoarece este o problemă care împlinește anul acesta șase ani, fără ca cineva să fie tras la răspundere.

    Mailul primit aseară, însă, face mai mult decât toată implicarea Primăriei în toți acești șase ani. Cineva a văzut articolele noastre și a trecut pe pasarela peste Mureș, foarte probabil omul se ducea să se relaxeze pe terase. A ajuns la lift și a zis: „Mă, oare merge? L-au făcut în atâta timp? Hai să fac două poze și să le trimit celor care au scris despre asta”. Iar exact asta a și făcut omul, a scos telefonul, a făcut două poze, ne-a căutat adresa de mail, ne-a scris un mic text și a apăsat „trimite”. Din nou, a făcut înmiit mai mult decât Primăria în toți acești șase ani. Ce a făcut un cetățean în șase minute, nu a reușit Primăria în șase ani. De DNA nu mai vorbim.

    dddd

    Domnului care ne-a trimis pozele îi mulțumim pe această cale și totodată îi spunem ceea ce ne-a răspuns Primăria în 13 februarie, când am întrebat și noi, din nou, de lift:

    „Am vorbit cu colegii în legătură cu liftul. Până acum s-a reușit remedierea tuturor defecțiunilor, dar mai sunt necesare câteva lucrări suplimentare care urmează să fie făcute.

    Cert și sigur e că până la debutul noului sezon estival el va fi funcțional și preluat de societatea RECONS. Se dorește să se instaleze o cameră video care să ne permită o mai bună supraveghere a obiectivului. Se va amenaja o copertină care să prevină infiltrația apei în puțul liftului. Cam aceasta este situația.”

    Liftul nu este predat încă celor de la RECONS, știm asta deoarece am vorbit cu directorul RECONS Nicolae Mehelean, de la care am mai aflat totuși ceva: că o firmă a fost în urmă cu aproximativ o lună și a făcut ceva la lift. Probabil firma cu care am vorbit noi în februarie, Valcris, care nu a emis anumite certificate pentru a se putea face ISCIR-ul liftului. Pe această cale atragem atenția autorităților locale, Jandarmeriei, Poliției și Poliției Locale că administratorii și angajații ștrandului nu sunt paznici, polițiști sau gardieni și nu pot fugi după cei care au vandalizat din nou liftul. Câteva patrule pe acolo nu ar strica.

    Știm că încă nu este declarat deschis sezonul estival pe ștrand, așa că, tehnic, nu putem spune că Primăria ne-a prostit din nou declarând că „cert și sigur, liftul va funcționa la debutul noului sezon estival”, dar practic…

    Dacă ne întrebați ce a reușit arădeanul în șase minute, ne-a arătat că lui îi pasă

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Știu, este doar un lift pentru cei cu un handicap locomotor. Dar … mai trebuie să conving pe cineva că sunt o GAȘCĂ MAFIOTĂ, asta condusă de MUMEFIATUL PERMANENT ZÂMBĂREȚ. Bani, bani, bani și iar bani cheltuiți alandala. Important ca ei sa fie cheltuiți și dijmuiți de cine trebuie. Restul? … MIMĂM ȘI MINȚIM! Își freacă mâinile, jegoase și pătate de sânge, că dacă se strică trebuie din nou cheltuiți bani mulți.
      .
      Își bat joc de toți cetățenii, ce cu sârguință își plătesc dările la STAT. Despre respect nici nu mai poate fi vorba. Că fură, cred că nu mai există în orașul ăsta cineva cu neuroni funcționali, care ar mai putea să aibă vre-un dubiu. Iar DNA-ul (cel puțin cel zonal), condus odată de marea luptătoare anticorupție, susținută și iubită de domnul L.Notaros, este o Instituție la fel de coruptă și vinovată de toate aceste FURTURI pe față a găștii mafiote PNL-Arad.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.