După localele din duminica în care calendarul ortodox îl pomenește pe marele cărturar Antim Ivireanul, dar încă înaintea rezultatelor oficiale, se impun câteva concluzii evidente și mult discutate, dezbătute.

Se vorbește de victoria politică a liberalilor, cea matematică a pesedeilor și cea simbolică a useriștilor. Unii au observat și triunghiul format între București, Târgu Mureș și Timișoara, acolo unde s-au întâmplat lucruri decisive la nașterea democrației românești, orașe care și acum sunt în prima linie a schimbărilor prin vot din democrația astfel câștigată, mult prea originală însă.

Analizând un pic aceste formulări realizăm că în cele din urmă câștigătorul real al acestor alegeri este USR/PLUS, alianța care a fost instrumentală în victoriile de tip european din cele trei orașe menționate. La Timișoara prin victoria neamțului Dominic Fritz, la București prin cea a fondatorului USR, Nicușor Dan, iar la Târgu Mureș, spre deosebire de PNL, prin reținerea cu care s-a implicat în campania împotriva candidatului independent susținut și de UDMR, Zoltán Soós.

USR/PLUS, dincolo de greutățile începutului, încearcă să depășească capcana seculară a politicii românești, clădită pe principiul birocrației de partid și a dominanței perspectivei naționale, de fapt etnice, propunând o abordare mult mai apropiată de obiceiurile partidelor occidentale.

Din acest punct de vedere, USR/PLUS este în contradicție nu numai cu PSD, un partid criptocomunist, mai precis criptotatalitarian, dar și cu PNL-ul, câștigătorul politic al acestor alegeri, partid născut în lupta cu PSD-ul, dar care împrumută foarte multe din arsenalul oponentului său, înainte de toate principiul de clan birocratic, insistând în plus pe cel etnicist.

Demonstrația acestei realități este simplă: la prima participare la alegeri locale, USR/PLUS a performat masiv în orașele în care PNL-ul încă nu a ajuns alternativă la PSD, nereușind să pătrundă decât prin accident în ”teritoriu”, acolo unde birocrația celor două mari și tari neutralizează, fiecare în fieful său, șansele unui partid aflat la început.

Din acest punct de vedere Aradul este chiar exemplar.

Fief penelist de aproape 20 de ani, chiar un exemplu pomenit des ca fața cea întunecată a peneleului ajuns dominant, un loc în care se poate vedea că, odată stabilizată, puterea penelistă nu se deosebește prea mult de cea pesedistă, decât, eventual, prin clientelă. O situație ilustrată și prin modul brutal în care în anii trecuți peneliștii arădeni, orchestrați de omniprezentul Gheorghe Falcă, au faultat pe unde și cum au putut frageda inițiativă useristă arădeană. Din acest punct de vedere nicio diferență între practicile pesediste ilustrate de stăpânirea baronilor locali din sud. Același apetit pentru autoritate și control total, pentru investiții de casă, mascate de populisme ieftine.

Rezultatul acestor practici s-a văzut foarte bine în voturile arădenilor: PNL a obținut o majoritate covârșitoare în județ, acolo unde 80% dintre primării sunt deja de o vreme bună peneliste, dar a ajuns la limita inferioară în Arad, acolo unde, la prima sa participare la alegeri locale, USR/PLUS a obținut spre 30%, anulând majoritatea de ani de zile a PNL-ului și mai precis a lui Gheorghe Falcă în Consiliul Municipal.

Mulți arădeni se întreabă, cum se explică lipsa de succes a PSD-ului din Arad. Dincolo de specificul local, răspunsul este evident: nu are loc de PNL, cel care folosește aceeași metode în Arad precum ei în sudul țării. Poate că există diferențe doctrinare, practicile însă sunt aproape identice, de ce ar avea nevoie arădenii de un PSD din moment ce îl au și în PNL-ul patronat de Gheorghe Falcă?

Din acest punct de vedere, viitorul nu arată deloc liniștitor pe aici.

Revenind pentru o idee la nivel general, USR/PLUS, cel puțin prin doctrina europenistă a partidelor mai noi care încearcă să depășească politicianismul tradițional, este în opoziție atât cu PSD-ul, cât și cu PNL-ul. Mai la stânga nițel ca PNL și mai spre dreapta de PSD, USR/PLUS vizează nemulțumiții din ambele tabere, chiar dacă, de voie, de nevoie, având în vedere trecutul totalitar al PSD-ului și impresia falsă că PNL-ul nu de acolo vine, acum se vede nevoită să se alieze cu pseudoliberalii împotriva pseudostângii românești.

Situația aceasta care pare contra firii, dar nu este deloc așa, este ilustrată perfect de triunghiul speranței de pe harta alegerilor de duminică.

La Târgu Mureș, locul simbolic al manifestării principiului etnic, USR/PLUS s-a ținut departe de campania PNL împotriva candidatului de etnie maghiară, la Timișoara, orașul revoluției, a optat pentru un neamț adevărat, eliminând fără probleme simbolul vopsit al PNL-ului din Timiș, iar la București, de voie, de nevoie, a acceptat alianța cu liberalii pentru a-l susține pe președintele lor fondator, acum, foarte corect, independent.

Cu alte cuvinte, perfect european, a optat mereu pentru om sau oameni, nu pentru partide.

Poate aceste subtile trimiteri ar fi de folosit și de către useriștii arădeni, cei care, doar cu doi consilieri mai puțin decât liberalii lui Bibarț-Falcă, pot controla jocul din Consiliu dacă se aliază cu cine trebuie.

Nu de alta, dar pentru ei adversarul în viitor nu va fi PSD, din ce în ce mai izolat și în pierdere de viteză, ci tocmai acel PNL cu care la ora actuală, într-un mod inteligent, trebuie să colaboreze pentru a reuși să mai strâmbe nițel cercul dezamăgirilor permanente din România.