marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Jurnal de covid, continuare: am pateu, dar și un ghimpe în inimă

    de Iulia Notaros | 10 iulie 2020, 11:27 AM | Coronavirus | Recomandările editorilor | Reportaj

    1

    După luni de intensă așteptare și video apeluri, au venit ai mei la Budapesta și mi-au adus pateu. De toate felurile: mic, mare, cu pui, cu porc, cu porc dar iute. Le-am zis să aducă cât mai mult, parcă am presimțit ceva. Am străbătut apoi cu mașina Ungaria, ca-n vremurile bune, când mergeam prin țară la bunica sau unchiul: ei în față, eu în spate, vorbind vrute și nevrute, doar mama nu mai trebuie să se uite la hartă, că avem GPS. Am băut și o cafea oribilă de benzinărie, dar mi-a fost dor de ea, am sorbit-o cu poftă, estetica și plăcerea răului, ca la Arghezi. Undeva prin pusta maghiară ne-am uitat și la ultimele numere de COVID, cam măricele, dar asta este, euforia momentului era prea mare și nu le-am băgat în seamă.

    La Arad mă așteptau șapte găini și trei pisici- două de-ale noastre plus un motan roșcat care ne-a adoptat, să-i dăm mâncare și să-i poate face curte, strict platonic, pisicii noastre pitice și probabil asexuale. Mă aștepta tricoul cu UTA comandat în aprilie, speram să văd și un meci la televizor, dar n-a fost să fie, aveau adversarii cazuri de COVID. Am trecut și peste asta, că mă aștepta șezlongul din fundul grădinii, unde urma să citesc în neștire, ascultând soundtrackul estival grădiștean de care mi-era atât de dor: zumzăitul constant al insectelor, drujba unui vecin, mașina de tuns iarba a celuilalt, clopotele de la biserica de la blocuri, mama vecinului exclamând surescitată că a găsit un gândac de Colorado pe cartofi, câinele vecinului lătrând nici el nu știe de ce, alți câini răspunzând în cor. Greierii noaptea. Mama mi-a zis că încă nu se aud așa ca pe sfârșit de vară, dar în a doua seară, citind pe terasă, cred că totuși am auzit unul. Mă așteptau clătitele mamei și grătarele tatei, berile Ursus, pateul la discreție. Mă aștepta malul, să alerg din nou pe traseul pe care-l cunosc centimetru cu centimetru, mă așteptau ieșirile la cumpărături cu mama, întâlnirile cu prietenii din copilărie.

    107460318 219387545837731 1656459156307989917 n

    Totul părea aproape perfect. M-am dus la supermarket să-mi iau cremă de protecție solară, acolo m-am enervat puțin. Ins fără mască, se uită nervos la mine când îl rog să și-o pună, nu și-o pune, pleacă la alt raft. Alt ins se înghesuie în spatele meu la coadă, îl rog să țină distanța, e supărat, tot face pași mărunți spre mine ca la horă. Alt ins fără mască și la micul nostru magazin de cartier, supărat și el când vânzătoarea îl roagă, politicos, să și-o pună. „Am, dar am uitat-o” și se repede ca o hienă la beri. Adică nu ai, și intri fără ea, și te doare-n cot. Vânzătoarea oftează resemnat, deduc că are mușterii de genul omului nostru pe bandă rulantă. La mall, multă lume care și-a uitat și ea probabil masca, sau cei care o poartă sub nas, să-și îmbibe cusătura în muci și să răspândească liber toate particulele eliberate printr-un strănut.

    Că am înțeles că ne place să fim liberi, ca dacii înainte să vina romanii cu civilizația peste noi. Regulile și responsabilitatea ne plac se pare mai puțin, sacrificiul unor mici plăceri personale, deloc. Nici mie nu-mi place cu mască, am una dintr-o stofă groasă primită de la autoritățile locale din Terézváros-înainte să-mi sară careva în cap că vine asta de la Budapesta și face pe deșteapta, nici ungurii nu stau foarte bine cu disciplina asta cu măști și distanțare, dar au avut norocul de a porni pandemia cu cazuri foarte puține, și introducând rapid restricții, le-au ținut, în linii mari, sub control. Nu-mi place deci cu masca, mă mănâncă fața și nasul, mă dor urechile de la sfoară. Dar o port, că asta e regula. Știu că nu oferă protecție sută la sută, dar eu nu mor cu ea pe față, și măcar reduc riscul să moară altul dacă strănut pe el cu un eventual COVID asimptomatic. Sper în același timp să gândească și ei la fel, dar aflu că pentru mulți nec plus ultra-ul libertăților personale în zilele noastre e dreptul de a te suflica pe spinarea unui străin.

    107463985 321772625508225 507819371769380001 n

    Long and the short of it, cum zice englezul, e că mă aflu pe un tren spre Budapesta, cu trei zile înainte de data planificată, îmi ard obrajii de la masca pe care o port de trei ore, și mă gândesc că șezlongul meu din fundul grădinii e cel mai fain loc din lume, mama mi-a făcut supă din fasolea crescută de ea și nu am apucat să o gust, nu știu dacă motanul roșcat s-a cuplat până la urmă cu pisica vecinei și dacă a mai găsit tanti un gândac de Colorado pe cartofi. Nici meciul UTA-ei nu-l văd. Toate lucrurile astea mi-ar face mare plăcere, dar am decis să călătoresc azi pentru-că autoritățile maghiare se gândesc serios să introducă din nou restricții la frontieră, și le înțeleg perfect. Cazurile noastre sunt sărite de 600, la ei doar zece, e la mintea cocoșului. Dacă rămâneam și se impun restricții, riscam să-i pun pe ai mei pe drumuri să-mi fac teste de COVID, riscam la o adică, umblând brambura să-mi rezolv angaralele administrative, să mă infectez cu niște viruși importați de vreun dac liber și cu guturai, care zice el e gripă, sezonieră, că mai nou se pare că și vara e sezon. Riscam să duc treaba asta în Ungaria, eventual să-mi îmbolnăvesc apropiații. Riscam să-mi trebuiască noi zile de concediu și să le dau peste cap vara greu planificată colegilor mei.  Nu-mi place deci că sunt pe trenul ăsta și am lăsat toată reîntoarcerea mult dorită în stadiul de poveste neterminată. Dar am simțit că e datoria mea să o fac. Vă rog deci din suflet, spălați-vă pe mâini, țineți metrul jumate de distanță și purtați dracului masca, că nu e sfârșit de lume. Nu de alta, dar în două luni îmi trebuie din nou pateu.

    PS: Mi s-a părut că poanta de final cu pateul e faină, dar dincolo de glumă, cu puțină disciplină chiar poți salva viața cuiva. Sau poți să le permiți unor conaționali să-și facă vacanța la mare, sau să-și viziteze familia blocată undeva prin Europa. Poți să ajuți și economia. Importanța acestor finalități desigur diferă, dar o faptă bună tot ai făcut.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.