duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Două ore de protest în Piaţa Avram Iancu. Refugaţii ucraineni, abandonaţi de stat de cinci luni

    de Adriana Barbu | 6 septembrie 2023, 2:03 PM | Știri Arad | Topic special

    18

    Niciun ban de la statul român, deşi legea spune că exact statul e cel care îi va susţine pe ucraineni, pe refugiații de război. După ce au modificat actele normative care ofereau susţinere indirectă refugaţilor din Ucraina, plătindu-i pe românii care le ofereau acestora cazare şi masă, şi a îndreptat condiţionat sprijinul direct către refugiaţi, statul a uitat să le ofere susţinerea legiferată.

    Din luna mai 2023, modificarea legislativă a intrat în vigoare, iar ucrainenii de la Arad s-au pus să-și caute legal de lucru și să-și trimită copiii la școlile românești pentru a putea primi ajutorul statului. Doar că, din mai, niciun ban nu a mai venit de la statul român. De cinci luni, ucrainenii supraviețuiesc din mila celor care îi cazează, au adunat deja datorii de mii de euro către proprietarii în caselor căror stau și trăiesc, sau mai degrabă supraviețuiesc, se hrănesc, se îmbracă doar din mila ONG-urilor care au mai rămas să sprijine această cauză, uitată parcă nu doar de stat, ci și de români.

    În atare condiții, ucrainenii de la Arad au decis să sensibilizeze Guvernul şi opinia publică şi au solicitat de la Primăria Arad avize pentru organizarea unui protest, vineri, în Piaţa Avram Iancu.

    piata avram iancu

    Protestul urcainenilor va avea loc vineri, de la 10.00 la 12.00, în Piața Avram Iancu

    Protest al refugaţilor ucraineni, vineri, în Piaţa Avram Iancu

    Primăria Arad prin „Comisia pentru avizarea adunărilor publice” şi-a dat acordul pentru eveniment şi, ca atare, vineri, între orele 10.00 şi 12.00, ucrainenii din Arad vor putea fi văzuţi, iar problemele lor vor putea fi auzite în Piaţa Avram Iancu, în cadrul protestului generat de „întârzierea plăţilor promis de guvern cetăţenilor ucraineni”.

    Ucrainenii se vor întâlni vineri în centrul Aradului, îşi vor striga disperarea şi speră că se vor face auziţi, vor salubriza zona după protest şi se vor îndrepta mai apoi spre joburile lor prost plătite sau spre casele lor închiriate pe care nu şi le mai permit de cel puţin cinci luni.

    ucraineni o raza de sperata

    La  Centrul „O rază de speranță”, în primăvara lui 2023

    Singurele raze de speranțe pentru ucraineni

    Ce a mai rămas pentru ei aici la Arad, sau peste tot în România?

    Asociaţii, aşa cum e Aradul civic, care le sunt pe mai departe aproape, minut de minut, alte asociaţii care le întind din când în când, în limita posibilităților, o mână de ajutor, ONG-urile mari din occident, care n-au uitat să le sprijine cauza și să-i ajute să facă față zilei de mâine, așa cum e cazul UNICEF, școlile și centrele creştine, aşa cum e Centrului creştin „O rază de speranţă” din Arad , şi americanii de departe.

    Singura veste bună pentru ucrainenii de la Arad, sau una dintre puţinele, e faptul că în curând se va deschide ușa noului sezon de afterschool „Ray of Hope” (O rază de speranță), iar copiii ucrainenilor nu se vor mai simți atât de singuri. Ușa se va deschide cu musafiri din Statele Unite și cu promisiunea că cei mici vor avea parte de o săptămână întreagă cu lingviști și cu gustări dulci, grătare, jocuri, deprinderi de meserii, comunicare și multe alte surprize. Aici activitățile sunt gratuite, așa că ucrainenii nu trebuie să stea să aștepte după banii statului.

    Săptămâna americană de la Arad

    La „O rază de speranță”, Săptămâna americană începe duminică, 10 septembrie, de la ora 18:00, la RCE Speranța copiilor şi continuă luni, marți, miercuri și joi, de la ora 15.00, în incinta „Ray of Hope”, Biserica Baptistă Speranța, pentru a se încheia joi, de la ora 18.00, tot ca RCE Speranţa copiilor, cu petrecere cu grătare, jocuri, muzică, voie bună.
    Nicio altă rază de speranță nu pare însă să mai umple golul lăsat de războiul cu rușii în inimile și viețile ucrainenilor de la noi.

    Cum sună actul normativ pe care statul nu-l respectă

    Hotărârea nr. 368/2023 pentru stabilirea cuantumului, condițiilor și a mecanismului de acordare a sumelor forfetare potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, modifică legislația privind acordarea acestui sprijin valabilă până atunci. În actul de mai sus sunt prevăzute cuantumurile sumelor forfetare, precum și condițiile și noul mecanism de acordare a acestora, începând cu 1 mai 2023.

    Potrivit juridice.ro, „Cuantumul sumei forfetare, se va acorda în mod diferențiat, astfel:

    – pentru primele 4 luni consecutive, suma va fi compusă dintr-o sumă pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în cuantum diferențiat, respectiv de 750 lei/lună pentru persoana singură și 2000 lei/lună pentru o familie, precum și dintr-o sumă pentru acoperirea cheltuielilor de hrană în cuantum de 600 lei/ lună pentru fiecare persoană.
    – începând cu a 5-a lună până la finele anului 2023, compusă dintr-o sumă pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în cuantum diferențiat, respectiv de 750 lei/ lună pentru persoana singură și 2000 lei/lună pentru o familie.
    Condițiile de acordare a acestor sume forfetare se modifică, astfel:
    – pentru prima lună, singura condiție impusă este ca străinul să fie beneficiar al protecției temporare.
    – pentru următoarele 3 luni, condițiile sunt:
    a) solicitantul și membrii familiei acestuia care îndeplinesc condițiile pentru a fi încadrați în muncă pe teritoriul României să fie înregistrați la una din agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă sau a Municipiului București sau, după caz, să fie încadrați în muncă pe teritoriul României.
    b) să aibă înscriși copiii minori care îndeplinesc condițiile pentru a frecventa o formă de învățământ preuniversitar, în grupe/clase/formațiuni de studiu din unitățile de învățământ preuniversitar în una din modalități:
    – în calitate de antepreșcolari, preșcolari sau elevi, sau
    – în calitate de audienți, sau
    – să frecventeze activități educaționale din oferta altor instituții/organizaţii, precum hub-uri sau centre educaționale organizate în unități de învățământ de către autorități ale administrației publice locale sau organizații neguvernamentale din zonele cu un număr mare de beneficiari ai protecției temporare, centre UNICEF Blue Dot deschise pe teritoriul țării în parteneriat cu MFTES, palate și cluburi ale copiilor, centre comunitare de învățare permanentă, centre educaționale pentru preșcolari, școli de artă sau centre culturale.
    – începând cu a 5-a lună până la finalul anului 2023:
    a) solicitantul și membrii de familie ai acestuia să fie încadrați în muncă;
    b) să aibă înscriși copiii minori potrivit modalităților descrise mai sus.”

    Actul normativ pe care statul l-a emis și nu-l respectă a intrat în vigoare la 26 aprilie 2023.

    Citește și:

    Copiii războiului (2). Speranţe pentru 80 de copii ucraineni „pierduţi” în Arad
    La marginea războiului. Aradul, casă pentru 342 de copii ucraineni rămași fără ţară

    Ultima noapte în România, întâia noapte (înapoi) la război. Cum arată vacanța de vară a refugiaților ucraineni

     Polițist, fotbalist, dansator. Planurile de viață a lui Serhii, copilul unei familii de ucraineni care şi-a abandonat casă după casă din cauza ruşilor

     * „Mamă, hai, hai, de ce stăm? Hai să ne ascundem!” – Ian, 11 ani, ucrainean refugiat în Arad

    * Ce vrei pentru tine, Yana? „Să dorm câteva ore”. Din Sumî în Arad, singură, cu șapte copii

    * Tunsoarea lui Ronaldo, o bicicletă, un câine de pază şi o pisică pe care să o mângâie- dorinţele lui Denis, ucraineanul de 8 ani care a trăit la graniţa cu Rusia

    * Ksenia, prinţesa care a fugit de război, se întoarce la Kiev

    * Copiii de la capătul războiului. Arad, casa celor 342 de copii fără ţară

    *  Copiii războiului (2). Speranţe pentru 80 de copii ucraineni „pierduţi” în Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cata prostie si indiferenta poate fi in tara asta! Hai, spune-ne tu cum nu primesc romanii nostrii get-beget ajutoare mai mari, sa poata infunda birturile de dimineata de la ora 8, cu vodca si berea in fata. Si asat pentru ca dam bani la ucraineni. Ar trebui sa te trimita si pe tine odata cu ei, sa gusti putin din ororile razboiului, dacule liber, ai primit democratie fara sa vrei si acum nu stii ce sa faci cu ea?

      --14 voturi
      +1
      -1
    2. Cu regret și compasiune pt situația lor deloc fericită, totuși, în aceste luni de când stau aici, ar cam fi trebuit să-și facă o imagine CÂT-DE-CÂT REALISTĂ a ceea ce se întâmplă în România:
      – și anume că, Puterea administrativ-politică, economică și juridică, ESTE INTERESATĂ DOAR DE PRIVILEGIILE PROPRII, omul de rând fiind lăsat la „mila Domnului” (vedeți Centrele de bătrâni, Spitalele, Educația, Sistemul de pază și ordine, etc.).😡
      .
      Și-atunci, de unde speranța ca această Putere ar fi mai interesată de nevoile lor, când n-o face pt PROPRII CETĂȚENI …?🤔
      Dragilor, invățați că, dacă nu vă luați viața în propriile mâini, sprijin de la Statul român – prin reprezentanții săi -, n-o să mai primiți (așa „de-a moaca”, dacă nu pică ceva „parandărăt” și „amărâtului de funcționar).
      .
      PS: uitați-vă cum e și cu proiectele PRIVATE pt Fonduri Europene: dacă nu le pică ceva funcționarilor, mai bine lasă banii să se întoarcă NEACCESAȚI, înapoi la UE, decât să le dea „undă verde”, așa, „de-a moaca”… 😥

      +4 voturi
      +1
      -1
    3. Parerea mea este ca prin acel act normativ pe care spuneti ca statul roman nu-l mai respecta s-a aplicat o doza prea mare de compasiune pentru femeile si copiii ucrainieni, in comparatie cu doza de compasiune pe care statul roman, ong-urile si presa il arata fata de mamele si copiii romani, care traiesc in conditii extrem de grele, mult sub nivelul de trai asigurat refugiatilor ucrainieni, cel putin in primul an de razboi.
      Nu cred ca statul roman trebuie sa le acorde refugiatilor ucrainieni mai mult decat poate asigura propriilor cetateni aflati in nevoie.

      +7 voturi
      +1
      -1
    4. Din informatiile care ni s-au oferit de cand a inceput razboiul si pana in prezent, in cea mai mare parte a Ucrainei nu a cazut nici o bomba, nu a fost nici vorba de razboi. Se puteau retrage acolo. Zona de razboi cred ca se intinde pe mai putin de jumatate din tara.
      Dar ma mir ca nu vedeti si alte diferente, cum ar fi de exemplu ca familiilor nevoiase cu multi copii de la noi nu le da statul mii de lei pentru chirie si nici 600 de lei pentru hrana pe fiecare membru de familie.

      +10 voturi
      +1
      -1
    5. Au ajuns în această situație datorită celor pe care i-au ales. Acum sunt cobaii americanilor.
      Americani am înțeles că vor venii să le dea grătare și să îi binedispună pe copii dar dacă tot i-au adus în această situație de ce nu îi duc la ei în țara făgăduinței.
      După război vor uita de ei ca și de afgani.
      Păcat că încă un popor a căzut în plasa experimentală a americanilor.
      Slavă Ucraina!

      +8 voturi
      +1
      -1
    6. Stau și ma gândesc ca mult dintre romanii nostri sunt foarte saraci si statului roman nu se uita la ei doar in timpul alegerilor își mai aduc aminte de ei si doar atât..
      De ce oare politicieni nu taie pensiile speciale si incep ajutorqreq romanilor si după restul???

      +3 voturi
      +1
      -1
    7. Imi pare rau,sincer pentru ei si nu mi-ar place sa fiu in locul lor…doar ca in acelasi timp,mama mea,85 ani,cu peste 47 ani de profesorat,Limba Romana,are o pensie mizera,la cate mii de elevi i-au trecut pe la catedra,pe vremea cand scoala era scoala…Si ca si cum nu ar fi destul de tragic,de cate ori i se mareste pensia cu cate 20-30 Lei,isi mai pierde din compensari….
      In Ucraina,romanii sunt non-grata…La fel in fosta Yugoslavie,Ungaria,etc…
      OK.Am inteles empatia,ajutorul si sentimentul de a ajuta…dar totul are o limita!
      Ar trebui sa studiezi putin istoria,sa vezi cam(daca)Ukraina are un trecut inainte de WW1…Eventual ar trebui sa vezi harti vechi,cam cum Ukraina a fost infiintata ca tara tampon,din teritorii furate tarilor vecine,printre care si noua.
      Sa nu crezi ca occidentalii doneaza arme si tehnologie militara cu titlu gratuit….Totul e pe bani…Vor plati 100 de generatii de acum incolo,”ajutorul”.

      +1 voturi
      +1
      -1
    8. Europa sufera din lipsa fortei de munca. De aceea migreaza oameni din Asia in Europa. Si in Romania sunt multe locuri de munca neocupate. Si ingineri romani care nu au vorbit limba germana au lucrat in constructii. Sau referenti universitari din Arad au muncit la santier in SUA, sau chiar fosti antreprenori aradeni. Nu inteleg ce ajutor asteapta acesti oameni cand granita Europei plina de locuri de munca a fost deschisa pentru ei ?

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.