vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivDomnule Ponta! Ce faceți cu asemenea oameni? Directorul Apia Arad, Gheorghe Alda, a dat 600 de milioane de lei familiei Colțeu – „moștenitoarea” satului Nadăș, ca subvenție în 2014, deși terenurile sunt sechestrate de DNA!

    de Alin Olteanu | 13 noiembrie 2014, 6:30 PM | Investigaţii

    5

    Se spune că vameșul e tata hoților. Și că întotdeauna acesta, în prima fază, întinde mâna și după aceea bagă capul… Noi nu putem spune că suntem neapărat de acord cu vorbele încetățenite în popor, însă, ceea ce vom dezvălui azi ni se pare absolut revoltător și ne pune încă și mai serios pe gânduri. Mai mult, ne întrebăm, pe mâinile cui e țara asta? În timp ce omul de rând se zbate zi de zi ca să aibă grijă de familie, alții, aceiași de ani de zile, cu rânjete ironice, șmechere, își văd de treburile lor aducătoare de îndestulare. Își bat joc de noi toți fără nici cea mai mică remușcare. Sau, poate, nici nu mai gândesc când simt teancurile în mână…

    Gheorghe Alda, fostul director al Direcției Vamale Arad,

    un ins uns cu toate alifiile, rezistent la orice schimbare de sistem (mai trebuie să spunem de ce și cum?…) a reușit, prin metode care nu ne scapă dar pe care, recunoaștem, (acum) nici nu le putem proba, așa că nu le enumerăm, să ajungă director la una dintre cele mai importante agenții românești, adică APIA – filiala Arad (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură). Pus de pedeliști, a rezistat – cum a reușit asta ne-o pot spune doar mai-marii PSD, domnii Căprar și Măduța – cu brio și acum promovează ideile Guvernului Ponta în teritoriu. Că ascultă sau nu de premier, nici nu e treaba noastră din moment ce atâția oameni au considerat că acest Alda e super-specialistul care nu poate fi înlocuit din funcția de director. Însă, investigațiile Special Arad au fost declanșate cu gândul – fapta pot s-o dovedească doar procurorii DNA – la acte care nu au nicio legătură cu  demersurile legale ale unui conducător de instituție.

    Cazul Nădăș este supercunoscut în România

    și se știe cum familia Colțeu a devenit stăpână pe mai bine de 8000 de hectare de pădure, pășune și teren arabil în baza unui așa-zis testament, cică veritabil. În fine, ca să n-o lungim prea mult, în luna februarie procurorii DNA au descins la Nadăș – am fost acolo și am trăit o dată cu sătenii bucuria că cineva le bagă în sfârșit în seamă rugămințile-, au luat toate documentele și, nu după multă vreme a venit bumerangul: Sentința definitivă și irevocabilă dată de anumiți magistrați arădeni a fost suspendată, adică „moartă” o perioadă de timp, iar Colțeilor li s-a luat dreptul de a exploata suprafața de mii de hectare de teren pe care susțin că au moștenit-o. Ca să fim în strânsă legătură cu juriștii, spunem așa: Familiei Colțeu i-a fost suspendat Serviciul Silvic și este începută urmărirea penală vizavi de faptul că se pune în discuție calitatea de moștenitor a acesteia. Așa că, Colțeii nu au voie să facă nimic pe teren. În concluzie, pentru celeritatea procesului au fost suspendate toate procedurile care decurg din pretinsul act de proprietate al familiei Colțeu.

    INCREDIBIL, INIMAGINABIL, ȘOCANT!

    Pentru  Gheorghe Alda, directorul APIA Arad, n-a contat demersul organelor statului și fostul vameș a aprobat către familia Colțeu plata subvențiilor pentru terenuri agricole și pășuni! Astfel, cei care acum sunt cercetați de DNA pentru că ar fi beneficiat de un testament fals, au primit ca subvenție-recompensă din partea statului român, a Guvernului României mai precis, suma de 60.000 de lei noi (aproximativ 6oo de milioane de lei vechi) ca avans, urmând să mai primească diferențele la final de an!

    Ca să faci așa ceva ar trebui să fi ori prost

    (ceea ce nu credem că e cazul), ori slugă, ori complice și, deci, partener de afaceri cu familia Colțeu. Sau inconșient. Dar… încă o variantă, se poate să fii șantajat sau șantajabil…  Asta pentru că subvențiile se dau pentru lucrări de întreținere a pășunilor sau pădurilor. Nu sunt un premiu de la APIA pentru indiferent ce proprietar, mai ales dacă acesta nu are voie să intervină în niciun fel asupra terenului.

    Practic Alda le-a dat Colțeilor o grămadă de bani, bani care s-ar fi cuvenit Direcției Silvice (statul român) și sătenilor, iar când l-am întrebat, în baza Legii 544/2001, cu privire la chestiune, dându-i astfel șansa să își spună părerea, vameșul nu numai că s-a eschivat, ba dimpotrivă, a fost și ironic, explicându-ne cu lux de amănunte de ce APIA nu poate să ofere informațiile cerute de jurnaliștii de la Special Arad. Or, tocmai asta ne-a pus pe gânduri în privința caracterului domnului Alda și, mai ales, în privința adevăratelor motive pentru care a crezut el de cuviință că statul român trebuie să aibă grijă de necesitățile financiare ale familiei Colțeu – obișnuită cu bani mulți, enorm de mulți, din vânzarea lemnului pe care îl are în pădurile din Nadăș.

    DNA-ul…

    așa cum ne-a obișnuit în ultimul an, trebuie să-și facă treaba. Și, dacă în cazul de față, este împuțită, atunci s-o curețe și s-o dea cu spray. Iar Victor Ponta… să ia măsuri urgente.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. NU VA MAI MIRATI DE NIMIC,IN GENA LOR BOLSEVICO-SECURISTA NU ESTE DOAR UMILIREA NATIEI,FURTUL LA SCARA INIMAGINABILA,MINCIUNA ORDINARA,MANIPULAREA PROSTIMII DAR SI DISTRUGEREA ROMANIEI,INTOARCEREA EI SPRE RUSIA PUTINIANA! JOS LABELE,PONTRAXULE SI PENALII TAI DE PE ARDEAL/BANAT!

      +1 voturi
      +1
      -1
    2. „…ori slugă, ori complice și, deci, partener de afaceri cu familia Colțeu”. E clar ca cristalul ca acest individ e parte din acest grup de criminalitate organizata. Mai fac parte si cei care au semnat hartiile din dosarul depus la APIA, adica primarul com Taut -Gh. Ples. Astia continua sa se infunde. Munitie in plus pentru procurorii DNA Timisoara.

      +2 voturi
      +1
      -1
    3. COMUNICAT – CONFLICT DE INTERESE PENAL ȘI FALS ÎN DECLARAȚII – ALDA GHEORGHE, DIRECTOR EXECUTIV AL AGENȚIEI DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ (A.P.I.A.) – CENTRUL JUDEȚEAN ARAD

      1 aprilie 2014, 14:45
      și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Județean Arad
      Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese în materie penală, precum și posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații în cazul lui ALDA GHEORGHE, Director executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Județean Arad.
      La data de 17 martie 2010, ALDA GHEORGHE, în calitate de Director Coordonator al Centrului Județean AP.I.A. Arad, a semnat pentru aprobarea deciziei de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață – campania 2009, decizie în urma căreia societatea (în cadrul căreia soția sa deține calitatea de asociat) a primit de la A.P.I.A. Arad plăți în sumă de 210.078,16 Lei (49.805,16 euro).

      Totodată, în luna martie 2010 și decembrie 2012, ALDA GHEORGHE, în calitatea sa de Director executiv A.P.I.A. Arad, a intervenit în procesarea cererilor de plată ale firmei S.C. COM ABM S.R.L., prin aprobarea listelor de plată în anii de campanie 2009 și 2012.

      Astfel, acesta a încălcat dispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său […] se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

      De asemenea, în declarația de avere aferentă anului fiscal 2010, ALDA GHEORGHE a declarat la „Capitolul VII – Venituri din alte surse” faptul că soția sa a obținut de la S.C. COM ABM S.R.L. venituri din dividende în sumă de 250.000 Lei, fapt neconform cu realitatea, întrucât aceasta obținuse de la societatea comercială, în anul fiscal 2010, venituri din dobânzi în sumă de 350.000 Lei, rezultând faptul că ALDA GHEORGHE a declarat greșit atât sursa venitului obținut de către soția sa, cât și cuantumul acestuia.

      În declarația de avere aferentă anului fiscal 2012, ALDA GHEORGHE a declarat la „Capitolul VII – Venituri din alte surse”, faptul că soția sa a obținut de la S.C. COM ABM S.R.L. venituri din dividende în sumă de 100.000 Lei și, de la S.C. EUROCATAL S.R.L., venituri din dividende în sumă de 200.000 Lei, fapt neconform cu realitatea, întrucât soția acestuia a obținut, în anul fiscal 2012, venituri din dividende doar de la S.C. EUROCATAL S.R.L.

      Astfel, au rezultat indicii privind săvârșirea de către acesta a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută și pedepsită de art. 326 din Codul Penal al României, conform căruia „Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute la art. 175, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

      Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către ALDA GHEORGHE a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Noul Cod Penal al României, și a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal al României.

      ALDA GHEORGHE a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare. Persoana evaluată nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
      Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.