Insolvența dealerului KIA din Arad: datorii de peste 5 milioane de euro și peste 100 de clienți care nu și-au primit autoturismele achitate
Prima parte a anului 2026 vine, din păcate, cu unul dintre cele mai sensibile cazuri din domeniul auto din România, o situație care se consumă, pentru moment, mai ales în afara spațiului public: cazul „KIA Arad”.
Societatea LUK MOTOR ROM AUTO SRL din Arad, administrată de Andrei Luca, este cunoscută la nivel local drept reprezentanța KIA din municipiu. Compania desfășura, în baza unui contract de dealer încheiat în anul 2013, activități de comercializare a autoturismelor marca KIA către clienți finali.
În martie 2026, KIA ROMAUTO SRL, compania care reprezintă marca KIA în România, a reziliat contractul de dealer al societății din Arad. În consecință, LUK MOTOR ROM AUTO SRL nu mai poate comercializa și nici reprezenta marca KIA.
La scurt timp, mai exact în aprilie 2026, societatea și-a cerut insolvența la Tribunalul Arad, iar instanța a admis solicitarea.
Potrivit informațiilor pe care le-am obținut, datoriile companiei depășesc 25 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 5 milioane de euro. Dimensiunea obligațiilor financiare nu reprezintă însă singurul element care atrage atenția în acest caz.
Miza reală a cazului o reprezintă situația clienților care susțin că au achitat integral sau în mare parte autoturismele comandate, direct ori prin intermediul unor firme de leasing, fără ca vehiculele să fie livrate până în prezent. Din datele disponibile până acum, numărul persoanelor fizice și juridice afectate ar depăși 100.
În luna aprilie, doi dintre clienții care afirmă că au fost prejudiciați și care au discutat cu noi ne-au solicitat să nu publicăm informațiile obținute la acel moment, pentru a nu afecta negocierile aflate în desfășurare, atunci, cu KIA România.
Din informațiile obținute de noi ulterior reiese însă că discuțiile ar fi vizat doar un număr restrâns de persoane, doar 5-6 clienți reușind să își primească autoturismele comandate. Restul persoanelor afectate vor fi nevoite, cel mai probabil, să se înscrie la masa credală pentru a încerca recuperarea sumelor achitate sau a autoturismelor comandate.
Cum s-a ajuns în această situație este, în acest moment, dificil de stabilit cu exactitate, mai ales în lipsa tuturor documentelor relevante. Totuși, analiza actelor consultate până acum indică existența unor probleme financiare acumulate în timp, pe fondul întârzierilor de livrare, al creșterii datoriilor și al dificultăților de finanțare.
Conform informațiilor noastre, obligațiile financiare ale societății au crescut pe parcursul mai multor ani. La un moment dat, ar fi existat inclusiv discuții privind stingerea unor datorii prin transferul halei și al terenului aferent către KIA România, însă tranzacția nu s-ar fi concretizat.
Documentele analizate arată că societatea a încercat să gestioneze întârzierile de livrare și nemulțumirile clienților prin diferite măsuri compensatorii, printre care acordarea unor discounturi, plata unor penalități sau punerea la dispoziție a unor autoturisme închiriate, inclusiv cu cheltuielile de combustibil suportate de companie.
În cererea adresată Tribunalului Arad, administratorul societății susține că întârzierile de livrare generate în perioada pandemiei COVID-19 de către fabricant și importatorul autorizat au afectat grav activitatea companiei. Și aici se arată că, pentru menținerea relațiilor comerciale cu clienții, societatea ar fi acordat diverse facilități persoanelor afectate de întârzieri, inclusiv discounturi, penalități contractuale și autoturisme de înlocuire.
Până la acest moment, nu există o poziție publică oficială privind eventuale măsuri de compensare pentru toți clienții afectați de situația societății din Arad.
Administratorul fostului dealer KIA de la Arad nu a dorit să comenteze pentru Special Arad cele întâmplate.
Citește și:
Viața, așa cum e – O fântână prea mică pentru un primar obișnuit să încalce legea
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)