vineri, 3 mai, 2024

Special Arad Logo

    Colegiul „Csiky Gergely” și-a trimis profesorii în Grecia prin proiectul SEE

    de Lucian Dănilă | 23 iunie 2023, 4:48 PM | Educaţie | Știri Arad

    0

    Colegiul „Csiky Gergely” face parte din proiectul SEE (Spațiul Economic European), un proiect bazat pe granturi norvegiene, iar prin acest proiect mai multe cadre didactice de la instituția de învățământ arădeană a avut ocazia să viziteze Grecia, scopul fiind formarea profesională a profesorilor de la catedra de tehnologii.

    Ne-a povestit despre acest proiect Paul Hasas, cel care predă la catedra de turism în cadrul Colegiului „Csiky Gergely”.

    „Scopul proiectului este formarea profesionala pentru profesorii de la catedra tehnologii și partenerii de practică pe care noi îi avem. Principalele probleme pe care le întâmpinăm la practică sunt legate de colaborarea destul de grea pe care o avem cu firmele, cu unitățile de practică, turism și economic, hoteluri, restaurante, supermarketuri. Este o problemă de colaborare, de încredere”, spune Paul Hasas.

    Astfel, prin proiectul SEE, mai multe cadre didactice de la instituția de învățământ din Arad, au avut ocazia să participe la un schimb de experiență în Grecia, în orașul Katerini.

    „Am fost plecați șase profesori în Grecia, în orașul Katerini, în perioada 7-11 noiembrie. Am fost profesorii de la catedra de tehnologii, iar cu noi a mai fost o profesoară de limba engleză și doi reprezentanți ai unităților de practică ai firmelor. Proiectul a constat în a participa la un model pe care școala de acolo din Katerini ni l-a oferit”, a continuat profesorul arădean.

    „Noi am participat la un tur al școlii, am văzut modelul lor, ne-au prezentat modelul în care funcționează practică și în Katerini. La greci practica nu e ca la noi. La ei sistemul e diferit, au trei ani de cursuri după care au un an întreg de practică. Am vizitat partenerii lor de practică. Am fost la un hotel-boutique care se baza mult pe tradiții locale, gastronomie locală, totul bio, produse cumpărate de la comunitatea locală. A doua zi am văzut o agenție de turism, Velonis, am văzut ce înseamnă practica elevilor în agenții, dar la noi agențiile sunt mai reticente, nu pot intra elevii în baza lor de date. La ei se semnează un contract înainte și pot folosi programele lor, softurile lor”, ne-a povestit Paul Hasas din experiența trăită în Grecia.

    „Apoi am vizitat un supermarket și o fabrică de hârtie, Maxipaper, care are o rețea întreagă de distribuție și am văzut aici partea de marketing. Au produse chiar și în România.

    Ultimul partener pe care l-am văzut a fost în penultima zi când am fost la biroul de contabilitate a Mariei Atanasaki. Acolo se lucrează cu bani, cu confidențialitate. În România, partea de practică la contabilitate o facem mai mult în școală. Nu găsim oameni dispuși să primească elevii în practică. La greci e la fel, se semnează contracte de confidențialitate”, a continuat profesorul.

    Apoi a amintit și de alte diferențe de practică între sistemul din Grecia și cel românesc. „La greci, partenerii de practică nu sunt căutați de școală ca în România. La ei ministerul se ocupă. La noi, la supermarketuri, e mai simplu. La restaurant și hotel avem tot timpul cereri, dar rămâne partea de turism și de contabilitate, unde este greu de pătruns. Am avut timp de reflexie în Grecia, de discuții, și am avut cu noi doi parteneri, printre care și pe cei de la Jelen, cu care am discutat multe lucruri pozitive”, a încheiat Paul Hasas.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.