Ultimul film din programul zilei de sâmbătă la fARAD ar fi „mers” mai degrabă în tema ediției din 2017, „Celebritate”, doar că nu avea cum, fiindcă documentarul a apărut abia anul trecut, în 2022. Asta nu înseamnă, însă, că nu avea ce căuta în tema acestui an, „Om bogat, om sărac”. De fapt, este exemplul perfect pentru ambele fețe ale monedei. Protagonista, celebra cântăreață Cesária Évora, era în egală măsură o celebritate și o anti-celebritate, o divă și o anti-divă, o femeie născută și crescută în sărăcie, trezită peste noapte bogată și pe același piedestal cu vedetele internaționale, într-o lume mondenă în care s-a potrivit ca nuca-n perete. Povestea ei este atipică, de o raritate fulminantă. Dacă nu exista, trebuia inventată.

Pentru un film documentar, este un subiect formidabil de ofertant, chiar și în măsura în care putem spune că viața Cesáriei Évora este arhicunoscută. Regizoarea portugheză Ana Sofia Fonseca (prezentă la fARAD, ieri seara) și-a ales astfel o sarcină pe cât de ușoară pe de o parte, pe atât de grea, pe de altă parte. După cum a povestit arădenilor după proiecție la Cinema Arta, i-a trebuit câțiva ani până să se convingă că este „vrednică” să realizeze acest documentar (este abia al doilea din cariera ei), apoi luni întregi ca să-l convingă pe impresarul artistei, José „Djô” da Silva, ca să o ajute în acest demers, și încă câțiva ani până să reușească să adune filmările și înregistrările de arhivă de la televiziuni și radiouri, precum și fotografii și casete video personale de la membrii familiei sau de la cei cu care Cesária a intrat în contact de lungul vieții. A fost, pentru ea, o reală aventură, o veritabilă muncă de investigație să traseze splendida și înduioșător de dramatica cronologie de viață a Cesáriei Évora, dar cu siguranță a meritat efortul.

De la anti-vedetă, la tanti-vedetă

Pentru cei care – cumva – nu sunt familiarizați cu povestea „divei desculțe”, imaginați-vă o tanti din Capul Verde (țară insulară în largul coastelor Africii de Vest, la sud de arhipelagul spaniol Gran Canaria), urâtă, trecută de prima tinerețe, deloc sofisticată, născută și crescută în sărăcie, dar cu un talent divin, un simț înnăscut al muzicii și o voce de aur, neșcolită, crudă, gravă (specifică contraltelor), impecabilă prin naturalețe. Muzica ei se înscrie în genul numit „morna”, specifică Republicii Capului Verde, inspirată din portugheza fado cu elemente blues, chanson și habanera, iar versurile sunt în mare parte melancolice, despre iubire, nostalgie și dor de casă, melodii simple despre sentimentele, gândurile și necazurile unui popor simplu, fostă colonie portugheză și un fost centru al comerțului Atlantic cu sclavi.

Crescând în sărăcie, Évora și-a început cariera de cântăreață în barurile locale la vârsta de șaisprezece ani, în 1957. A avut o popularitate modestă în Capul Verde în anii următori, dar s-a retras de la cântat când nu i-a oferit suficienți bani pentru a-și îngriji copiii. De asemenea, încă de atunci s-a confruntat cu un prim stadiu al depresiei maniacale (tulburare bipolară), închizându-se în casă și izolându-se de lume mai bine de un deceniu. A urmat perioada de bună dispoziție anormal de crescută (tipică bipolarității), în care s-a întors la muzică, în 1985.

Avea deja 44 ani când norocul incomensurabil s-a trântit neanunțat în viața ei, schimbând radical traiectoria carierei sale. Nimeni nu și-ar fi imaginat că va ajunge o celebritate mondială, cu atât mai puțin ea, dar miracolul s-a produs. Partea masivă a norocului a avut și un nume, José „Djô” da Silva, producătorul muzical care a descoperit-o pe Cesária și a semnat-o la casa lui de discuri, Lusafrica.

În 1988, și-a lansat albumul de debut, „La Diva Aux Pieds Nus” (Diva desculță), un titlu ce s-a oferit de la sine, deoarece cântăreața, în simplitatea ei debordantă (și din cauza unor negi pe picioare care o împiedicau puțin în deplasare), prefera să urce pe scenă fără a purta încălțăminte. Nu în ultimul rând, nereușind – și neavând efectiv chef – să se adapteze regulilor mondene și etichetelor highlife, a fost lăsată să fumeze și să bea alcool până și pe cele mai classy scene ale lumii.

The Unbearable Lightness of Being*… Famous

În tot acest timp, Cesária Évora a avut un singur vis: să aibă o casă proprie. În cele din urmă a apucat să-și cumpere o casă etajată relativ spațioasă, dar nu neapărat spectaculoasă, după ce în primii ani și-a irosit toți banii pe cadouri date tuturor cunoscuților și necunoscuților care i-au ajuns în cale, nefiind în stare, parcă, să facă față celebrității aflate într-o ascensiune incredibilă, neînțelegând parcă în totalitate ce i s-a întâmplat și ce înseamnă bogăția financiară. Spunea, în mai multe interviuri, că viața ei nu s-a schimbat cu nimic, decât prin faptul că își permitea deja să bea whiskey mai des și să fumeze mai mult.

Viața ei a fost catapultată pe un carusel nebun cu care reușea cu greu să țină pasul până și documentarul regizat de Ana Sofia Fonseca, bombardând pur și simplu ecranul cu titluri de ziar din toate colțurile lumii și aglomerând scenele cu filmări peste filmări din turneul global al cântăreței. A cântat în Spania, Franța, Japonia, Belgia, Germania, Elveția, Rusia, Kazahstan, Brazilia, Senegal, Italia, Suedia, Canada, Marea Britanie (de exemplu, în sala Queen Elizabeth) sau SUA (inclusiv pe celebra scenă newyorkeză Carnegie Hall), printre multe alte țări, desigur. A ajuns chiar și în România (în 2010, la Brașov și la București), a fost nominalizată de șase ori la premiile Grammy și a câștigat premiul pentru cel mai bun album de „World Music” în 2004, pentru albumul „Voz dámor”, celebra Madonna a adorat-o, iar Goran Bregović i-a cerut să înregistreze o melodie pentru coloana sonoră originală a filmului „Underground” al lui Emir Kusturica.

A urmat apoi tragica decădere, reizbucnirea tulburării bipolare și problemele de sănătate în urma unei vieți duse la extrem, care a luat-o complet pe nepregăite. În 2008, în timpul unui concert în Australia, a suferit un accident vascular cerebral, în 2010 a avut un atac de cord, iar în septembrie 2011 s-a retras definitiv. Din cauza acestor serii de complicații medicale a fost nevoită să anuleze mai multe concerte, printre altele, chiar cele din România, la București, Timișoara și Cluj-Napoca. La doar câteva luni după ce s-a retras din carieră, pe 17 decembrie 2011, a murit din cauza insuficienței respiratorii și a hipertensiunii arteriale, la vârsta de 70 de ani.

Povestea sintetizată de mai sus se găsește, desigur, într-o formă mult mai amplă în cărți sau pe Wikipedia, precum și în alte filme documentare, însă cel realizat de jurnalista și cineasta Ana Sofia Fonseca este cea mai complexă și cea mai importantă producție cinematografică de până acum despre strania și captivanta poveste a doamnei Cesária Évora.

Îl recomandăm, așadar, celor care nu l-au văzut la festivalul internațional de film documentar fARAD, să-l vizioneze în momentul în care va apărea pe un serviciu de streaming sau pe un post TV și în România. Deocamdată, din păcate, nu se găsește pe niciunul.

* – subtitlul, ce ar veni tradus în „Insuportabila ușurătate de a fi faimos”, este inspirat și adaptat după titlul romanului „Nesnesitelná lehkost bytí” („The Unbearable Lightness of Being” în engleză și „Insuportabila ușurătate a ființei” în română), al scriitorului ceh Milan Kundera.