Baronul Nicolae Ioțcu – protejat al băieților deștepți sau „nu i-a venit vremea”?





Presa arădeană îl ține pe Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad, ca pe apa sfințită. N-o agită, n-o scutură, n-o invocă… Decât atunci când e de bine… Cauza? Probabil și Centrul Cultural Județean Arad (instituție subordonată CJA), care împarte banii peste tot după cum cântă domnu’ președinte. Și dacă nu vrea să dea la un ziar, atunci nu se dă!…
Și-n tot acest timp, Nicu – așa îl știe toată lumea la care (măcar) o dată a fost în vizită, a vânat sau cine mai știe ce a mai făcut… – și-a văzut de treabă. Averea-i avere, se numără „mălaiul” în poșetă direct… subordonații tremură, afacerile se fac cu bucureștenii, Spitalul Județean are nevoie de bani mulți… investițiile se aprobă după cum s-a stabilit înainte.
Așa încât, nu mare ne-a fost mirarea să constatăm că un raport al Curții de Conturi Timiș, cu subiect „Consiliul Județean Arad”, și care a găsit vreo câteva (muuulte!) aspecte penale, n-a fost băgat în seamă de presă. Să vedeți (în zilele următoare!) cum și-a făcut Nicolae Ioțcu drum asfaltat către o balastieră…, să vedeți…. Oare e a domniei sale?
Dar, ne întâlnim cu subiectul peste câteva zile, așa că nu merită să dezvăluim chiar totul. Oricum, întrebarea rămâne: „Este Nicolae Ioțcu protejat al băieților deștepți sau o marionetă de ocazie?”
Comentariile portalului
UDMR = partid proeuropean, valori europene etc. Nu mai corespunde acum cu descrierea ?
..aceste "absorbante"Libresse,ale primăriei....c.m.c.ă.c.a.t. și c.c.m.m....c.m..cm....c..nu vor dispărea niciodată,prin ele se cheltuie (...)
Deci vreo 7 mii abonati,plus bilete...stadionul v-a fi plin la orice meci.Ar trebui sa atacam play-off si o cupa europeana!sa nu mai auzim aia 150-200 de fraeri (...)