Euro a încheiat săptămâna sub 4,92 lei
Creșterea apetitului pentru activele considerate riscante a impulsionat evoluția leului, care a cunoscut patru ședinte consecutive de apreciere față de euro. Cursul euro a atins…
Creșterea apetitului pentru activele considerate riscante a impulsionat evoluția leului, care a cunoscut patru ședinte consecutive de apreciere față de euro. Cursul euro a atins…
Peste un milion de doze vor ajunge în România luni, aceasta fiind cea mai mare tranșă de vaccin pentru România, anunță Andrei Baciu, vicepreședintele Comitetului…
Salariaţii care se vor autorecenza prin intermediul internetului, la recensământul din 2022, au dreptul la o zi liberă, plătită de angajator, conform ordonanţei de urgentă…
În perioada 22-28 mai, din punctele de lansare ale Unităților de combatere a căderilor de grindină (UCCG) din cadrul Sistemului Național Antigrindină și de Creștere…
România a cucerit medaliile de aur în proba de grup, sâmbătă, la cea de-a 16-a ediţie a Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică de la Baku,…
Ludovic Orban, președintele PNL, a afirmat, sâmbătă, în cadrul unei vizite în județul Mureș, că există o “aşteptare, eventualitate, posibilitate, ca domnul Cîţu să îşi…
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de cehoaica Barbora Krejcikova, cu 6-3, 6-3, sâmbătă, în finala turneului WTA de la Strasbourg, dotat…
Fondul Monetar Internațional prognozează o creștere economică a României în acest an de 7% și arată că ”revenirea economică a României pare a fi cea…
Starul fotbalului brazilian Neymar a respins vineri seara acuzaţiile pe care i le-a a dus firma Nike, care a reziliat contractul cu jucătorul afirmând că…
Prețurile Bitcoin au scăzut vineri cu 8%, marcând o reducere cu 36% în luna mai, aceasta fiind cea mai slabă performanță lunară a criptomonedei din…
Un om de afaceri botoşănean a avut parte de un sfârşit cumplit. Acesta şi-a dat foc chiar în sediul firmei, în timpul nopţii. Angajaţii l-au…
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad organizează în data de 24.06. 2021, orele 09.00, la sediul unităţii, examen de atestare a calităţii de detectiv particular. Dosarele…
Autoritățile au publicat noua listă a țărilor cu risc epidemiologic, pe coduri – verde, galben și roșu. Persoanele care au trecut prin infecția cu COVID-19…
„Zilele Academice Arădene” ajunse la cea de-a XXXI-a ediţie, care marchează 31 de ani de existenţă, sunt un fericit moment de bilanţ ştiinţific şi cultural,…
Viceprimarul Aradului, Lazăr Faur a vorbit despre întoarcerea treptată la viața normală, pregătirea sezonului estival și deschiderea orașului, care trebuie să meargă în paralel cu…
Aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență este o șansă pentru România, pentru Arad, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea. „Prin PNRR și POR putem investi…
Guvernul a stabilit noile măsuri de relaxare care vor intra în vigoare de la 1 iunie. Începând de luna viitoare, se reiau petrecerile private, competițiile…
Liviu Dragnea rămâne în închisoare cel puţin până la sfârşitul lunii august, după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti i-au respins, definitiv, astăzi cererea de liberare condiţionată…
Săptămâna acesta, în cadrul comisiei pentru dezvoltare regională, REGI, am avut un schimb de idei cu comisarul Elisa Ferreira, responsabilă pentru politica de coeziune. Ținând…
Vânătoare cu recompense în bani pentru persoanele care-i dau în vileag pe cei care aruncă gunoaie pe marginea drumurilor naţionale. Este metoda inedită găsită de…
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a cerut miercuri serviciilor de informații americane să „își dubleze eforturile” pentru a explica originea Covid-19 și a cerut un…
Potrivit Comisiei Europene, citat de Biziday, Parchetul European va avea competență în anchetarea: • fraudelor în materie de cheltuieli și venituri; • fraudelor în materie…
Dezbaterea parlamentară în care primul ministru Florin Cîțu a prezentat Planul Național de Redresare și Reziliență a fost marcat de poziția populistă și iresponsabilă a…
Beneficiarul Unitatea Administrativ Teritorială ORAȘUL LIPOVA implementează proiectul cu titlul „Îmbunătățirea calității vieții populației din Orașul Lipova”, al cărui cod MySMIS este 123939, în perioada 23.12.2020 –…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea...
Pompierii români au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație în zona Toulouges, în cadrul misiunii de pre-poziționare din Franța. Misiunea modulului național specializat în...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Florin Vaida este bărbatul încătușat ieri, de polițiști, în plină stradă, pe Andrei Șaguna. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în această...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Foarte bine fac ca nu strica banii pe prostii
Poate iese pista stramba, ca podul de pe Saguna.
== PRIMUL SEMN DE NORMALITATE IN TELEORMANUL ARDEALULUI == LA GUNOI CU HAITA LUI GHITZA PUSHCULITZA ==