joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Europarlamentarul Vlad Botoș: Impactul tranziției energetice asupra zonelor cu exploatări miniere precum Valea Jiului

    de - | 27 mai 2021, 10:04 AM | Comunicate contra cost

    0

    Săptămâna acesta, în cadrul comisiei pentru dezvoltare regională, REGI, am avut un schimb de idei cu comisarul Elisa Ferreira, responsabilă pentru politica de coeziune.

    Ținând cont că suntem aproape de finalul pandemiei în multe state din Uniunea Europeană, că vaccinarea se îndreaptă spre cotele necesare pentru a ne relua viața în condiții aproape de normalitate, este momentul să ne îndreptăm atenția spre obiectivele asumate de Uniune pentru acest exercițiu financiar, 2021-2027.

    Ne vom îndrepta atenția și eforturile către Pactul Verde European, către digitalizare pentru că toate regiunile Uniunii Europene trebuie să-și stabilească obiective și să contribuie la reducerea poluării cu dioxid de carbon, cu noxe. Poluarea este una dintre principalele cauze care duc la apariția multor boli.

    Întrebarea mea s-a îndreptat spre acest subiect. Am dorit să aflu de la doamna comisar care sunt măsurile pentru a ne asigura că acest Pact și atingerea obiectivelor nu devin o povară asupra populației din zonele carbonifere, dar și asupra populației sărace din toate regiunile Europei. Sigur că am amintit de România, sigur că am menționat Valea Jiului, pentru că trebuie să recunoaștem și noi și să cunoască și înalții funcționari europeni că aceste zone vor fi afectate puternic de schimbările majore din domeniul energetic.

    Din păcate răspunsul doamnei comisar nu a putut fi la fel de direct și punctual ca întrebarea pe care i-am adresat-o. Politicile de coeziune, programele cu finanțare europeană vor fi discutate, analizate, negociate împreună cu Comisia Europeană. În realizarea strategiilor pe baza cărora vor fi aprobate toate aceste sume se cere tuturor statelor membre o viziune pe 10 ani, o modalitate clară de a ajunge la obiectivele propuse, însă nimeni nu oferă garanția că primarii din zonele care necesită reforme radicale își vor face treaba. Nimeni nu poate garanta că au viziunea, pregătirea necesară în domeniul economic, administrativ și social pentru a-și putea ridica regiunile, pentru a putea să atragă banii europeni pentru a dezvolta noi sectoare economice.

    Vom avea regiuni în România care vor avea de suferit mai ales din lipsa oamenilor competenți sau interesați de binele comunității lor. Voi încerca, în calitate de europarlamentar și vicepreședinte al comisiei REGI, să găsesc și eu împreună cu colegii mei soluții pentru ca aceste regiuni să nu cadă cu totul în sărăcie, să putem asigura siguranța zilei de mâine pentru oamenii de acolo.

    Vom încerca să trecem dincolo de apartenența politică și să colaborăm pentru ca oamenii să simtă trecerea spre energia verde ca pe un succes și nu ca pe o povară.

    Intervenția din cadrul ședinței comisiei REGI o puteți urmări la această adresă  https://fb.watch/5KZo6bu_TT/ .


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate. 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.