Au început înscrierile la UAV
Comunicat. S-a dat startul primei sesiuni de înscrieri la Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad. Până în 24 iulie (23 iulie pentru specializările care au…
Comunicat. S-a dat startul primei sesiuni de înscrieri la Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad. Până în 24 iulie (23 iulie pentru specializările care au…
Comunicat. Astăzi, 4 iulie, ar fi fost o zi de sărbătoare la U.V.V.G. Arad. Domnul Prof. Univ. Dr. Aurel Ardelean, Rectorul Fondator al Universității de…
Liceele din Arad în care niciun candidat nu a picat examentul de Bacalaureat sunt Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”, Colegiul Național „Moise Nicoară” și…
Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2023 au fost publicate marți, 4 iulie, conform calendarului oficial, pe evaluare.edu.ro (VEZI AICI NOTELE). Numărul mediilor de 10…
ISJ Arad anunță că rata de promovare a examenului de Bacalaureat în județul nostru este 76,1% (comparativ cu 74,7% în sesiunea iunie-iulie 2022), iar pentru…
Doar două eleve din întregul județ Arad au reușit performanța să ia media 10 la sesiunea din această vară a examenului de Bacalaureat. Ambele au…
Ministerul Educației a publicat rezultatele la Bacalaureat 2023, înainte de contestații. Potrivit listei oficiale, doar doi elevi din întregul județ Arad au reușit performanța de…
Comunicat UVVG. Asociația pentru cultură, educație și tineret „Vasile Goldiş” Arad, din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, în calitate de beneficiar, anunță…
Mai mulți elevi de la Colegiul „Csiky Gergely” au trăit experiența vieții lor în anul școlar care s-a încheiat. Prin programul Erasmus KA122 VET, „Oportunități…
Astăzi, 29 iunie 2023 s-a desfășurat proba scrisă la limba maternă din cadrul Examenului Național de Bacalaureat pentru absolvenţii claselor a XII-a. Această probă a…
Doar doi elevi din întregul județ Arad au reușit performanța să ia nota 10 la toate probele de la Evaluarea Națională de anul acesta, după…
Inspectoratul Școlar Județean informează că astăzi, 28 iunie 2023 s-a desfășurat proba E la alegere a profilului și specializării din cadrul Examenului Național de Bacalaureat,…
Doi elevi care învață la școli din municipiu au reușit performanța să ia 10 pe linie la toate probele de examen, din întregul județ Arad….
(P) UVVG continuă seria de prezentări cu absolvenții cu care se mândrește universitatea. Astăzi, despre Dumitru Tomoioagă: Absolvent al Facultății de Științe Juridice, promoția 2006,…
Rezultatele de la Evaluarea Națională 2023 vor fi publicate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00. Rezultatele pe județul Arad vor fi disponibile și pe…
Comunicat. Moneasa a fost locația perfectă pentru „Atelierul de antreprenoriat” școala de vară – ediția 2023, proiectul derulat de către Asociația Edu4Future și Universitatea „Aurel…
Astăzi, 27 iunie, s-a desfășurat proba scrisă la matematică și istorie în cadrul Examenului Național de Bacalaureat pentru absolvenţii claselor a XII-a și a XIII-a….
Examenul de Bacalaureat 2023 a continuat marți, 27 iunie, cu proba obligatorie a profilului: Istorie, pentru cei de profilul umanist sau filiera vocațională, respectiv Matematică,…
Astăzi, 26 iunie 2023, s-a desfășurat proba scrisă la Limba și literatura română în cadrul Examenului Național de Bacalaureat pentru absolvenţii claselor a XII-a și…
Probele scrise la Bacalaureat 2023 au început luni cu examenul la Limba și literatura română. Peste 130.500 de candidați s-au înscris la această sesiune a…
Comunicat. Programul de formare psihopedagogică nivel I și nivel II al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad este…
Absolvenții de liceu susțin luni, 26 iunie, prima probă scrisă de la Bacalaureat 2023, cea de Limba și literatura română. Subiectele la Română de la…
Colegiul „Csiky Gergely” face parte din proiectul SEE (Spațiul Economic European), un proiect bazat pe granturi norvegiene, iar prin acest proiect mai multe cadre didactice…
Comunicat. Profesia de medic este una dintre cele mai vechi și respectate activități ale omului. În orice comunitate, cât de mare sau mică ar fi,…

Dacă ești supraponderal și mai la început de drum în ale fitness-ului, iar în prezent te întrebi cât timp îți va lua până să obții...
Hepatita acută de tip A, cunoscută și sub denumirea de „boala mâinilor murdare”, se află în plin sezon epidemic în județul Arad. Potrivit reprezentanților Spitalului...
Dacă ar fi să numesc un singur lucru pe care mi-aș dori să-l învețe fiecare persoană animată de dorința de a obține o formă fizică...

Prins la mijlocul terenului (al orașului, mai precis) de cele trei vedete ale culturii românești și internaționale, Flavius Domide zâmbește destins și ironic în același...
Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...
Ce să mai vină, că sunt aici de când e lumea, ați putea zice acum, citind întrebarea din titlu. Și ceva dreptate ați avea în...

O licitație pentru locurile de parcare de reședință din zona Aleea Făget a stârnit nemulțumiri în rândul locatarilor, după ce la procedură au participat și...
Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel critică colaborarea parlamentară PSD AUR, care a dus doar săptămâna aceasta la respingerea a trei proiecte USR: desființarea Academiei...
Un nou pas pentru continuarea investițiilor în energia regenerabilă din România. Proiectul inițiat de senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, care prevede prelungirea cu...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel avertizează că „desuserizarea României”, anunțată de Sorin Grindeanu, riscă să însemne abandonarea reformelor începute de miniștrii USR și revenirea...

Încă un război în sânul universității de stat din Arad, UAV, se poartă în instanță în aceste luni. Verdictul justiției este așteptat în ceea ce...
Noi informații ies la iveală în dosarul de spălare de bani în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și polițiștii Serviciului de Investigare...
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...

Victoria democraților în alegerile pentru Congresul SUA anunță o perioadă dificilă pentru Donald Trump. Robert Garcia, viitorul șef al Comisiei de Supraveghere din Camera Reprezentanților,...
Înfrângerea Partidului Republican în alegerile de la jumătatea mandatului a declanșat tensiuni puternice în interiorul partidului. Mai mulți lideri și strategi republicani îl consideră pe...
Ungaria face un nou pas în clarificarea trecutului comunist, prin deschiderea către public a arhivelor fostei poliții politice. În acest context, fostul premier Viktor Orbán...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Compania afirmă că peste 1,2 miliarde de oameni folosesc săptămânal ChatGPT, iar 250 de milioane apelează frecvent la interacțiunile vocale, potrivit bigtechnology.com. Cifrele au fost...
Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...

„Nuremberg” (regia: James Vanderbilt), un proiect cinematografic care aduce pe ecran o perspectivă complexă despre un moment marcant din istoria modernă, va fi proiectat la...
Veste proastă pentru cei care s-au trezit pe ultima sută de metri că vor să vizioneze „Fjord”, ultimul film premiat la Cannes al lui Cristian...
Cinema Arta din Arad găzduiește, în perioada 28-30 octombrie, ediția 2026 a festivalului „Les Films de Cannes”, eveniment care aduce în fața publicului trei producții...

Ediția din acest an a Festivalului Internațional „Toamna Muzicală Arădeană”, organizat de Filarmonica Arad, a debutat în 29 octombrie, cu spectacolul „Don Giovanni” de Wolfgang...
Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la The Velveteers, La Maisnie...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

O alunecare de teren a provocat apariția unei gropi de mari dimensiuni în imediata apropiere a vilei actorului Nicolas Cage, scrie FilmNow, citând Page Six....
De la Arad până în China, fotograful arădean Claudiu Negrea și soția sa, cântăreața Geanina Gee, au avut parte de o experiență care le va...
Balul Comunității Arădene a avut loc sâmbătă seara, la Palatul Cultural, reunind elevi cu rezultate deosebite și invitați din mediul academic din Arad, reprezentanți ai...

Polițiștii arădeni au efectuat, miercuri, 4 noiembrie, două percheziții domiciliare în județul Arad, într-un dosar care vizează comercializarea unor produse susceptibile de a fi contrafăcute....
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cu sprijinul mai multor structuri din cadrul Inspectoratului...
Doi bărbați, în vârstă de 37 și 48 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în urma unor furturi comise în municipiul...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)