duminicã, 19 mai, 2024

Special Arad Logo

    Update Subiectele la Limba română de la Bacalaureat 2023, la „real” și „uman”

    de Special Arad | 26 iunie 2023, 12:46 PM | Educaţie

    0

    imagine cu rol ilustrativ

    Probele scrise la Bacalaureat 2023 au început luni cu examenul la Limba și literatura română. Peste 130.500 de candidați s-au înscris la această sesiune a examenului de bacalaureat. Dintre aceștia, peste 16.000 de candidați provin din promoțiile anterioare, informează euronews.ro.

    La Subiectul I (50 de puncte), textul la prima vedere a fost un fragment din „Ion Creangă. Viața și opera”, de George Călinescu. La subiectul I, punctul B, elevilor li s-a cerut să argumenteze dacă oamenii ar trebui sau nu să își exprime recunoștința față de școlile care i-au format.

    La Subiectul al II-lea (10 puncte), elevilor li s-a cerut să comenteze, în minimum 50 de cuvinte, relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice din poezia ”A mele visuri…”, de Alexandru Vlahuță.

    La Subiectul al III-lea (30 de puncte) de la profilul real, cerința a fost ca elevii să realizeze un eseu de 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile unui text narativ studiat, aparținând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu.

    La subiectul al III-lea (30 de puncte) de la profilul uman, candidații au avut de realizat o caracterizare de personaj dintr-o operă la alegere aparținând lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu.

    În linkul următor puteți consulta subiectele și baremele de corectare pentru profilul real și uman, așa cum au fost ele publicate de Ministerul Educației: Baremele de corectare și subiectele pentru proba de Limba Română de la Bacalaureat 2023.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.