Alte 17 trenuri electrice de lung parcurs, cumpărate de ARF. Vor circula și prin Arad
Încă 17 trenuri electrice de lung parcurs Coradia Stream vor ajunge în România în urma acordului semnat între Autoritatea Română pentru Reforma Feroviară (ARF) și Alstom, au anunțat cele două entități, informează Adevărul.ro.
Valoarea totală a contractului pentru achiziția tuturor celor 37 unități electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un cost total de 2.421.771.878 lei, fără TVA, cu termen de livrare a primei rame la finalul anului 2023 și furnizarea pachetului complet de 37 de rame până la finalul anului 2024. Finanțarea proiectului este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile și din Bugetul de stat.
Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt:
– București Nord – Constanța,
– București Nord – Brașov – Arad – Timișoara, București Nord – Brașov – Cluj Napoca,
– București Nord – Brașov – Deda – Cluj Napoca,
– București Nord – Brașov,
– București Nord – Iași,
– București Nord – Suceava,
– București Nord – Galați,
– București-Nord – Craiova – Târgu Jiu- Petroșani – Simeria,
– București Nord – Craiova- Timișoara – Arad,
– Cluj Napoca -Timișoara,
– Cluj Napoca – Suceava – Iași.
Sursa: Adevărul.ro.
Comentariile portalului
E bine când crezi că înțelegi ceea ce nu înțelege celălalt. Pentru unii atâta ajunge pentru fericire. Din păcate tocmai asta îi oprește (...)
Pentru E. Nola_Nu ati inteles nimic, dumneavoastra explicati imginile cum va convine. Vedeti vreun insemn politic in imaginile in care apar si preotii ortodocsi ?
PS 1…Vedeti ce firmā a închis Secretara pe care a încasat banii!!!