Demisia managerului de la Ambulanța Arad trebuia să fie pe masa prefectului începând de ieri. Sau, în cazul în care Instituția Prefectului era prea mică pentru simțurile canine ale lui Schill (directorul e și arbitru chinologic internațional), atunci instituțiile centrale – în speță, ministerul Sãnãtãtii în subordinea căruia se află Ambulanța – luau de mult la cunoștință despre gestul de onoare al acestuia și… gata. Viața mergea înainte pentru că nimeni nu e de neînlocuit. Însă, așa cum ne-am obișnuit în România zilelor noastre, gesturile de onoare lipsesc aproape cu desăvârșire și, așa cum constatăm până acum, managerul de la Ambulanță nu face parte dintre oamenii care pleacă singuri pentru că nu mai sunt doriți. S-ar părea – unii spun că sigur e așa! – că Roberto Schill n-are dram de onoare, iar această mare lipsă ar avea rădăcinile în metoda cu care a fost pus manager la Ambulanța Arad, adică urmare a sforilor trase de tatăl său, fost consilier PDL! Indiferent însă de modul în care a ajuns să conducă serviciul de Ambulanță, Schill tot trebuia să înțeleagă, în cei opt ani de conducere, că instituția e una de stat și nu privată. Și, mai ales, că subordonații săi sunt oameni, nu câini, că nu-i aparțin lui ca persoană, ci sistemului medical românesc, că oamenii aceia pe care-i conduce au în mâini, secundă de secundă, viața altor semeni de-ai lor.

În urmă cu mai mulți ani, împreună cu familia, am ales să ne ducem copilul la o grădiniță particulară, fiind de părere că o instituție de acest gen – care trăiește exclusiv din afacere – ar fi mult mai serioasă decât una de stat, în care interesul față de copii putea fi mai mic, în condițiile în care statul plătește oricum, indiferent de rezultate. După un timp am constatat aversiunea copilului față de grădiniță și numai dacă treceam pe lângă acea clădire, ca să nu mai vorbesc despre teroarea de dimineață, când trebuia ca el să meargă la joacă – credeam noi. Ca să n-o mai lungesc, copiii erau certați și bătuți din cele mai mici motive, erau absolut terorizați de educatoare ș.a.m.d. În urma unor cercetări și discuții (private) cu angajații, nu cu patroana grădiniței, am constatat că aceștia aveau salariile foarte proaste, neplătite la timp și că numai chef de lucru și educație cu copiii nu aveau. La cea mai mică abatere a celor mici, stresate fiind, angajatele grădiniței aplicau măsura corectării fizice. Ceva de genul: cum să mă ocup și să am timp de copilul altuia dacă al meu, acasă, nu are mâncare!? Am ales să schimbăm școala pentru că managerul sau administratorul nu puteam să-l schimbăm – grădinița, cum spuneam, fiind particulară.

La Ambulanța Arad lucrurile stau tocmai invers. Instituția e de stat, angajații sunt plătiți de stat, managerul nu e proprietar, ci angajat la rândul său. Oamenii ăștia pe care Schill se pare că nu dă doi bani (nici nu prea are cum, având în vedere că nu e de profesie medic) răspund zilnic de sute alte vieți.  Nu se poate ca modelul de conducere pe care îl ai să le afecteze acestora gândirea, să-i streseze și să-i obosească zilnic, iar tu să te faci că nu vezi sau, cum spuneam, să nu-ți pese. Ba, mai mult, să-i obstrucționezi, să-i batjocorești, să-i stresezi. Funcția managerului nu e pe viață la o instituție de stat ca Ambulanța Arad. Bolnavii nu pot pleca, după capul lor, în altă parte. În schimb, spre deosebire de societățile particulare, la instituțiile de stat poate (și uneori e obligatoriu!) pleca managerul.  Iar în cazul nostru chiar credem că trebuie s-o facă pentru că în sistemul medical nu are loc bătaia de  joc, acțiunile de teroare psihică, tăierea salariilor după bunul plac, nerespectarea orelor de muncă legale, lipsă de umanitate, de etică și morală.

Cum poate susține Schill că este curat și cu inima împăcată că și-a făcut treaba onest, când metodele folosite de el nu sunt aceleași pentru toată lumea,  când știe că este imoral ceea ce face (și noi știm și, din păcate, avem probe filmate), când are pe umeri  o relație (inadecvată în cazul său, ca manager cu funcție publică) cu o subordonată de-a sa. Când… atâtea și atâtea altele.

În acest moment angajații l-au chemat pe Arafat la Arad, considerându-l singurul onest în a lua măsuri. Însă, după umila noastră părere am spune că nu trebuie să vină nimeni. Să citească (doar) ministrul Bănicioiu ce au de spus angajații și să ceară probele care există. Știm că sunt destule deoarece Special Arad a arătat în mai multe articole de presă ceea ce se întâmplă la Ambulanța Arad. Urmarea ar fi că Schill n-ar mai râde ironic și nu va mai apuca să-și dea demisia. Va fi dat afară și scos pe ușa din dos, așa cum unii cred că merită.

P.S. Oare după ce criterii a fost evaluat managerul Roberto Schill? Și cât de serios? Avem dreptate să spunem că n-a fost evaluat decât politic?