Marius Moțiu nu a mai putut șofa Ambulanța și a plecat pe jos spre Spitalul Vieții… Din păcate, nu a mai ajuns la timp

    de Alin Olteanu | 11 noiembrie 2020, 9:06 AM | Povești despre oameni | Topic special

    5

    L-am cunoscut în urmă cu șase ani. Era un om vesel, un tânăr tare vesel, în ciuda faptului că, zi de zi, oră de oră, minut de minut, se afla față în față cu oameni sărmani, bolnavi, accidentați, suferinzi care aveau nevoie de Ambulanță. Da, Marius Moțiu, prieten cu noi, de fapt prieten cu toată lumea – că așa era firea lui – a fost șofer la Ambulanța Arad și întreaga sa viață, după ce a intrat în câmpul muncii, și-a pus-o în slujba oamenilor. A transportat cu mașina și cu brațele sute, mii de persoane bolnave, a oferit sute, mii de cuvinte de încurajare, a ajutat medici și asistente să își ducă treaba la bun sfârșit, a avut prieteni, mulți, sute, pentru că el, Marius Moțiu, șoferul de la Ambulanța Arad, era prin definiție un prieten.

    Și acum îl țin minte (îmi dai voie, acum, să o spun, Marius, nu?) când ne-am împrietenit, motivul fiind acela că majoritatea colegilor săi de la Ambulanța Arad nu aveau curaj să se revolte împotriva directorului de atunci, care, la propriu, îi asuprea, iar el a decis să se implice, alături de alți câțiva, pentru că nu mai suporta atâta nedreptate. De atunci, după schimbarea directorului, ne-am împrietenit zi de zi, telefon după telefon, glumă după glumă – să știți că râdea mult – iar acest lucru a ținut până când s-a îmbolnăvit. Și nimeni nu i-a dat de capăt bolii…

    Și când ne-am oferit să îl ajutăm, să scriem despre cazul lui, să solicităm sprijinul oamenilor cu bani, pentru a ajunge în străinătate, Marius ne-a refuzat elegant. Nu știm de ce, nu știm dacă din dorința de a rămâne anonim sau pur și simplu din bunul său simț. Totuși, colegii săi de la Ambulanță au făcut-o, pentru că majoritatea îi erau prieteni și poate pentru că au trecut peste dorința lui și i-au fost alături.

    Marius a plecat în urmă cu vreo doi-trei ani, pe jos, spre spital… a ajuns în multe spitale, însoțit și ajutat enorm de iubita sa, de soția lui, fiindcă era un om tare hotărât. Rupeai munții cu el – ar spune mulți dintre cei care l-au cunoscut. Din păcate, la Spitalul Vieții nu a mai ajuns, s-a sfârșit, sleit de puteri, chiar în fața lui. Și, tot din păcate, nici mașina sa, de la Ambulanță, n-a mai putut să o conducă ca să ajungă mai repede…

    Probabil că, dacă nu ar fi încheiat socotelile cu viața, azi am fi stat și el ar fi făcut o glumă, de care să râdem amândoi, sau mai mulți, prieteni, toți cei care l-am cunoscut. așa că, tot ce îți putem spune, cu mare durere în suflet, e să ai „Drum bun, prietene, om vesel și de caracter!”. Dumnezeu să te aibă în grijă, deși suntem convinși că și acolo o să pui umărul să ajuți, așa cum ai făcut întreaga ta viață!

    P.S. Poate nici acum nu ai fi vrut să îți facem „reclamă”… așa cum spuneai tu, Marius, prietene, dar am ales să trecem peste cuvântul tău, o singură dată.

     

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.