sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update A intrat cu mașina în stația de tramvai din Alfa și a făcut-o bucăți! Șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale

    de Special Arad | 31 iulie 2020, 12:17 PM | Știri Arad

    0

    (foto: Facebook )

    În urmă cu câteva minute, undeva în jurul orei 12.00, a avut loc un accident în cartierul Alfa. Din imagini se poate observa cum mașina a fost făcută praf în urma impactului cu stația de tramvai. Din primele informații ar fi vorba despre o autoaccidentare, încă fiind necunoscut modul în care șoferul ar fi ajuns direct în stația de tramvai.

    Din fericire nu au fost implicate și alte persoane, singurul care ar fi suferit leziuni este șoferul mașinii. La locul accidentului a sosit și o ambulanță, medicii acordându-i primul ajutor bărbatului care se afla la volan.

    În acest moment se fac cercetări la fața locului.

    Update:  „Din primele cercetări la fața locului s-au constatat următoarele: astăzi, în jurul orei 11:40, un arădean de 75 de ani a condus un autoturism pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiu, sensul de mers Piața Sârbească – Alfa, iar pe fondul neatenției în conducere, a pierdut controlul asupra autoturismului intrând frontal în stația de tramvai din dreptul imobilului nr 24.
    În urma evenimentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital.
    Conducătorul auto nu a putut fi testat alcooltest la fața locului, fiind dispusă recoltarea de probe biologice. În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis Purtătorul de Cuvânt IPJ Arad, Adina Aconstantinesei.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.