Din 2021, de când categoria principală de la Oscaruri – Cel mai bun film – s-a extins oficial la zece filme nominalizate, sunt incluse de fiecare dată câteva titluri de umplutură, care, în mod cât se poate de evident, nu au nicio șansă de câștig. La un moment dat s-a vehiculat ideea introducerii unei categorii dedicate filmelor populare, precum „Black Panther”, „Avatar”, „Wicked”, „Top Gun: Maverick” sau actualul „F1”, ba chiar și „Sinners” (deși, cu șansele de acum, recunosc, am emoții). Din motive incerte, categoria respectivă nu a mai fost pusă în aplicare. Însă nu la asemenea anomalii mă refer acum, ci la filmele care, deși merită nominalizarea, ar putea încasa marele premiu numai dacă Academia ar vrea să surprindă în mare fel și să dea complet peste cap întregul sistem de pariuri și predicții ale experților.

În această situație se află filmele grecului Yorgos Lanthimos.

Poate cu o singură semi-excepție: „The Favourite” din anul 2019 (primul său film nominalizat la marele premiu), dar și acela s-a aflat abia pe poziția a 4-a a probabilității, după „Roma”, „Black Panther” și „A Star is Born”… ca în cele din urmă să câștige filmul aflat în coada listei criticilor, „Green Book”.

Statistic, ultima ispravă absurdă a lui Lanthimos (toate filmele sale merg nonșalant pe calea absurdului, de altfel), „Bugonia”, se află undeva la mijloc: ar fi intrat în competiție fără probleme și dacă ar fi fost doar cinci nominalizări, dar ratează podiumul din oficiu, la mare distanță de favoritele „One Battle After Another”, „Sinners”, „Sentimental Value” și, poate, chiar și „Frankenstein”.

Desigur, mai sunt câțiva „ciudați” neînțeleși ca mine, inclusiv în Academia Americană de Film, care consideră că imediat după „One Battle After Another”, „Bugonia” și mai apoi „Frankenstein” ar trebui să fie singurele variante demne de atenție. Dintre cele nominalizate (!) – aș adăuga, deoarece ar fi fost multe alte filme chiar mai sus în listă (vezi Topul meu aici – primele 20 de poziții nu s-au schimbat defel de atunci).

Foto: culledculture.com / Focus Features / Everett Collection

Și pentru că preferințele mele au rămas în mare măsură neschimbate, iată, mă autoplagiez și-mi reiterez argumentele pentru „Bugonia”:

Cu Yorgos Lanthimos nu e niciodată ușor. Mai ales de când a decis că și-a făcut plinul mult prea ponderat în stil Hollywood ca să-și fortifice celebritatea și să se-ntoarcă la rădăcinile sale the Greek Weird Wave, cu Emma Stone la braț, încă o dată, mai precis a treia oară consecutiv, după acceptabilul „Poor Things” și fascinant de dezbinatorul „Kinds of Kindness” din 2024. „Bugonia” e cumva între cele două în ceea ce privește latura absurdă, dar în același timp se deosebește printr-o direcție mizantropă, cu un mesaj profund critic la adresa celor spălați pe creier prin diverse teorii ale conspirației și aberații de tip MAGA, precum și la adresa umanității în general. Într-o lume în care prostia crasă pare să fi învins orice urmă de raționament și luciditate, ne sugerează Lanthimos, scăparea noastră ar fi doar dacă, într-adevăr, adepții teoriei Pământului plat și UFOfilii amatori ar avea dreptate și am fi salvați / cruțați de jalnica oroare a vieții de către niște extratereștri milostivi.

Filmele, în definitiv, ilustrează adeseori vremurile lor, înglobând obsesiile, fricile și frustrările colective, inepțiile care deformează societatea și îi alienează pe cei care privesc neputincioși situația alarmantă în care se scaldă lumea întreagă. Neputincioși – cu excepția criticii, care rămâne o reacție firească, într-o formă mai mult sau mai puțin subtilă. Iar Yorgos Lanthimos asta a făcut mereu, a criticat, a ridiculizat comportamentele societății, de la scară mică, izolată ermetic (cel mai bun exemplu: „Dogtooth” – filmul cu care a și atras atenția internațională), până la o scară continentală – cu referire expresă la SUA – sau chiar globală în cazul de față, în „Bugonia”, chiar dacă în cea mai mare parte a filmului avem de-a face tot cu o situație sufocant-stupefiantă izolată strategic în beciul unei case dintr-o suburbie obscură din Statele Dezbinate ale Americii.

Foto: Teen Vogue / Focus Features / Everett Collection

Lanthimos împușcă legal aici doi iepuri deodată: în primul rând, ne dă impresia irevocabilă că cei doi dereglați – cu probleme grave atât la mansardă, cât și-n pivniță (Jesse Plemons și Aidan Delbis) – confundă într-un mod consternant realitatea cu teoriile conspirației universale, dar, în același timp, regizorul îi împinge din spate cu o impetuozitate de-a dreptul antisocială, distrându-se copios în acest exercițiu de demență incorigibilă care nu doar că amenință să ducă la autodistrugerea, odată și pentru totdeauna, a prostiei umane, ci ajunge să sugereze că tocmai această autodistrugere ar putea fi singura soluție rămasă viabilă. Desigur, nu este o opțiune populară. Este chiar cea mai imorală, sadică și radicală variantă, chiar dacă – paradoxal – intenționează să plesnească astfel tocmai ideile radicale. Dar „vremurile disperate cer măsuri disperate”.

Foto: Reddit / Focus Features / Everett Collection

Destule motive problematice, așadar, ca Academia să nu răsplătească cu o statuetă o asemenea sugestie drastică, fie și una strict umoristic-artistică și satirică, deoarece la Oscaruri sunt luate în considerare mai degrabă formele de radicalism controlat, nu criticile nihiliste care atacă însăși ideea de umanitate. Problema nu este valoarea filmului, ci compatibilitatea lui cu psihologia votantului Oscar. Privind însă cu îngrijorare absurditățile socio-geopolitice de la Trump la Putin și înapoi, parcă… am tinde a crede că există, totuși, o asemenea tentație acum în cadrul juriului (bine izolată, întocmai ca în filmele lui Lanthimos), bazată pe argumente logice într-o lume ilogică, ce îi vor aduce filmului niscaiva voturi.

Lipsa nominalizării în cazul lui Jesse Plemons este de-a dreptul revoltătoare, este cel mai bun rol al său de până acum, un rol în care este aproape de nerecunoscut. Încă un motiv în plus, astfel, ca „Bugonia” să primească un vot de simpatie.

Sau chiar de răzbunare.

Dar – mai mult ca sigur – în proporții insuficiente. Dacă nu neapărat pentru „Cel mai bun film”, măcar pentru „Cel mai bun scenariu adaptat” (cea mai plauzibilă categorie), ori pentru „Cea mai bună actriță în rol principal” (Emma Stone) și „Cea mai bună coloană sonoră” – variante improbabile de câștig.

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă

Citește și:

Oscar Special 2026: Meserie și Leo DiCaprio în „One Battle After Another”

Oscar Special 2026: „Frankenstein” și un monstru – în sfârșit – de poveste

Oscar Special 2026: Un nou film brazilian la mica artă despre agentul secret al firescului

Oscar Special 2026: Vocea fetiței din Gaza, un film dincolo de filme…

Oscar Special 2026: Hamnet – Doliu cusut cu ață albă

Oscar Special 2026: „Valoare sentimentală” – șaorma cu de toate în stil scandinav

Oscar Special Music | „Păcătosul” Göransson, Radiohead-ul Greenwood… mai un Desplat, mai un Richter… și un Cave