IPJ-ul dispune verificări după ce am scris că: „Ori să-l ia la ochi și pe Bibarț, ori să-i dea pace Șoșoacăi pentru uzitarea echipamentelor Poliției!”





Dubla măsură. O practică întânită mai peste tot în în administrația publică, instituțiile din cadrul MAI, MAE, APIA și alte multe instituții cu majuscule. Alții iau amenzi pentru că au trecut strada prin loc nepermis, alții fac accident, omoară doi oameni și sunt condamnați cu suspendare. Nu e ceva nou, dar nici ceva vechi, să nu credem că „dubla măsură” este un produs al epocii moderne.
Zilele trecute, Diana Șoșoacă, cunoscuta, iubita, hulita „luptătoare” în ale justiției, candidată la… mai tot ce se poate, s-a pozat călare pe o motocicletă aparținând Poliției și și-a însoțit imaginea publicată pe facebook cu un mesaj care îndemna la revoluție: „Vine, vine cu amazoanele, hai la Revoluţie! Vine, vine, cu amazoanele, vine Şoşoacă. Vine Şoşoaca să distrugă cloaca”. Dacă nu cunoașteți piesa încă, nu ați pierdut nimic.
Ei, după ce aceste imagini au fost făcute publice, IGPR a sărit ca ars și a trimis un comunicat în care „condamnă ferm orice asociere a unui angajat al instituţiei cu o persoană aflată în campanie electorală şi folosirea echipamentelor şi a tehnicii din dotare pentru promovarea unor programe electorale, candidaţi ori partide politice”.
Același IGPR continuă cu „legea X per un an după 2000” , menționează Statutul Polițistului și că „Reafirmăm angajamentul de a menţine integritatea şi neutralitatea în toate acţiunile noastre şi de a lua măsuri ferme împotriva oricăror abateri”.
Până aici, total de acord, perfect spus și argumentat/prezentat/comunicat. Dar cu BB al nostru ce facem? Călin Bibarț, că despre el vorbim
Primarul care ne arată zi de zi ce înseamnă să fii primar. Primarul care se uită-n sus de fiecare dată când face ronduri, de parcă ar căuta aprobarea divină. Cu el ce facem dacă se pozează într-o mașină a Poliției așa cum a făcut-o în 12 mai 2024 și o mai și promovează pe paginile de socializare? Nu intră și el sub incidența legilor menționate de IGPR în cazul avocatei-candidat? Sau nu au văzut cei din IPJ Arad fotografia?
Nu tot campanie e și la Arad? Că doar noi, arădenii, nu mergem după calendarul greogorian să fim în urmă cu 13 zile.
Așadar, așteptăm poziția IGPR și asupra pozei lui BB și, mai ales, să aflăm cine i-a dat mașina să se tragă-n… chip!
UPDATE – Comunicat
Compartimentul Relații Publice al I.P.J. Arad face următoarele precizări: „Fotografia prezentată în material a fost realizată în contextul unui eveniment public, cu participarea unui număr mare de persoane. În cadrul acestuia, persoanele de față au putut vedea dotarea I.P.J. Arad, printre care și autospecialele utilizate în activitatea zilnică, cum este și mașina din fotografie. Foarte multe persoane au avut ocazia să intre în mașină și să se fotografieze, refuzarea punctuală a accesului unor persoane, în acest context, fiind nefirească.
Facem precizarea că evenimentul în cauză este unul de tip «ziua porților deschise» sau «ziua internațională a copilului», organizat și desfășurat de polițiștii arădeni, în contextul activităților de prevenire a evenimentelor rutiere în care sunt implicați copii, precum și a celor negative, din școli și zonele adiacente.
Având în vedere asocierea fotografiilor de la evenimentul din municipiul Arad, din perioada 11-12 mai a.c., din parcul «Aventura Voinicilor», cu un videoclip recent, postat de un candidat din alt județ, pentru clarificarea circumstanțelor care ar putea duce la asocierea imaginii I.P.J. Arad cu persoane care candidează pentru ocuparea unor funcții publice, la alegerile din 9 iunie a.c., conducerea I.P.J. Arad a dispus efectuarea de verificări, prin Compartimentul Control Intern, cu privire la posibile încălcări ale legislaţiei electorale şi ale Legii 360/2002 privind Statutul Poliţistului.
Reafirmăm, și pe acestă cale, angajamentul de a menţine integritatea şi neutralitatea în toate acţiunile noastre şi de a lua măsuri ferme împotriva oricăror abateri”.
Comentariile portalului
Policlinica functioneaza ?
Pasca DEMISIA, nu esti reprezentantul guvernului in teritoriu, esti doar brelocul lui Falca!! Fii sincer, recunoaste si pleaca.
Într-adevăr, clica (formată din usr, pnl, etc.) a adus voturi pro aur. Mă refer la municipiu. Arădenii știu si văd ce se petrece de vreo 20 de ani î (...)