Tocmai acu’ s-a apucat Bolo să taie fără să spânzure. Sau, mă rog, chiar dacă o face, are grijă să nu insiste. Acu’, în perioada vacanței de vară.

Când tot omul se gândește unde să se ducă. Cu Ungaria s-a terminat de mult, ștrandurile de lângă graniță nu-i mai atrag nici pe cei care s-au mutat cu casă și masă la Bătania sau prin împrejurimi, majoritatea vizează ținte turistice de primă mână.
Păi, ce să facă? La noi e rău, n-ai nimic la dispoziție. Și ce dacă munții noștri aur poartă? Cunoaștem continuarea! Ei, acum, asta este, n-avem timp să cerșim, avem obiective turistice. Prin Grecia, Italia, Spania, țări turistice tradiționale, nemaivorbind de faptul că în cele două din urmă putem vorbi și românește fără teama că nu vom fi înțeleși. Pe de altă parte, Grecia este Grecia: dacă ai ajuns la un nivel și ții la ștaif, te duci și vizitezi ruinele care te duc direct la Ahile sau la alți eroi legendari uitați prin manuale.

Da, manuale, că pe FB îi vezi mai rar, acolo vezi doar marea și plaja, eventual ceva ruine pe lângă care trec toți care se află pe-acolo. E drept, mai sunt câțiva originali, care se dau interesanți și care își fac vacanța în țară. Că treaba cu „munții noștri” funcționează totuși, și până și pe litoral mai găsești câte ceva care seamănă cu cele văzute mai departe.
Mi-au trecut toate astea și încă multe altele prin cap văzând pozele care invadează FB-ul cu „noi în vacanță”. Spun „noi” în semn de solidaritate; în ceea ce mă privește, stau liniștit pe aici, am grijă de mâțe, că e cald. Dacă e să plec pe undeva, oricum o voi face mai târziu, așa, prin septembrie, când vremea este mai acceptabilă pentru un om care trebuie să aibă grijă și de alte cele, nu doar de propria imagine pe site-urile de socializare.
Așa că, având timp berechet, mi-am zis: hai să trec în revistă modul în care ai noștri aleși, ăștia de aici, din Arad, se raportează la măsurile anunțate de guvernul Bolojan. Și nu neapărat cei care – chiar dacă dinăuntru – sunt împotrivă, cum sunt pesediștii, ci liberalii care tocmai l-au ales pe Bolojan președintele partidului lor.
Nu e mare lucru, Mihai Fifor tocmai a reușit să stabilească o nouă relație filozofică dintre dezbatere și asumarea responsabilității, susținând că această asumare nu este obligatorie într-o democrație. Acolo unde legea de bază trebuie să fie dezbaterea. Interesant, având în vedere studiile de filozofie ale primului om al PSD din Arad. Rămâne să ne explice cum e cu dezbaterea fără asumarea responsabilității. Sau, ca să fim pe înțelesul tuturor: cum e cu dezbaterea fără responsabilitate?

Să venim, așadar, la Ghiță și ai lui, chiar dacă grupul nu mai este de mult atât de omogen și subordonat cum și-ar dori europarlamentarul arădean. Cu toate acestea, observăm o solidaritate cu șeful în susținerea condiționată și oarecum expectativă a măsurilor guvernamentale. În afară de cuplul Geanina–Sergiu, ceilalți se fac că plouă sau, mă rog, că e cam înnorat.

E de înțeles, în fond măsurile anunțate de Bolojan merg tocmai împotriva relațiilor stabilite și pe aici, pe la noi, la Arad, în ultimii 20 de ani. Împotriva parazitării economiei prin politică sau, mai precis: împotriva furtului politic din avutul public.
Și ca să și exemplificăm: un alegător cinstit și conștient s-ar aștepta ca cei pe care i-a ales să se pronunțe atunci când e cazul. Și mai ales în situații de principiu, cele care vizează tocmai raportul dintre cei aleși și numiți și cei pe care, zic ei, îi reprezintă.
Să se pronunțe, adică, în cazul Țigan. Cu atât mai mult cu cât, se știe, pădurile și gospodărirea lor au jucat un rol important în formarea noii clase politice arădene. Fără să mai pomenim de alții, ajunge să ne gândim la domnul Bibarț. Primarul actual, cel care a venit în politică dinspre păduri și menține legături strânse cu această lume, chiar dacă, mai nou, mai mult prin vânătoare. Nici alea nu doar așa, de destindere, să ne înțelegem.

Doar așa, pentru cei care citesc mai rar Specialul, domnul Teodor Țigan, fost director general Romsilva și director al Direcției Silvice Arad, a dat în judecată Romsilva pentru desfacerea contractului după prima de pensionare de 100 de mii de euro, respectiv neprelungirea contractului de la Arad. Altfel spus, fostul director, actualmente pensionar, bine mersi, dă în judecată fosta sa instituție, nefiind mulțumit cu foloasele obținute.
Dacă stăm liniștiți și judecăm drept, cazul domnului Țigan este, poate, până acum, exemplul cel mai bun pentru a ilustra situația împotriva căreia a pornit lupta Bolojan și puținii săi fani. Da, exact despre ce am vorbit mai sus privind parazitarea politică a economiei, înlocuirea principiilor eficienței și ale productivității cu obiceiul străvechi al folosirii funcțiilor publice în folos propriu, respectiv al grupului din care face parte cel vizat.

Ei, în această situație, este firesc ca cei care au pârghiile necesare să se pronunțe. Inclusiv cei care au contribuit la posibilitatea ca asemenea situații să devină banale.
Corect, ați realizat bine: nimeni, niciunul dintre politicienii Aradului nu a scos un cuvânt despre cazul Țigan. Nici așa, nici altfel.
Ei, în această situație, oare mai poate crede cineva că sunt pe bune de partea lui Bolojan?