joi, 12 noiembrie, 2026

Special Arad Logo

    UTA și FC Bihor se întâlnesc din nou într-un amical. Meciul se va juca la Sânnicolau Mic

    de Lucian Dănilă | 12 noiembrie 2026, 8:43 AM | Sport | Recomandările editorilor

    0

    FC Bihor și-a schimbat planurile pentru finalul acestei săptămâni, după ce adversarul pe care îl avea programat a anulat întâlnirea. Gruparea maghiară Debrecen a invocat mai multe probleme medicale în lot și a renunțat la amicalul cu formația pregătită de Erik Lincar, astfel că orădenii vor da din nou piept cu UTA.

    Cele două echipe se vor afla față în față vineri, 13 noiembrie, într-un joc de verificare care va avea loc pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, cu începere de la ora 15:00. Nu este prima confruntare amicală dintre cele două formații în această toamnă. La începutul lunii octombrie, arădenii s-au impus cu 1-0, singurul gol al întâlnirii fiind consemnat în urma autogolului lui Dolny, din minutul 74.

    Pentru FC Bihor, testul cu UTA reprezintă o oportunitate de pregătire înaintea reluării campionatului Ligii a 2-a. Vineri, 20 noiembrie, de la ora 14:30, formația orădeană va primi vizita Gloriei Bistrița.

    Înainte de modificarea programului, conducătorii clubului UTA stabiliseră un meci de verificare cu Progresul Pecica. Întâlnirea urma să se dispute sâmbătă dimineață, deși echipa pregătită de Mihai Petcuț avea programat vineri și un joc în Liga a 3-a, în deplasare, cu Poli II Timișoara.

    Pentru UTA, următorul reper important este confruntarea cu Universitatea Craiova, campioana României, care va veni la Arad duminică, 22 noiembrie, în prima etapă a returului. Până atunci, stafful tehnic speră să recupereze cât mai mulți dintre jucătorii aflați în prezent în infirmerie.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.