Șapte județe din România – incluse de Germania în lista „zonelor de risc”





Șapte județe din România au fost incluse de autoritățile din Berlin în lista „zonelor de risc”, informează Europa FM.
E vorba de Argeş, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți şi Timiş.
Germania a introdus noi reguli de intrare pe teritoriul său pentru toate persoanele care s-au aflat în cele 7 județe.
Acestea trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii în Germania sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecția cu Sars-Cov-2, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Germaniei.
Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autoritățile locale de sănătate.
În caz contrar, autoritățile germane pot refuza intrarea sau vor dispune măsura autoizolării la domiciliu. Indiferent de opțiunea aleasă, testarea este obligatorie pentru toate persoanele care vin din zonele de risc.
Măsura autoizolarii la domiciul nu se va aplica celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul Germaniei. În schimb, dacă testul este efectuat la momentul sosirii în Germania, se va dispune măsura autoizolarii până la primirea rezultatului testului.
De asemenea, persoanele care intră în Germania venind dintr-o „zonă de risc” sunt obligate să completeze un formular de localizare.
Sursa: europafm.ro
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)