Vești bune: se plafonează prețurile la mai multe produse! Se vor impune limite la vânzarea anumitor produse





Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a propus plafonarea temporară a preţurilor la produsele de strictă necesitate care fac parte din coşul minim de consum lunar, pentru a putea proteja cetățenii în faţa unor posibile scumpiri rapide şi substanţiale.
„În contextul pandemiei declanşate de noul coronavirus şi a decretării stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, există o creştere substanţială a cererii pentru anumite produse comercializate pe piaţă, în condiţiile în care oferta este în limite normale sau chiar mai redusă decât în mod uzual. Având în vedere această stare de fapt, şi pentru a preveni anumite comportamente comerciale incorecte sau chiar ilegale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor propune, pe o perioadă determinată, plafonarea preţurilor produselor de strictă necesitate care fac parte din coşul minim de consum lunar – aşa cum este el definit de lege, în scopul protejării cetăţenilor în faţa unor posibile creşteri bruşte şi substanţiale de preţuri”, se arată într-un comunicat al ANPC.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor solicită impunerea în magazinele comerciale a unor limite pentru volumul de produse pe care îl poate achiziţiona o singură persoană, cu scopul prevenirii lipsurilor în aprovizionare.
„În egală măsură, în magazinele de retail se impune aplicarea unor limite rezonabile privind cantităţile din acelaşi produs vândute unei singure persoane, pentru a permite accesul tuturor consumatorilor la respectivul produs şi pentru a preveni eventuale sincope în aprovizionare”, potrivit documentului emis de ANPC.
SURSA: capital.ro
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)