Parlamentul britanic a respins toate cele patru opţiuni alternative la Brexit. Noua dată pentru ieșirea din UE
Parlamentul britanic a respins toate cele patru opţiuni alternative la Brexit, scrie News.ro, care citează The Guardian.
Vezi aici care sunt cele patru opțiuni care au fost propuse.
Parlamentarii britanici au avut luni seară o nouă rundă de voturi orientative („indicative votes”) în încercarea de a găsi o soluţie care ar putea fi susţinută de o majoritate parlamentară şi care să scoată astfel din impas procesul Brexitului, după respingerea de trei ori a acordului de retragere din UE convenit de premierul Theresa May cu blocul comunitar, scrie Agerpres.
Prima rundă de voturi orientative, desfăşurată săptămâna trecută, s-a încheiat cu respingerea tuturor celor opt moţiuni supuse la vot. Cele mai multe au fost acum propuse din nou de iniţiatorii lor, în aceeaşi formă sau puţin modificate. Din cele nouă texte propuse, preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a selectat patru, toate fiind în cele din urmă respinse, la rândul lor.
Chiar dacă au fost respinse, moțiunile nu ar fi avut oricum forţă juridică, în schimb puteau pune presiune pe premierul Theresa May să urmeze o anumită cale în acest proces.
Noua dată a Brexitului – 12 aprilie
Conform deciziei luate de liderii europeni la ultimul summit, în condiţiile unui nou vot negativ al parlamentului britanic faţă de acord, ceea ce s-a întâmplat vineri pentru a treia oară, noua dată efectivă a Brexitului este 12 aprilie, aceasta fiind şi data până la care, conform aceleiaşi decizii, Londra trebuie să comunice Bruxelles-ului calea pe care doreşte să o urmeze în dosarul Brexitului.
Un summit european extraordinar a fost convocat în acest scop pentru 10 aprilie.
Comentariile portalului
Adevărat a înviat !
@mosu Și singurii care ilustrează corect momentul și anume de sacrificiu și renaștere. Primăria ne-a urat printr-un poster cu iepuri. Să nu deranjeze confesiunile minoritare. Hristos a înviat!
Aradul este pierdut,si asta de pe timpul cand locuitorii au permis unui venetic,pripasit de prin Apuseni,sa puna gheara pe administratia locala,sa imprime un traseu catre nimic, (...)